Cu recunoștință și cu smerenie ne aplecăm asupra vieții acestui părinte duhovnicesc. Începutul existenței sale este pentru neamul nostru o revărsare de lumină într-un veac plin de frământări și de suferințe. Părintele Paisie Olaru s-a născut în 20 iunie 1897 în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, primind la botez numele Petru. A intrat în obștea Schitului Cozancea – Botoșani în anul 1921, iar un an mai târziu a fost tuns în monahism, primind numele Paisie.
A fost hirotonit diacon în 14 octombrie 1943 și preot în 4 aprilie 1947, a fost egumen al schitului timp de un an, între 1947-1948. În 1948 s-a retras la Mănăstirea Sihăstria Neamț, între anii 1949-1953 a viețuit la Mănăstirea Slatina-Suceava, având în grijă și schitul Rarău, iar din 1954 a revenit la Mănăstirea Sihăstria. Aici a trebuit să ţină piept persecuţiei împotriva monahismului din anii 1959-1964. Ca urmare a acestor vremuri de restriște, mănăstirea a rămas fără stareţ şi fără părintele Cleopa, care s-a retras pentru a treia oară în munţi. Astfel, bătrânul duhovnic Paisie s-a văzut lipsit de slujitori, cu toată greutatea apăsându-i pe umeri, însă cu multă rugăciune, răbdare şi blândeţe a reuşit să aducă liniştea duhovnicească în mănăstire, în sufletele părinților din obște, a clericilor, și credincioșilor care veneau în număr mare la spovedanie.
Între 1972-1984 s-a nevoit la schitul Sihla, iar ultimii ani în chilia sa de la Sihăstria.
Din reperele biografice ne dăm seama ce om providențial a fost și este părintele Paisie. Trăitor adânc al isihasmului și povățuitor inspirat al credincioșilor, călugărilor, preoților și arhiereilor, ieroschimonahul Paisie a fost o lumină strălucitoare în vremuri întunecate și un sfetnic puternic pentru cei gârboviți de necredință.
Părintele Paisie este un reper duhovnicesc deosebit de important pentru poporul român, accesibil și apropiat oricărei categorii de oameni. El filtra cuvintele Sfintei Scripturi și povețele sfinților părinți prin graiul dulce moldovenesc și prin exprimarea simplă a țăranului român. În acest sens stau mărturie multe vorbe de duh pe care le împărtășea celor care îl cercetau: „Să te mărturisești regulat, că dacă mături casa mai des, ți-i drag să stai în ea. Dacă speli cămașa, ți-i drag s-o îmbraci. Căci dacă se face mult gunoi în casă, este mai greu de scos afară. Să te mărturisești mai des — dacă nu în fiecare săptămână, măcar în fiecare lună”. Alt sfat din aceeași categorie era și acesta: „Dar încearcă întâi şi vezi dacă poţi ridica piatra, şi după aceea spune „nu pot”. Smerenia inimii izvorăşte din dragostea cea pentru Dumnezeu, tătucă, sau Trebuie să răbdăm ocările, tată, pentru că aşa ne‑a lăudat Mântuitorul Hristos: „Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine”. Trebuie să răbdăm toate, cu smerenie, tată; să răbdăm cu smerenie pentru dragostea lui Hristos”. Ca o sinteză acestor sfaturi simple, dar esențiale, părintele Paisie se ruga: „Să dea Dumnezeu să avem un loc măcar acolo unde ţine Stăpânul mătura, dar să fim înlăuntru, nu afară…”.
Sfaturile părintelui sunt pentru noi de o importanță aparte. Ele sunt povețele pline de autoritate pentru că au în ființa lor acea posibilitate a rodirii (Vezi: Sfântul Marcu Ascetul, Răspuns celor care se îndoiesc de Dumnezeiescul Botez, în Filocalia, vol. I, Ed. Institutul de Arte grafice „Dacia Traiana” S.A, Sibiu, 1947, p. 256), întrucât, părintele Paisie le-a înfăptuit cel dintâi. Cu multă evlavie le ascultăm și astăzi, uimiți fiind de relevanța lor: „Să nu crezi tot ce auzi, să nu faci tot ce poţi, să nu spui tot ce ştii, să nu dai tot ce ai”. Dar mai ales prețuită era binecuvântarea sa: „Dumnezeu să binecuvânteze căsuţa voastră, măsuţa voastră, călătoria voastră, dar mai ales un colţişor de Rai să vă rânduiască vouă Domnul…”.
Anii de nevoință aspră, curăția sa, rabdarea, smerenia și alte virtuți însușite au făcut din părintele Paisie un duhvnic iscusit, plin de darul discernământului. Cunoscând aceste calități ale părintelui i-au călcat pragul oameni de stat și oameni simpli, patriarhi și monahi smeriți, preoți și dascăli, credincioși simpli și personalități cu o vastă cultură. Tuturor le-a dat răspunsul potrivit; unora chiar înainte de a lansa întrebarea. Fiecăruia îi hărăzea un colțișor de rai și adăpostirea sub omoforul Maicii Domnului: „Să ajungem până la uşa Raiului, iar dacă am ajuns la uşă, să ne ţinem tare de clanţă şi să strigăm: «Uşa milostivirii deschide-o nouă binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine»…”.
Înțelept și fără răutate, părintele Paisie îi ajuta pe mulți să-și schimbe viața. Toți simțeau în prezența lui iubirea părintelui față de fiii săi. Prezența lui în mănăstire îi motiva și îi liniștea pe toți. Se simțeau precum pruncii în prezența proniatoare a părinților.
În acest an închinat rugăciunii și părinților isihaști, părintele Paisie ne apare ca o verigă strălucitoare a acestui lanț duhvnicesc, mărgăritar cinstit de Dumnezeu din salba sfinților români. El este o punte de legătură și un neam duhovnicesc al cuvioșilor din vechime pe care îi cunoscuse Sfântul mitropolit Dosoftei, fiind un vrednic împlinitor al povețelor Sfântului Paisie de la Neamț sau ale Sfântului Calinic de la Cernica.
Părintele Cleopa Ilie (1912-1998), prieten de duh spunea despre ieroschimonahul Paisie: „Aşa era părintele Paisie: smerit, tăcut, blând, înţelept la cuvânt, foarte milostiv şi iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toţi şi iubea liniştea. Nu-i plăcea să trăiască între mulţi şi îşi ascundea viaţa şi nevoinţa. Nimeni nu ştia cum se roagă în chilie, ce lucrare are mintea şi inima lui, cât stă la masă şi cât se odihneşte. Plângea cu cel care plânge şi se bucura cu cel ce se bucură. Nu ţinea la haine bune, la bani, la nimic şi fugea de cinste, de laudă, de multă vorbire, de clevetire şi de oameni mari”.
Astăzi ne preocupă mai intens ceea ce este părintele Paisie și nu doar ceea ce a fost. El rămâne viu pentru generația modernă sau post-modernă. Simplitatea, răbdarea, smerenia, credința puternică, evlavia sunt doar câteva repere pentru omul tehnologizat al acestor vremuri. În acest scop și pentru a accentua dragostea dintre părinții Paisie Olaru și Cleopa Ilie, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a început demersurile pentru edificarea unei mănăstiri în apropierea chiliei unde s-a nevoit fratele în duh al părintelui Paisie în perioada prigonirii credinței și a monahismului.
Cei care doresc să simtă în mod concret atmosfera în care acești părinți duhovnicești s-au împărtășit de mireasma rugăciunii isihaste au acum posibilitatea de a le cerceta mormintele, vegheate de candelă mereu luminoasă, chiliile împreganate de harul atâtor osteneli și binecuvântate de nenumăratele teofanii și, nădăjduim, ca încununarea acestor locuri să fie bisericile ocrotite de ei spre slava Preasfintei Treimi și pentru mântuirea noastră.
Toate aceste locuri ne ajută să ne sfințim viața și să simțim mai adânc chemarea și rugăciunea cuvioșilor Paisie și Cleopa: „Hai la rai, la rai, la rai, cu căruţa cu doi cai!“, Dă-le Doamne un colțișor de rai; Mânca-v-ar Raiul!”, „V-aş lua într-o traistă pe toţi, să vă duc în Rai!”.
Înființarea mănăstirii de la Vadu Negrilesei – Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților