Încadrabil între marile spirite ale lumii, Eminescu defineşte sensurile spiritualităţii româneşti, determinând raporturile metamorfozate de arta verbului, de puterea veşnică a Logosului, între sacru şi profan. Raportul Biserică-istorie echivalează tocmai cu această integrare a umanităţii în sfera „desfăşurării gândirii lui Dumnezeu”, cu asimilarea oricărei urme de individualitate în spaţiul înveşnicit al absolutului.  Mai puțin cunoscut,...Citește mai departe