Sfântul Simeon Noul Teolog al luminii treimice. Un mileniu de la adormirea sa (949-1022)

  1. Introducere și precizări noționale

Dogma și mistica, duhovnicia și teologia sunt dimensiuni constitutive și vitale, inseparabil unite în viața Bisericii Ortodoxe.

Mistica ortodoxă este hristocentrică și teologică și nicidecum psihologică, întrucât se concretizează în asceză, contemplație și rugăciune, într-o teologie vie a  trăirii în lumina Sf. Treimi, ca un răspuns mereu actual la taina existenței umane și la destinului ei.

Specificul învățăturii Sf. Simeon despre lumina dumnezeiască constă în faptul că el pune accentul pe unicitatea luminii treimice – μονδι τριαδικοῠ φωτὁς[1], însă este multiplă după darurile ce le împărtășește, ca însăși iubirea Persoanelor Treimice[2].

Drept urmare, lumina dumnezeiască, slava sau harul necreat este revărsarea acestei iubiri triadice a Persoanelor dumnezeiești, prin care omul se face întreg dumnezeu prin participare (μετουσία) și nu prin ființă (οὐχὶ οσία) la cinstita Treime, așa cum citim în Imnul 50[3].

Lumina iubirii trinitare care  îndumnezeiește devine un leit-motiv al operei sale, cu privire la simțirea tainică sau conștiința prezenței harului divin în om.

Această conștiință „trebuie să o păzești întâi față de Dumnezeu, apoi față de părintele tău duhovnic, și în al treilea rând față de oameni și de lucruri”[4], pentru ca iubirea dumnezeiască să copleșească cu întreaga ei desăvârșire ființa umană, care drept urmare, va aduce omului îndumnezeirea, ca roadă a Sfântului Duh[5].

  1. Viața, trăirea, gândirea teologică, și opera sa

S-a născut în 949 la Galata, din Paflagonia dintr-o familie înstărită, nobilă și respectată. Se instruiește cultural temeinic, lângă unchiul său din Constantinopol, care era slujbaș la curtea împărătească.

În 977 intră în Mănăstirea Studion, unde stă un an sub îndrumarea duhovnicească a lui Simeon Studitul (Cuviosul, Evlaviosul), care în 978 îl duce la Mănăstirea  Sf. Mamas, și-l încredințează egumenului Antonie, care-l hirotonește preot în 980. După moartea lui Antonie este instalat egumen prin decret patriarhal[6].

Cere disciplină între monahi și activitate fizică în actul administrativ al chinoviei, iar când le-a cerut monahilor, în calitate de egumen, să refacă zidurile dărâmate ale mănăstirii Mamas, vreo 30 de călugări s-au revoltat, l-au pârăt la patriarhul Sinesie (996-998), care-l trimite în exil, până în anul 1005, când revine în mănăstire,  dar se retrage de la egumenat.

Intră în conflict cu Ștefan, fost mitropolit de Nicomidia, care din invidie și pizmă îl pârăște, fără temei, noului patriarh Serghie, care îl trimite, pentru a doua oară, în exil (1009)[7] la Chrysopolis, pe malul răsăritean al Bosforului, la locul numit Palukiton, unde zidește un locaș de rugăciune, în cinstea Sf. Marina. Moare în exil, la vârsta de 73 de ani, pe 12 Martie 1022, când este cinstit  ca sfânt, în calendarul ortodox[8].

Sf. Simeon a fundamentat teoretic și a trăit efectiv conștiința prezenței harului în om, descrise în  lucrările sale: Discursuri teologice (în număr de trei) și etice (în număr de 15)[9], în cele 36 de Cateheze[10], în Imnele iubirii dumnezeiești[11], în Epistole și în Capitole[12], pe baza „mijlocirii propriei experiențe, vii și personale, prin intermediul pocăinței și al rugăciunii, al ascezei și al studiului, sub îndrumarea părintelui său duhovnicesc, cunoscut ca Sfântul Simeon Studitul (Evlaviosul)[13].

Aceste lucrări au fost scrise ca o „reacție față de formalismul chinovialismului pe care l-au dezvoltat viețuitorii Mânăstirii Studion și a urmașilor acestora, după ce Simeon Studitul a trecut la cele veșnice”[14].

Apelativul de „Noul Teolog” al Sfântului Simeon l-au dat urmașii lui, ca rezultat al tăriei cu care el își asuma mesajul său surprinzător de nou doar pentru cei ce uitaseră tradiția isihastă a Bisericii, precum și intensitatea cu care îl trăia și îl predica, ca o adevărată și autentică „epifanie”, întemeiată pe propria experiență teologică și duhovnicească, pe baza „învățăturii părinților anteriori”[15].

Din acest punct de vedere, el trebuie considerat mai mult un profet, decât un teolog, deoarece nu s-a preocupat de sistematizarea învățăturilor sale, ci s-a axat mai mult pe revigorarea, reînnoirea, și revenirea la valorile tradiționale și perene ale Ortodoxiei[16], trăgând un semnal de alarmă față de semnele secularizării ce se manifestau în comportamentul monahilor și a ierarhiei bisericești din vremea sa[17].

Lumina lui Hristos, ca „Lumină a lumii” (Ioan 8, 12) poate fi văzută încă din timpul vieții pământești. Vederea luminii continuă și după despărțirea trupului de suflet, conform cuvintelor: „fericiți cei curați cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8) și datorită harului primit la Botez.

2.1. Receptarea și contestarea învățăturii simoniene

Gândirea lui teologică a creat multe interpretări și contestări atât în spațiul occidental, care îl acuză pe Sf. Simeon de entuziasmul mesalian[18], cât și în cel ortodox.

De exemplu, dogmatistul grec Panagiotes N. Trembelas (1886-1977) îl interpretează pe Sf. Simeon în mod negativ, ca fiind exaltat până la patologic și maladiv[19].

Însă, un mileniu întreg de creștinism demonstrează contrariul, întrucât învățătura și gândirea sa nu au pierit în negura timpului, ci au fost trăite în mod practic și mistic în viața monahală și în cea a Bisericii din cetate, ca un fenomen universal și de continuitate a revelației biblice și a tradiției ortodoxe, așa cum este prezentată în Cateheze și în Discursuri sale.

Călugării isihaști ai veacului al XIV-lea, precum și revirimentul filocalic de la sfârșitul veacului al XVIII-lea, când personalitatea și opera Sfântului Simeon Noul Teolog au fost apărate de Nicodim Aghioritul, care a publicat integral la Veneția, în 1790, textul parafrazat în neogreacă, precum și ediția critică a întregii opere a Sfântului Simeon Noul Teolog, din colecția Sources Chrétiennes (1957-1973), arată actualitatea și oportunitatea scrierilor marelui mistic bizantin.

Sfântul Siluan Atonitul (1866-1938) și ucenicul acestuia, Arhimandritul Sofronie (1896-1993), „vor demonstra că experiența duhovnicească pe care o propovăduiește tradiția monahală ortodoxă de azi este parte a modelului duhovnicesc simeonian, pentru care îndumnezeirea, ca unire cu Dumnezeu prin intermediul iubirii, se înfăptuiește desăvârșit în viaţa veşnică. Sfinţii însă, o experimentează în chip autentic şi transfigurator încă din timpul viețuirii în lume”[20].

Într-o lumină pozitivă este comentat Sf. Simenon Noul Teolog, în antologia realizată de Arhiepiscopul Vasile Krivoșein[21], în multe studii[22] și disertații străine[23], precum și în limba română:  manuscrise[24], traduceri selective[25] sau intergale[26], lucrări de doctorat[27] și simpozioane științifice[28].

2.2. Rugăciunea și starea ekstatică mistică în iubirea luminii treimice

O poziție importantă și centrală în spațiul tradiției ortodoxe o constituie operele literaturii ascetice, mistice și filocalice ale Sf. Simeon Noul Teolog prezentate în numeroase studii românești[29], care descriu comuniunea, de la Persoană spre persoană, prin participarea făpturilor create, la lucrarea dumnezeiască necreată, dăruirea și iluminarea iubirii lui Dumnezeu spre făpturi.

Același subiect îl găsim și la marii teologi și duhovnici: Sf. Dionisie Areopagitul[30], Sf. Ioan Scărarul[31], Sf. Maxim Mărturisitorul[32], Sf. Grigore Palama, etc.

Aceste opere și experiențe mistice personale reprezintă „rodul prin excelență al teologiei harismatice […], o specificitate și varietate în teologia ortodoxă și nu constituie o tendință particulară și radical diferită de restul teologiei”[33]; nu au nimic în comun cu tendințele mistice din spațiul religiei islamice, ale ideologiilor extrem orientale, cu psihologia, psihiatria sau cu patologicul ființei umane. Isihasmul reprezintă „făclia veșnică a Bisericii”[34].

Harul mântuitor face parte dintre puterile necreate ale lui Dumnezeu, care prin ajutorul acestuia, creştinul nădăjduieşte să se poată apropia de Dumnezeu şi intra în comuniune cu El[35],  trăind un „extaz al tăcerii interioare, printr-o oprire totală a cugetării în faţa misterului divin[36], numită de Sf. Simeon Noul Teolog și starea rugăciunii de după rugăciune.

„Adevărata cunoaștere este din «vedere», […] iar când auzi despre lumină, să nu socotești că ea este numai cunoștință fără lumină”[37], ci ea cauzează cunoașterea, dar „cunoașterea nu este lumina, ci lumina este cunoașterea” (Ή γνῶσις οὐκ ἒστι τὸ φῶς, αλλὰ τὸ φῶς ὴ γνῶσις ῠπὰρχει)[38].

Această afirmație nu reprezintă un joc de cuvinte, ci este esența teologiei mistice isihastă a Sf. Simeon Noul Teolog. „Isihasmul nu este o încăpăținare călugărească, o convingere de-a călugărilor, o problemă monahală […], ci este lumina lui Hristos, moștenirea noastră, pe care am primit-o de la Sfânta Treime și prin Sfânta Scriptură, prin Sfinții Părinți”[39], și prin Biserica lui Hristos, care reprezintă prelungirea istorică a mesajului biblic.

Starea ekstatică nu este un eroism al vreunei făpturi, ci o necesitate naturală a relației dintre creat și necreat[40].

Rugăciunea de după rugăciune este experiată în stare de extaz, ca o răpire din partea lui Dumnezeu[41].

În această rugăciune, mintea se oprește din mișcarea ei și se scufundă în oceanul dumnezeirii, întreaga existență umană devine liturgică, o permanentă ofrandă închinată lui Dumnezeu, o interiorizare și cosmizare a tainelor, o mistagogie a îndumnezeirii, de care se învrednicește poate un singur om din fiecare neam. Aceasta este neștiința, care e mai presus de orice cunoștință și știință[42].

2.3. Metoda, ordinea sfintei rugăciuni și atențiuni isihaste  – ἠσιχίε

Sf. Simeon propune o metodă și trei feluri de rugăciuni și atențiuni (a luării aminte) prin care sufletul se înalță sau se coboară, în raport de cum le întrebuințează la timp potrivit sau fără socoteală la vreme nepotrivită, și de felul cum se sincronizează trezvia cu rugăciunea. Trezvia se opune păcatului iar rugăciunea desființează și șterge gândurile rele. „Acestea sunt poarta vieții și a morții: luarea aminte (trezvia) și rugăciunea, care sunt de trei feluri. Dacă ne păzim mintea prin trezvie , ne îmbunătățim; iar dacă o întinăm prin lipsă de pază, ne înrăim”[43].

2.3.1. Primul fel de rugăciune

Sf. Simeon nu pomenește niciodată de rugăciunea minții (inimii) sau de vreo rugăciune anume, ci numește rugăciune ridicarea mâinilor și a ochilor împreună cu mintea la cer, „iar mintea alcătuiește înțelesuri dumnezeiești […] și simplu vorbind, toate câte le-a auzit din Scripturi le adună în vremea rugăciunii în minte”[44] însă, cu atenție mare să nu fie amăgit de cel ce se preface în înger de lumină (2 Corinteni 11, 14). Deci, acest fel de rugăciune este mai mult o concentrare la Dumnezeu.

2.3.2. Al doilea fel de rugăciune

În faza a doua a rugăciunii, „mintea se retrage din cele supuse simțurilor […] își adună toate gândurile […], apoi face cercetarea gândurilor, ia aminte la cererile ce le rostește cu gura către Dumnezeu, atrage la sine gândurile robite de patimă și astfel începe să revină la sine, însă fără să câștige pacea sau să primească cununa biruinței […] (2 Timotei 4, 8). El va suporta osteneala, dar de răsplată va fi păgubit”[45], pentru că va fi furat de slava deșartă, disprețuind pe alții, ca fariseul din Evanghelie. Unul ca acesta rămâne într-o luptă lăuntrică cu gândurile, pentru că luptă singur și nu cere sfat de la altul mai priceput în această luptă (duhovnicul).

2.3.3. Al treilea fel de rugăciune

Este felul de rugăciune foarte rar întâlnit și se realizează atunci când toată grija sufletului și a trupului o dai în seama lui Dumnezeu și a părintelui duhovnic.

Începutul rugăciunii a treia nu se face cu întinderea mâinilor, nici cu adunarea gândurilor și cu chemarea ajutorului din cer și nici cu al doilea fel de rugăciune, în care mintea ia aminte doar la  simțurile din afară, iar pe dușmanii dinăuntru nu-i observă, ci începutul felului trei de rugăciune, care naște lumină și e plină de farmec, se face cu conștiință și prin ascultarea față de Dumnezeu, față de părintele tău duhovnic, și în al treilea rând față de oameni și de lucruri. „Rugăciunea adevărată și neînșelătoare constă în faptul că mintea păzește inima în vremea rugăciunii și se întoarce neîncetat înăuntrul ei și din acel adânc să-și înalțe cererile către Dumnezeu”[46]. Din acest moment se poate striga împreună cu Pavel: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos” (Romani 8, 35); „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2, 20. Acum omul este o ființă completă și desăvârșită, o persoană devenită dumnezeu prin har, prin participare la Dumnezeul din el.

Însă, vederea luminii nu este o consecință datorată unei „scheme ascetice” sau a misticii creștine clasice a purificării, iluminării și unirii neamestecate cu Dumnezeu, deci, nu este urmare a unei metode, tehnici mistice și cultice, care sunt doar mijloace de a ne apropia de Dumnezeu și nu sunt  scopuri în sine, care generează lumina necreată, ci vederea luminii, efectiv se datorează ca dar al „vizitei nemeritate a luminii, care stârnește căința și realizează purificarea prin însăși venirea ei, în inima credinciosului”[47].

Cu alte cuvinte, vizita luminii nemeritate aduce după sine unirea mistică neamestecată și personală cu Sfânta Treime, care cauzează, rodește și întreține pocăința, asceza,  purificarea, rugăciunea adevărată, și îndumnezeirea omului (θέωσις) și nicidecum invers.

  1. Concluzii

Taina apofatică a divinităţii, descrisă în opera Sf. Simeon, va deveni în gândirea și trăirea personală o lumină „supralumească”, care emană iubirea de negrăit a Sfintei Treimi.

„De asemenea, puterile dumnezeirii sunt manifestări ale aceleiași iubitoare lumini, iubire care se exprimă ca energie însufleţitoare a ființei omenești către Dumnezeu”[48].

Despre această lumină și slavă vorbesc profeții (Isaia 6, 3; Avacum 3, 3; Iezechiel 38, 23); mărturisesc apostolii că „slava Domnului a strălucit împrejurul lor” (Luca 2, 9; Matei 16, 27; 25, 31; Marcu 8, 38), ca dovadă că Logosul întrupat este „strălucirea slavei și chipul ființei lui Dumnezeu,” (Evrei 1, 3), întrucât în Hristos „locuiește, trupește, toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2, 9), slavă pe care Apostolii au văzut-o (Ioan 1, 14) ca „bogăție a slavei” (Romani 9, 23).

La această „bogăție” suntem și noi chemați, încă din această viață, pentru a vedea „slava Lui cu ochii noștri” (2 Petru 1, 16)[49], pentru a ne face „părtaș dumnezeieștii firi” (2 Petru 1, 4).

Sfântul Simeon exprimă esența experienței creștine, trăită personal, adică „adevărata comuniune cu Incomunicabilul și cea mai profundă și tainică cunoaștere a Incognoscibilului”[50], întărind astfel, lanțul de aur al sfinților, conform ecleziologiei mistice, care implică o însușire a tradiției anterioare pe baza unei experiențe autoverificante.

Scopul final pe care îl propune Sf. Simeon, în lucrarea de înălțare duhovnicească, nu se rezumă doar la contemplarea luminii dumnezeiești, ci la întâlnirea individuală și personală cu Hristos, cel ce viețuiește în sânul Sfintei Treimi, de unde va veni împreună cu Tatăl să facă locaș în inima celui ce-l iubește și păzește cuvântul Lui (Ioan 14, 10, 20, 23).

Din acel moment „nu vei mai avea soarele ca lumină în timpul zilei și strălucirea lunii nu te va mai lumina; ci Domnul va fi pentru tine o lumină veșnică și Dumnezeul tău va fi slava ta” (Isaia 60, 19).

Pr. Prof. Dr. Emanuel VALICĂ
Pr. Dr. Docent Mihai VALICĂ

[1]     Sfântul Simeon NOUL TEOLOG, Cuvântări teologice, III, 160, în: Source chrétiennes, 196, Paris, 1973, apud Pr. Dr. Nicolae Marius PAICU, Energiile necreate în lumina Sfintei Scripturi, a teologiei patristice și a dialogului ecumenic contemporan, Ed. Arhiepiscopiei  Sucevei și Rădăuților, 2010, p. 305.

[2]     Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfâtul Simeon Noul Teolog. Imnele iubirii dumnezeiești, (Imnul 17), în: Studii de Teologie Dogmatică Ortodoxă, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 1991, p. 398.

[3]     Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfâtul Simeon Noul Teolog. Imnele iubirii dumnezeiești, (Imnul 50), în: Studii de Teologie Dogmatică Ortodoxă, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 1991, p. 423.

[4]     Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Simeon Noul Teolog. Metoda sfintei rugăciuni și atențiuni, în: Filocalia vol. VIII, Ed. IBMBOR, 1979, p. 533.

[5] Arhiepiscopul Vasili KRIVOȘEIN, În lumina lui Hristos. Viaţa şi învăţătura duhovnicească ale Sfântului Simeon Noul Teolog, trad. Pr. Prof. Dr. Ioan-Vasile Leb şi Ierom. Gheorghe Iordan, Ed. IBMBOR, Bucureşti 2005, p. 430.

[6] Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Simeon Noul Teolog. Introducere, în: Filocalia vol. VI, Ed. IBMBOR, 1977, p. 9.

[7] Lexikon für Theologie und Kirche, Band 9, Verlag, Herder, Freiburg-Basel-Wien, 2006, S. 594.

[8]     Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Simeon Noul Teolog. Introducere, în: Filocalia vol. VI, Ed. IBMBOR, 1977, p. 10.

[9]     Vezi Tomul I și II, în: Source chrétiennes, nr. 122 și 129, Paris, 1973; vezi și: Sfântul Simeon NOUL TEOLOG, Discursuri teologice și etice, Scrieri I, ediția a II-a revizuită, trad. de diac. Ioan I. ICĂ, jr, Ed. Deisis, Sibiu, 2001, pp. 61-505.

[10]    Vezi Tomul I-III, în: Source chrétiennes, Paris, 1973, nr. 96, 104, 113; vezi și: Sfântul Simeon NOUL TEOLOG, Cateheze, Scrieri II,  ediția a II-a revizuită, trad. de diac. Ioan I. ICĂ, jr, Ed. Deisis, Sibiu, 2003, pp. 21-364.

[11]   Vezi Tomul I-III, în: Source chrétiennes, Paris, 1973, nr. 156, 174, 196.

[12]   Diac. Ioan I. ICĂ jr, „Capitolele, Imnele şi Epistolele simeoniene – problematica filologică, istorică şi spirituală, în: vol. Sfântul Simeon Noul Teolog, Imne, epistole şi capitole, Ed. Deisis, Sibiu 2001, p. 12; Source chrétiennes, Paris, 1973, nr. 51, în număr de 225; Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Cele 225 de capete teologice și practice…, în: Filocalia vol. VI, Ed. IBMBOR, 1977, pp. 17-96.

[13]    Pr. dr. Florin Eugen IORDACHE, Teologia mistică în viziunea Sfântului Simeon Noul Teolog, teză de doctorat, Craiova, 2021, p. 2.

[14]    Drd. Ioan I. ICĂ, Teologie şi spiritualitate la Sf. Simeon Noul Teolog, în: Mitropolia Ardealului, 32 (1987), nr. 3, p. 35.

[15]    Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Simeon Noul Teolog. Introducere, în: Filocalia vol. VI, Ed. IBMBOR, 1977, p. 11.

[16]              Julian LEROY, La reforme studite. Il monachesimo orientale, în: Orientalia Christiana Analecta, 153, Roma, 1958,

  1. 187.

[17]    Joost van ROSSUM, Priesthood and Confession in St. Symeon the New Theologian, în: St. Vladimir’s Theological Quarterly, vol. 20, nr. 4, Crestwood, New York, 1976, p. 5.

[18]    Irénée HAUSHERR, La méthode d’oraison hésychaste, în: OC, IX, nr. 36, iunie-iulie 1927; IDEM, Vie de Syméon le Nouveau Théologien, în: OC, XII, nr. 45, iulie-august, Roma, 1928; J. GOUILLARD, Gouillard Syméon le Jeune, le Nouveau Théologien, în: DTC, XIV/2, 1941, col. 2941-2952; D. STIERNON, Santo Simeone il Nuovo Teologo, Biblioteca Sanctorum 11, 1968, col. 1104-1114; Karl HOLL, Enthusiasmus und Bussgewalt beim griechischen Mönchtum: eine Studie zu Symeon dem Neuen Theologen, Leipzig, 1898; K. DEPPE, Der Wahre Christ. Eine Untersuchung zum Frömmigkeit Verständnis Symeon der Neuen Theologen und zugleich ein Beitrag zum Verständnis des Messalianismus und Hesychasmus, Diss. Göttingen, 1971.

[19]    Panagiotes N. TREMBELAS, Mystikismos apophatismos, kataphatike theologia, în: Epistemonike epeteris Theologictou Scholes Panepistemiou Athenon 19, 1972, pp. 5-98.

[20]    Pr. dr. Florin Eugen IORDACHE, Teologia mistică în viziunea Sfântului Simeon Noul Teolog, teză de doctorat, Craiova, 2021, p. 7.

[21]    Vasili KRIVOȘEIN: Dans la lumiére du Christ. Saint Syméon le Nouveau Theologien. Vie – Spiritualité – Doctrine, Ed. Chevetogne, Belgique, 1981, (tradusă și în românește în 1997 și 2005).

[22]    John McGUCKIN, Symeon the New Theologian and Byzantine Monasticism, în: Mount Athos. Bysantine Monasticism, Ed. A. Bryer, 1996, pp. 17-35; IDEM, St. Symeon the New Theologian (d. 1022): Byzantine theological renewal in search of a precedent, în: Studies în Church History, vol. 33. The Church Retrospective Boydell Press. Suffolk & NY. 1997, pp. 75-90.

[23]    B. FRAIGNEAU-JULIEN, Les sens spiritueles et la vision de Dieu selon Syméon le Nouveau Théologien, Ed. Beauchesne, Paris, 1985, pp. 204; Ilarion ALFEYEV, St. Symeon the New Theologian and Orthodox Tradition, Ed. University Press, New York, 2000;  H. J. M. TURNER, St. Symeon the New Theologian and Spiritual Fatherhood, Ed. E. J. Brill, Köln, 1990, pp. 257.

[24]    Vezi Versiunea integrală a corpusului simeonian, tradus de Isaac DASCĂLUL, din Biblioteca Mănăstiri Neamț, manuscris, Nr. 60-61-59.

[25]    Dumitru STĂNILOAE, Cele 225 de Capitole teologice 6 și practice, în: Filocalia vol. 6 (1977); Metoda sfintei rugăciuni și acțiuni, Filocalia vol. 8 (1979); Cele 58 de Imne, în: vol. Studii de Teologie Dogmatică Ortodoxă, Craiova, (1991).

[26]    Ioan I. ICĂ jr., o traducere integrală a operei Sfântului Simeon, în patru volume, seria Filocalia, Ed. Deisis: Discursurile teologice și etice (Scrieri I, 1998, 2001); Catehezele (Scrieri II, 1999, 2003); Imnele, Epistolele și Capitolele (Scrieri III, 2001), Viața (Scrieri IV, 2006).

[27]    Iuliu FLOREA, Spiritualitate și duhovnicie la Sfântul Simeon Noul Teolog, Constanța, 2007; Dorin-Octavian PICIORUȘ, Vederea lui Dumnezeu în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog, București, 2009; Alexandru ROȘU, : Experiența harului în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog și Spiritualitatea luminii la Sfântul Simeon Noul Teolog, București, 2013; Pr. dr. Florin Eugen IORDACHE, Teologia mistică în viziunea Sfântului Simeon Nouul Teolog, Craiova, 2021.

[28]    Simpozion, Iași, 2009, Imnele iubirii dumnezeiești ale Sfântului Simeon Noul Teolog – 1000 de ani de la compunerea lor”, studii publicate în volum, 2012, semnatari: conf. univ. dr. Dan Chițoiu, pr. Prof. univ. dr. Gheorghe Petraru, pr. Lect. Dr. Daniel Enea, pr. prof. dr. Constantin Leonte, pr. asist. cercet. Dr. Liviu Petcu, pr. Liviu Popa, etc., apud, Pr. dr. Florin Eugen IORDACHE, Teologia mistică în viziunea Sfântului Simeon Noul Teolog, teză de doctorat, Craiova, 2021, p. 4-6.

[29]    Ioan I. BRIA, Simțirea tainică a experienței harului după Sfântul Simeon Noul Teolog, (Ortodoxia, 1956); Dan ZAMFIRESCU, Probleme teologice și haghiografice legate de supranumele Sfântului Simeon Noul Teolog, (Ortodoxia, 1958); IDEM, Manuscrise slave cu traduceri din Sfântul Simeon Noul Teolog, (Ortodoxia, 1959); Dumitru POPESCU Faptele bune după Sfântul Simeon Noul Teolog, (Ortodoxia, 1962); Ilie MOLDOVAN, Teologia Sfântului Duh după Catehezele Sfântului Simeon Noul Teolog, (Studii Teologice, 1952); Ioan VÂRLAN, Învățătura despre mântuire la Sfântul Simeon Noul Teolog, (Ortodoxia, 1974); Emanuel BANU,CLucrarea Sfântului Duh în opera Sfântului Simeon Noul Teolog, (Studii Teologice, 1980); Liviu STOINEA, Desăvârșirea creștină după Sfântul Simeon Noul Teolog,  (Studii Teologice, 1980); Ioan I. ICĂ, jr, Teologie și spiritualitate la Sfântul Simeon Noul Teolog, (Mitropolia Banatului, 1987); Gheorghe SIMA, Lucrarea Sfântului Duh în Taina Pocăinței după Sfântul Simeon Noul Teolog, (Sudii Teologice, 1990); Călin-Ioan DUȘE, Vederea luminii dumnezeiești după Sfântul Simeon Noul Teolog, (Teologia, 2000); Nicolae MOȘOIU, Botezul în Duhul Sfânt în învățătura Sfântului Simeon Noul Teolog, (Revista Teologică, 1995); Ioan C. TEȘU, Paternitate și filiație duhovnicească la Sfântul Simeon Noul Teolog, (Teologia, 2004); Nicolae BOLEA, Sfântul Simeon Noul Teolog, epoca și opera sa, (Teologia, 2006).

[30]    Despre Ierarhia bisericească, 5, 7, în: PG 3, 508C; IDEM, Despre teologia mistică, 3, PG 3, 1033B.

[31]    PG 88, 632-1164.

[32]    Diferite capete teologice și iconomice, PG 90, 1388CD.

[33]    Nikos A. MATSOUKA, Teologie dogmatică și simbolică. Expunerea credinței ortodoxe în confruntarea cu creștinismul occidental, trad. de Nicușor Deciu, vol. II, Ed. Bizantină, București, 2006, pp. 381.

[34]    Arhimandrit Emilianos SIMONPETRITUL, Cuvântări mistagogice la sărbători, trad. de Iorom. Agapie Corbu, Ed. Sf. Nectarie, Arad, 2016, p. 71.

[35]    Constantin C. PAVEL, Sfântul Grigorie Palama, Glasul Bisericii, 1958, p. 213.

[36]    Pr. Prof. Dumitru STĂNILOAE, Ascetica şi Mistică, Editura Institului Biblic şi de Misiune al Biserricii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2002, p. 290.

[37]    Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Simeon Noul Teolog. Introducere, în: Filocalia vol. VI, Ed. IBMBOR, 1977, p. 13.

[38]    Simeon NOUL TEOLOG, Discursuri teologice și etice, Scrieri I, Ed. Deisis, ed. a II-a revizuită, trad. de diac. Ioan I. ICĂ, jr, Sibiu, 2001, p. 9.

[39]    Arhimandrit Emilianos SIMONPETRITUL, Cuvântări mistagogice la sărbători, trad. de Iorom. Agapie Corbu, Ed. Sf. Nectarie, Arad, 2016, p. 80.

[40]    Nikos A. MATSOUKAS, Teologie dogmatică și simbolică. Expunerea credinței ortodoxe în confruntarea cu creștinismul occidental, trad. de Nicușor Deciu, vol. II, Ed. Bizantină, București, 2006, pp. 382-383.

[41]    Vezi Catehezele 16-17, „Experiența extazului în lumină”, „Contemplație și smerenie”, în: Sfântul Simeon NOUL TEOLOG, Cateheze, Scrieri II,  ediția a II-a revizuită, trad. de diac. Ioan I. ICĂ, jr, Ed. Deisis, Sibiu, 2003, pp. 187-197.

[42]    Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Metoda sfintei rugăciuni și acțiuni, în: Filocalia, vol. VIII, Editura Institului Biblic şi de Misiune al Biserricii Ortodoxe Române, București, 1979, pp. 528-552.

[43]    IDEM, ibidem, pp. 528-529.

[44]    IDEM, ibidem, p. 529.

[45]    IDEM, ibidem, pp. 530-531.

[46]    IDEM, ibidem, pp. 531-533.

[47]    John A. MCGUCKIN, Symeon the New Theologian’s Hymns of Divine Eros: A Neglected Masterpiece of the   Christian Mystical Tradition, în: Spiritus. A Journal of Christian Spirituality, 5, no. 2 (2005), pp. 182-202.

[48]    Pr. dr. Florin Eugen IORDACHE, Teologia mistică în viziunea Sfântului Simeon Noul Teolog, teză de doctorat, Craiova, 2021, p. 9.

[49]    Pr. Dr. Nicolae Marius PAICU, Energiile necreate în lumina Sfintei Scripturi, a teologiei patristice și a dialogului ecumenic contemporan, Ed. Arhiepiscopiei  Sucevei și Rădăuților, 2010, pp. 107-117.

[50]    Diac. Drd. Liviu PETCU, Părinții Bisericii învățătorii noștri. Despre Dumnezeul Cel Veșnic Viu, vol. I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2009, p. 60-61.

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.