2Vezi toate fotografiile

„Ancorarea în umanitate a lui Dumnezeu” - Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica dinaintea Nașterii Domnului

Deşi la evrei genealogia se alcătuia doar pe linie bărbătească, din genealogia lui Iisus nu lipsesc referirile şi la câteva femei, unele cu o moralitate îndoielnică şi chiar străine de neamul lui Israel, cum ar fi: Tamar, Rahav, Rut şi Batşeba, femeia lui Urie Heteul, fiecare cu istoria şi cu păcatele ei. Naratorul le-a introdus tocmai pentru a întări ideea că Hristos a venit nu doar pentru cei drepţi, ci şi pentru cei păcătoşi (Luca 5, 32). Momentul Golgota stă mărturie în acest sens. 

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,

 

Referatul care s-a citit astăzi este de fapt capitolul I al Evangheliei după Sfântul Evanghelist Matei, care ne prezintă, descendent, genealogia lui Iisus: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam” (1, 1).

Sfântul Evanghelist Luca prezintă naşterea dumnezeiască pe linie ascendentă: „Fiu al lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu” (Luca 3, 38).

Dacă Sfântul Evanghelist Luca a urmat, în prezentarea genealogiei, expunerea neamului lui Iisus din tată în fiu, Sfântul Evanghelist Matei a sărit de multe ori de la tată la nepot sau chiar la strănepot, punând mai mult accent pe continuitatea împăraţilor care au domnit la iudei.

Ştiut este faptul că, de la Avraam până la David, – urmând lui Moise şi Isus al lui Navi –, evreii au fost guvernaţi de judecători; de la David până la mutarea în Babilon, au fost guvernaţi de regi; iar de la mutarea în Babilon până la Hristos, ei au fost păstoriţi de arhierei. Sfântul Evanghelist Matei, folosindu-se de cadrul mnemonic (evocativ) şi de cel simbolic, ambele practicate de rabinii evrei, împarte cartea neamului după trup al lui Iisus în trei perioade, a câte 14 neamuri, astfel: de la Avraam până la David; de la David până la strămutarea în Babilon; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos.

Comentatorii pun această împărţire în legătură cu profeţia lui Daniel: „Să ştii şi să înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel-Uns – Cel-Vestit – sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; şi din nou vor fi zidite pieţele şi zidul din afară, în vremuri de strâmtorare. Iar după cele şaizeci şi două de săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină în El, iar poporul unui domn va veni şi va dărâma cetatea şi templul. Şi sfârşitul cetăţii va veni prin potopul mâniei lui Dumnezeu şi până la capăt va fi război – prăpădul cel hotărât. Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii” (9, 25-27).

În enumerarea făcută, chiar cu preţul eliminării a generaţii întregi din genealogie, Sfântul Evanghelist Matei ţine să prezinte simetric cele trei perioade. Din genealogia mateiană lipsesc generaţii şi de pe o întindere de sute de ani. De pildă, între Fares şi Naason, fiul lui Aminadav, sunt date numai patru nume intermediare, ori este vorba de aproximativ 430 ani; iar între Salmon, fiul lui Naason, şi Iesei se dau numai două nume intermediare, deşi este vorba de 300 ani.

Sfântul Evanghelist Luca, spre deosebire de Sfântul Evanghelist Matei, numără 42 de generaţii între Iosif şi David, 14 generaţii între David şi Isaac şi 21 de generaţii între Isaac şi Adam. În acest calcul matematic, Iisus Hristos aparţine celei de-a 77-a generaţii de la Adam.

Sfântul Evanghelist Matei include în Cartea neamului lui Iisus atât pe David, cât şi pe Avraam, ca mărturie de necontestat că din seminţia lor s-a născut Hristos. David este pomenit înaintea lui Avraam, deoarece Mesia trebuia să fie din seminţia lui David.

De altfel, şi Sfântul Evanghelist Ioan surprinde acest amănunt: „N-a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David?” (Ioan 7, 42).

Sigur, Avraam, Isaac şi Iacov sunt cei mai reprezentativi patriarhi ai poporului ales. Deşi la evrei genealogia se alcătuia doar pe linie bărbătească, din genealogia lui Iisus nu lipsesc referirile şi la câteva femei, unele cu o moralitate îndoielnică şi chiar străine de neamul lui Israel, cum ar fi: Tamar, Rahav, Rut şi Batşeba, femeia lui Urie Heteul, fiecare cu istoria şi cu păcatele ei. Naratorul le-a introdus tocmai pentru a întări ideea că Hristos a venit nu doar pentru cei drepţi, ci şi pentru cei păcătoşi (Luca 5, 32). Momentul Golgota stă mărturie în acest sens.

După prezentarea genealogiei Mântuitorului, Sfântul Evanghelist Matei prezintă informaţii de o importanţă nestemată legate atât de naşterea lui Iisus, cât şi de Fecioara Maria.

Versetul 18 desluşeşte taina naşterii întru feciorie a Maicii Domnului: „Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 18). Reţineţi: „fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt”. Textul subliniază în mod elocvent lucrarea Duhului Sfânt în actul întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Sigur, despre cum s-a consumat taina zămislirii lui Dumnezeu ştiu doar Persoanele Sfintei Treimi. Ce putem noi şti este doar faptul că Fiul lui Dumnezeu a luat trup cu voia Tatălui şi cu împreună-lucrarea Duhului Sfânt, Care a adumbrit-o pe Sfânta Fecioară. Că cele întâmplate au fost doar de la Duhul Sfânt reiese şi din atitudinea lui Iosif. Faptul că Iosif a voit să o lase în ascuns (Matei 1, 19) dovedeşte că zămislirea Maicii Domnului nu a fost rodul unei uniri trupeşti, ci a fost o lucrare exclusiv dumnezeiască.

Lucrul acesta a fost întărit şi de Arhanghelul Gavriil la întâlnirea cu Iosif: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20). Aici avem dovada – rostită nu de un om, ci de îngerul lui Dumnezeu – că zămislirea Maicii Domnului este lucrarea Duhului Sfânt. Spre deosebire de Maica Domnului, căreia îngerul i s-a adresat faţă către faţă, lui Iosif i s-a arătat în vis pentru a-i dezlega misterul tulburării sale, ca unuia care ştia să primească descoperirile lui Dumnezeu, datorită vieţii sale curate. Evanghelia îl numeşte „drept” (v. 19).

În aceeaşi împrejurare, îngerul i-a revelat numele pruncului şi, totodată, L-a revelat ca Dumnezeu: „şi vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor” (Matei 1, 21). Mesajul îngerului readuce în atenţie revelaţia Duhului Sfânt prin pana profetului: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel” (Isaia 7, 14), „care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 23). Iosif a făcut precum i s-a poruncit, convins fiind de faptul că îngerul ce i s-a arătat în vis a fost trimis de la Dumnezeu.

Apoi, spune Sfânta Evanghelie, fără să o fi cunoscut pe ea Iosif, „Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus” (1, 25). Întâiul sau Unul-Născut înseamnă nu numai primul născut, ci şi unicul (Isaia 44, 6). Prin aceasta se subliniază că, şi după naştere, Maica Domnului a rămas fecioară; de fapt, textul vrea să argumenteze pururea fecioria Maicii Domnului. Cum ar fi putut fi altfel Maica Celui care a fost înainte de toţi şi a Celui care nu are început în timp, maica „Celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura” (Coloseni 1, 15)?

Sfântul Evanghelist Luca spune că numai „se socotea” că Iisus este fiul lui Iosif (3, 23). Da, doar „se socotea”, pentru că, de fapt, „obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5, 1).

Aşadar, prin întruparea Sa, Hristos a vrut să ne restaureze, înfiindu-ne şi ridicându-ne la dumnezeiasca slavă a negrăitei frumuseţi a celor cereşti.

Adăugați un comentariu