Cuvintele și sufletul au matematica lor

Sunt, poate că greșesc sau că exagerez și tare bine-ar fi să fie așa, prea puțini copiii și tinerii cărora gândul examenului la matematică nu le dă nedoriți și deloc prietenoși fiori. Auzim des, poate că de ne-nțeles de des, mărturisiri ca acestea: „nu-mi place matematica”; „nu mi-a fost prietenă niciodată”; „mi-e frică de teza/examenul/lucrarea la mate”; „orice, dar nu ma-te-ma-ti-ca!”. Ați auzit și-n zilele acestea, nu-i așa? Și vom tot auzi și-n zilele ce vor veni. Dar sunt și mulți aceia pentru care nici matematica, nici poezia, nici creșterea duhovnicească și nici Calea ce ne făgăduiește veșnicia nu par a fi decât o altă șansă-a vieții, de-a crește și de-a excela.

Despre un astfel de tânăr, pentru care matematica a fost cea mai frumoasă și mai „ne-stresantă” probă de bacalaureat am aflat de curând. Se numea pe-atunci Ioan-Daniel, era absolvent al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava și era unul dintre tinerii despre care, câțiva ani mai târziu, însuși avea să spună că sunt: „ca suflul primăvăratec al Bisericii. Ei aduc cu dânșii energie, entuziasm, noutate, prospețime. În prezența lor, și cei mai în vârstă parcă sunt convertiți de bucuria lor.” Una dintre bucuriile acestui tânăr era, poate neașteptat, matematica. A fost singurul seminarist din promoția sa, care a susținut proba de bacalaureat la matematică și a și promovat-o cu 10. Și nu neapărat reconfirmând, ci – mai curând – continuând, urmând o pasiune, o bucurie de a trăi matematica, începută și mai din pruncie. Cu 10 la examenul de matematică de la sfârșit de gimnaziu și fusese admis la seminar.      Apoi, a tot  aprofundat teologia, a fost pentru o vreme jurnalist și-a fost chemat din liniștea Sihăstriei Putnei la demnitatea arhieriei.

Vă surprinde puțin, nu-i așa? Despre Vlădica Damaschin Dorneanul vorbesc. Și poate însuși da mărturie de încredințarea aceasta că matematica poate o frumoasă și înaltă bucurie să fie. E și îndeajuns să pomenești despre matrice sau determinanți, despre teoreme și coordonate carteziene, despre echivalență și comutativitate, și i se și așterne pe chip – străluminată ca de un răspuns transfigurat – bucuria. Și gândurile par a începe să împărtășească aceeași convingere ca a lui Galileo Galilei: „matematica este limba cu care Dumnezeu a scris Universul”.  O știinţă ce captivează şi dezvăluie taine ale lumii,  ce poate părea adesea grea şi inaccesibilă, dar poate fi frumoasă atunci când este înţeleasă, ştiinţă a armoniei, a frumosului. Știu că și azi, ca-n fiecare an și la fiecare nouă serie de examene, Vlădica nu rămâne departe de subiectele pe care le primesc tinerii candidați, și că nu rămâne niciun item și niciun exercițiu, dintre cele ce „s-au dat”, fără a fi analizat și rezolvat.

Și-o astfel de știință vădește și felul în care Preasfințitul Părinte alege cuvinte ce zidesc și le rostuiește și le  trimite în lume. Cuvânt încărcat de-nțeles, ca și acesta,  „cules” dintr-o conferință preoțească: „Dumneavoastră nu veți ține în mână și nu veți atinge un Chivot – o facere de mâini omenești, ci dumneavoastră ca și noi acum, veți ține în palme de lut Trup de Dumnezeu.” Sau: „Minunea nu ne face în mod obligatoriu mai tari în credință, dar întâlnirea personală cu Hristos, aceea ne va face mai credincioși” deoarece „credința nu-i doar un dar de la Dumnezeu, ci este o întâlnire”. Și:„credința nu este un șir nesfârșit de entuziasme venite din afară, ci o credință molcomă, statornică, efervescentă. Entuziastă, dar având rădăcina în altceva”.

Am citit, nu demult, o recenzie a lucrării de doctorat a Preasfințitului Damaschin Dorneanul, publicată de curând la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților,

„Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Sfintelor Pătimiri. Elemente de antropologie duhovnicească“.  Spunea autorul recenziei așa: „Cartea de față îmi amintește, cumva, de Bartolomeu Anania care se descria pe sine drept „un ocnaș al Bibliei“, traducând Sfânta Scriptură vreme de 10 ani. Ce muncă! Așa și PS Damaschin: și-a luat această grea sarcină de a vorbi, pe larg, despre Săptămâna Patimilor Domnului din perspectiva imnografiei ei tulburătoare, a legăturii dintre asceză și dumnezeire și, mai cu seamă, din unghiul de vedere al faimosului dicton al creștinismului timpuriu: Lex orandi, lex credendi, lex vivendi (adică Legea rugăciunii, legea credinței, legea vieții), în sensul împletirii și încununării celor trei elemente în perioada sus-amintită.” (Răzvan Bucuroiu)

Și aș cita aici și un gând al părintelui arhid. prof. univ. dr. Ioan Ică jr., îndrumător al tezei de doctorat: „Rod al unor investigații complexe și subtile, minunata carte (…) reușește performanța rară, dar cu atât mai valoroasă, de a se situa la cotele excelenței în același timp academice și duhovnicești. Se distinge prin acribie, putere de analiză și sinteză, prin claritate și luminoasă limpezime a expunerii, dar și prin finalitatea eclesială angajată.”

Citez și din lucrare, pe care-o tot citesc și-o recitesc, deloc la întâmplare. Din subcapitolul „Quadregessima. Aritmetică liturgică și semnificație duhovnicească”, de pildă: „Într-o „aritmetică” duhovnicească, postul ultimei săptămâni sau al celor șase săptămâni este ca o singură zi; timpul se comprimă, sfârșitul este anticipat și deja prezent în chip mistagogic în fiecare etapă a parcursului călătoriei postului: «O zi se zice că este toată viața pământenilor.».”

O exersare cu precizie matematică și cu entuziasmul despre care Părintele Episcop amintea a vieții în Hristos.

Daniela Ceredeev, inspector școlar

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.