„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Cu noi oare ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarine, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și va moșteni viața veșnică. Și mulți dintâi vor fi pe urmă, și cei de pe urmă vor fi întâi.
(Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30).
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Înaltpreasfinția Voastră, preacuvioși și preacuvioase, preacucernici părinți și
iubiți credincioși și credincioase,
Sfânta noastră Biserică serbează astăzi, cu multă bucurie duhovnicească, pe toți sfinții din toate locurile și din toate timpurile, știuți și neștiuți, învățați sau neînvățați, bogați sau săraci, trăind în lume sau în sihăstrii, de toate categoriile și vârstele, virtuoși sau foști păcătoși. De aceea, duminica aceasta poartă numele de „Duminica tuturor sfinților”.
Ei au atins sfințenia pentru faptul că au conlucrat cu harul Sfântului Duh și au răspuns alegerii și chemării lui Dumnezeu de a fi sfinți (Matei 5, 48; Efeseni 2, 5-10; 1 Petru 1, 16; ), după evenimentul istoric al Cincizecimii sau al Rusaliilor, când a luat ființă Biserica.
Sfinții sunt mărturii și roade vii ale pogorârii Sfântului Duh în Biserica lui Hristos și rezultatul împlinirii rugăciunii lui Iisus Hristos adresată Tatălui, înainte de pătimirea Sa: „Sfințește-i pe ei întru adevărul tău! Cuvântul Tău este Adevărul” (Ioan 17, 17). Sfințenia se realizează doar în Adevăr, de aceea, Adevărul este o condiție esențială a mântuirii și a sfințeniei, pentru că Adevărul nu este ceva, ci Cineva și acela este Hristos.
Prioritar este sfințenia în Adevăr, care poate aduce și unirea credinței, aceasta fiind o harismă a Duhului Sfânt și nu o lucrare exclusiv umană.
Nu se poate păstra vie Biserica lui Hristos fără Adevăr. Unii ecumeniști recenți doresc de „dragul unității creștine” cu orice preț, o unire doar la nivel social și diplomatic, adică o Biserică de-a valma, de tip sincretist.
Unde este Adevărul, acolo este și Biserica lui Iisus Hristos cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, adică, Biserica Universală numită și Ecumenică.
Iubiți credincioși și credincioase,
În contextul biblic al pericopei evanghelice de azi, Sfântul Apostol Matei ne istorisește că Iisus Hristos trimite pe cei doisprezece Apostoli la propovăduire, după ce le dă putere asupra duhurilor necurate și putere să tămăduiască orice boală și orice neputință, apoi le dă sfaturi pastorale și misionare „de o frumusețe incontestabilă”[1], îi încredințează că Dumnezeu le poartă de grijă, atunci când le spune că și perii capului, toți le sunt numărați, fapt pentru care să nu se teamă a-L mărturisi pe Hristos, cu tot curajul lor (Matei 10, 1-31).
În acest sens, în ciuda grijii directe și deosebite pe care Dumnezeu o are față de ei, le atrage atenția asupra prigoanelor și a pericolelor iminente, la care vor fi expuși din cauza Numelui lui Iisus Hristos. Cu alte cuvine, le spune să se bazeze și pe priceperea, pe înțelepciunea și pe tactul lor pastoral, atunci când le spune: „fiți înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii” (Matei 10, 16); „atunci când vă urmăresc într-o cetate, fugiți în cealaltă” (Matei 10, 23), etc. Deci, Mântuitorul le respectă libertatea lor de acțiune și-i pregătește aperceptiv pentru a acționa corespunzător.
Apoi, îi încredințează că merită să înfrunte pericolele și prigoanele, întrucât curajul lor va fi răsplătit cu viața cea veșnică, deoarece „oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar pe cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. ” (Matei 10, 32-33; 37-38).
Prin aceste cuvinte, Mântuitorul Hristos face precizări importante ale avantajului mărturisirii reciproce: în măsura în care Mă mărturisiți în fața oamenilor, în aceiași măsură vă mărturisesc și eu în fața Tatălui Meu, care este în ceruri. La fel în cazul lepădării sau nelepădării. De aici putem deduce condițiile sfințeniei și anume:
- Mărturisirea lui Iisus Hristos în fața oamenilor și ne-lepădarea de El, ca o condiție reciprocă a mărturisirii despre noi și a ne-lepădării lui Hristos de noi, în fața Tatălui din ceruri, atât în timpul vieții noastre pământești, cât și la vremea judecății noastre, fie particulară sau universală;
- Adeziunea totală la Persoana lui Iisus și întâietatea iubirii Sale mai presus de membrii familiei noastre, care oferă o vrednicie deosebită față de Hristos, și o slujire deplină adusă Mântuitorului. Iubirea lui Hristos, cu toată ființa noastră, nu poate fi înlocuită cu o altă iubire;
- Luarea Crucii personale, în fiecare zi (Luca 9, 23), cu bucuriile și necazurile vieții și urmarea cu vrednicie a lui Iisus Hristos, care este Lumina lumii și lumina vieții noastre (Ioan 8, 12)[2].
În acest context, să ne punem nouă înșine o întrebare: câți dintre noi, cei prezenți aici, putem îndeplini aceste condiții cerute de Mântuitorul?!
Toate aceste trei condiții, trebuie îndeplinite în „deplina cunoștință a Adevărului celui după buna cinstire” (Tit 1, 1), adică, dreapta credință trăită în mod practic, empiric, hristologic, pnevmatologic, trinitar – doxologic. Cu alte cuvinte, Ortodoxia trăită în toată plinătatea Duhului Sfânt, în Biserica Slavei Sale, întrucât în afara Bisericii nu există sfințenie sau mântuire.
La auzul acestor condiții spuse de Iisus, „Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Cu noi oare ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarine, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și va moșteni viața veșnică” (Matei 19, 27-29).
Așadar, puținul lucru la care vom renunța, vom primi, în schimb, însutit înapoi și viața veșnică vom dobândi, de care ne vom bucura pururea, în demnitatea de „împreună cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni 2, 19).
Însă, Mântuitorul nostru Iisus Hristos face o precizare extrem de importantă, când îi trimite în misiunea de probă pe Apostoli: că vor primi aceste demnități și vor fi răsplătiți „regește” dacă, ei vor lupta consecvent, cu curaj, și „vor răbda până la sfârșit” (Matei 10, 22); și că „prin răbdarea voastră vă veți dobândi sufletele voastre” (Luca 21, 19).
În caz contrar, „mulți dintre cei dintâi vor fi pe urmă, și cei de pe urmă vor fi întâi” (Matei 19, 30).
Deci, totul depinde exclusiv, în modul cel mai pragmatic, de raportarea omului la cele pământești, în relație cu cele cerești!
Iubiți credincioși și credincioase,
Mărturisirea cu curaj a Adevărului, care implică riscuri majore, corectitudinea, demnitatea, conștiința curată, întâietatea acordată lucrurilor duhovnicești înaintea celor materiale, și sinceritatea, sunt căi ale sfințeniei. Iată unde trebuie să-i vedem, să-i căutăm, să-i recunoaștem pe adevărații sfinți, și să le urmăm exemplu vieții lor jertfelnice!
Pentru a sprijini această lucrare de mărturisire și de sfințenie, Mângâietorul este trimis de Fiul de la Tatăl, din care și purcede și mărturisește despre Fiul (Ioan 15, 26), pentru a-i călăuzi pe Sfinți la tot adevărul; ia din ceea ce este al Fiului și-i învăță toate și le va aduce aminte de toate, cele despre care Iisus Hristos le-a vorbit Apostolilor (Ioan 14, 26; 16, 13-15)[3].
Astfel, din momentul pogorârii Sfântului Duh, creștinii serbează și beneficiază de darurile primite la Rusalii, în mod perpetuu, primesc „har peste har” (Ioan 1, 16) cu fiecare sărbătoare la care participă și se sfințesc „întru Adevăr” prin Sfintele Taine ale Bisericii.
Nu există Sfinți fără lucrarea Sfântului Duh întru Adevăr și în Dreapta Credință, așa cum nu există adevărata Sfântă Euharistie, numită și „Cina Domnului”, fără lucrarea Sfântului Duh, de care depinde însăși Sfânta Liturghie, adică Hristosul Euharistic, prin care dobândim iertarea păcatelor, sfințenia și arvuna învierii noastre (Ioan 6, 54).
Așadar, creștinii neortodocși care au renunțat la Epicleză, adică la invocarea Sfântului Duh, atunci când preotul rostește cuvintele asupra elementelor euharistice, adică asupra pâini și a vinului: „prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt”, renunță aceștia de fapt la sfințenie, întrucât spun doar cuvintele de instituire ale Sfintei Euharistii, cele rostite de Mântuitorul: „luați mâncați […] și beți dintru acesta toți […]”.
În acest caz, ereticii consumă doar pâine goală și eventual o gură de vin, săvârșesc blasfemie și nu Sfânta Liturghie au Cina Domnului, și se află într-o gravă rătăcire de la Adevăr. Aceștia nu se sfințesc, ci se îndrăcesc! Să ne păzească Dumnezeu de neamul acesta în veac și de cei care se cred „sfinții tuturor sfinților”, fără să aibă sfințenie!
Iubiți credincioși și credincioase,
Atunci când folosim sintagma „Sfinții Părinți”, noi trebuie să-i considerăm ca și cum ar fi unul singur, deoarece ei sunt inspirați de același Duh Sfânt, pe care îl numim și „Duhul Adevărului”.
Sfântul Duh îi modelează în așa fel, încât ei să se înțeleagă din priviri, într-un consens unanim al interpretării Sfintei Scripturi și a Dreptei Credințe. De ce? Pentru că îi unește Duhul Sfânt, întru legătura păcii (Efeseni 4, 3), îi inspiră, îi luminează și le dă calitatea de oameni duhovnicești, care pe toate le judecă (analizează – evaluează – ἀνακρίνει), deoarece primesc mintea (νοῦς) lui Hristos (1 Corinteni 1, 17 – 2, 15-16)[4], care nu-i lasă să fie indiferenți sau să tacă, atunci când văd nedreptatea și minciuna în jurul lor.
Sfinții Părinți, ca mijlocitori la Tronul Ceresc, au fost oameni de atitudine, la toate nivelurile societății respective, și prin ei am primim și Dreapta Credință, prin care ne sfințim întru Adevărul Cuvântului dumnezeiesc. De aceea, inițial, această Duminică, numită a „Tuturor Sfinților” era închinată doar Sfinților Părinți de la Sinoadele Ecumenice, cum găsim în unele cărți liturgice vechi și în Viețile Sfinților[5], „deoarece credința creștină, precizată și formulată de ei, este temelia întregii noastre vieți în Hristos”[6].
Mai târziu, cinstirea lor s-a extins asupra Tuturor Sfinților, din toate timpurile și din toate locurile, așa cum am precizat de la început, unde sunt incluși și Sfinții Români, pe care îi cinstim în mod comunitar și astăzi, și în mod deosebit duminica viitoare, fără a ne separa de Toți Sfinții altor neamuri, ci doar pentru „a veni cu cinstea și slava neamului nostru” (Apocalipsa 21, 26), în fața lui Dumnezeu, ca o jertfă bineplăcută Lui și ca o dovadă a lucrării Sfântului Duh și în spațiul nostru geografic și istoric.
Așadar, însușirile sufletești, caracteristicile omului, nu se dizolvă în lucrarea harului dumnezeiesc, ci dimpotrivă; lucrarea harului sfințitor se modelează după aptitudinile şi facultățile fiecărui om, fără ca dogmele să fie schimbate, ele rămânând unitare și imuabile.
Astfel, ,,tot materialul vieții sufletești, diferit de la om la om şi de la popor la popor, după determinări istorice şi geografice, scăldat şi frământat de același har dumnezeiesc, de aceleași învățături creștine, devine creștin; și atunci, evident că fiecare popor reprezintă creștinismul altfel realizat”[7], spune Sfântul Părinte Mărturisitor și mare Teolog Dumitru Stăniloae. „De aceea este compatibilă Ortodoxia cu naționalitatea fiecărui neam care a primit-o, şi în cazul nostru, cu națiunea română”[8], care a dat atâția sfinți pentru împărăția lui Dumnezeu.
Deci, în această Duminică închinată Tuturor Sfinților cinstim sfinții tuturor națiilor, într-o comuniune de dragoste, întrucât națiile sunt create și dorite de Dumnezeu, care vrea diferite neamuri, dar sub un cer comun.
Contrariul acestui model divin este ideologia globalizării, prin care se anihilează națiile într-un concept babilonic, și reprezintă modelul antihristic, descris în capitolele 18-20 din Apocalipsă, și va fi nimicit la judecata de apoi.
Sfinții popoarelor ortodoxe reprezintă cu prisosință „chipul sfințeniei dumnezeiești cea neasemuită, arătându-ne că sfințenia lui Dumnezeu nu rămâne în afară, ci ne pătrunde, `rodind sfinți` […], adică (n.m), în fiecare sfânt se sălășluiește Domnul Hristos, prin dumnezeirea și umanitate Sa, sfântă și sfințitoare și izvor al harurilor”[9].
Cu alte cuvinte, Dumnezeu cel slăvit în Tatăl, în Fiul și în Sfântul Duh nu ne privește doar „de sus”, ci și din lăuntrul nostru (Luca 17, 21), unde și-a așezat „sediul treimic”, întrucât Mântuitorul Iisus Hristos vine împreună cu Tatăl și prin puterea Sfântului Duh, își fac locaș în noi (Ioan 14, 23), și astfel, devenim „temple ale Sfântului Duh, întrucât Duhul lui Dumnezeu locuiește în noi” (1 Corintei 3, 17).
Sfântul Apostol Pavel ne spune, în acest sens, că fiecare dintre noi, care am cugetat cele de sus […] și am murit, viața noastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu (Coloseni 3, 2-3) și astfel ne sfințim și ne îndumnezeim prin împreună conviețuirea cu Hristos, dacă, „am omorât mădularele noastre cele pământești” (adică patimile – Coloseni 3, 5), întrucât „în Hristos locuiește, trupește toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2, 9).
Din experiența harului și din istoria mântuirii oamenilor, cunoaștem că fiecare sfânt are trecutul lui păcătos și fiecare păcătos poate avea viitorul lui sfânt prin: despătimire, luminare și îndumnezeire.
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „să dăm la o parte orice piedică și păcatul, și să alergăm, cu stăruință, în lupta care ne stă înainte” (Evrei 12, 1), suportând și ura oamenilor și persecuția prigonitorilor, în drumul nostru spre sfințenie, încurajați fiind de cuvintele Mântuitorului: „dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște” (Ioan 15, 18-19); „nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis” (Ioan 15, 20-21).
Iubiți credincioși și credincioase,
În final, câteva concluzii duhovnicești: Sfânta Scriptură ne învață că rugăciunile sfinților, precum și ale noastre sunt simbolizate cu niște „cupe de aur pline cu tămâie” Apocalipsa (5, 8). Iar îngerului Domnului „având cădelniță de aur, i s-a dat lui tămâie multă, ca să o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur dinaintea tronului lui Dumnezeu” (Apocalipsa 8, 3-4).
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă părintește, atunci când zice: „aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evrei 13, 7), ne spune, de fapt, să cercetăm viața și activitatea Tuturor Sfinților spre folosul nostru, care ne pot fi modele de urmat privind răbdarea lor (Apocalipsa 13, 10; 14, 12) și pentru sângele lor vărsat pentru credința în Iisus (Apocalipsa 16, 6; 17, 6; 18, 24).
Duminica Tuturor Sfinților este reprezentată liturgic în mod practic, de fiecare dată, când se săvârșește Sfânta Proscomidie. Preotul scoate o părticică, în formă de triunghi, în cinstea Maicii Domnului – Sfânta Tuturor Sfinților, și o așeză de-a dreapta Sfântului Agneț – Mielul Euharistic, adică, lângă Iisus Hristos, Sfântul cel mai presus decât toți sfinți, apoi pomenește cele nouă cete ale sfinților și toate puterile cerești.
Deci, Proscomidia recapitulează și însumează liturgic „rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor sfinților, care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu”[10], așa cum se rostește la Rugăciunea cântării celei întreit-sfinte.
După sfințirea darurilor, preotul ridică Sfântul Trup și face semnul Sfintei Cruci, deasupra Sfântului Disc, ca dovadă că sfinții pomeniți și-au luat Crucea și au urmat lui Hristos, și rostește: „să luăm aminte, Sfintele sfinților”! Apoi le așează pe toate în Sfântul Potir. Acum, Sfântul Sânge al lui Hristos cuprinde pe toți sfinții și Se oferă celor prezenți, sub forma Pâinii și a Vinului.
Iată imaginea liturgică cea mai sugestivă a sărbătorii de astăzi, care ne oglindește duhovnicește, cum se odihnește Dumnezeu întru toți sfinții Săi, și cum sunt cinstiți ei de Mântuitorul nostru Iisus Hristos!
Așadar, „cu frică și cu cutremur să lucrăm la sfințirea noastră” (Filipeni 2, 12) și să ne rugăm fierbinte Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, precum și Tuturor Sfinților, ca ei să mijlocească la Bunul Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor noastre, spre slava Sfintei Treimi: a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh ! Amin.
15 iunie 2025
Pr. Prof. Dr. Docent Mihai VALICĂ
[1] † CALINIC BOTOȘĂNEANUL, Trilogia Cuvântului. Predici la duminicile de peste an, Ed. Crimca, Suceava, 2022, p. 62.
[2] Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian TOFANĂ, Evanghelia lui Iisus. Misiunea Cuvântului, ediția a II-a reviziută, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2018, p. 92.
[3] Pr. Dr. Constantin COMAN, Erminia Duhului, Ed. Bizantină, București, 2002, pp. 42-43.
[4] Pr. Dr. Constantin COMAN, „Duhul lui Dumnezeu și omul duhovnicesc”, în: Erminia Duhului, Ed. Bizantină, București, 2002, pp. 80-81.
[5] Viețile Sfinților, vol. 4, Ed. Episcopiei Romanului și Hușilor, Roman, 1993, p. 170.
[6] Părintele PLACIDE DESEILLE, Cununa Binecuvântată a Anului Creștin. Predici la Duminicile și Sărbătorile Anului Liturgic, Ed. Doxologia, Iași, 2015, p. 503.
[7] Dumitru STĂNILOAE, Ortodoxie şi românism, vol. VIII, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2014, p. 33.
[8] Pr. Dr. Marius MAGHERCA, în: https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/nationalism-si-natiune-la-sfantul-preot-marturisitor-dumitru-staniloae/, accesat pe 3 Martie 2025.
[9] David Hugh FARMER, Prof. Univ. Dr. Remus RUS, Oxford. Dicționar al Sfinților, trad. de Mihai C. Udma și Elena Burlacu, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1999, p. 6.
[10] Liturghier, Ed. IBMBOR, București, 2000, p. 134-135.