Binecredinciosul şi iubitorul de Hristos Ieremia Movilă voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, domnii zece ani şi zece luni şi patrusprezece zile cu frica lui Dumnezeu şi ţării sale din toate părţile îi făcu bună pace; el se mută în Domnul cu pace din domnie şi din viaţă având această făptură şi înfăţişare în anul 7114 luna lui iunie 30.
Aceasta este inscripţia slavonă, tradiţională şi medievală ca limbaj ce înconjoară într-un chenar tradiţional acoperământul de mormânt din anul 1606, aflat la Mănăstirea Suceviţa, acoperământ al acelui boier devenit domnitor, întemeietor de nouă dinastie, după ce el însuşi descindea, prin mamă, din dinastia muşatină, dinastie legiută a Moldovei.
Aşadar după trecerea la cele veşnice a lui Ieremia Movilă, în istoria Ţării Moldovei se poate observa începutrul unui conflict în interiorul familiei Movileştilor, conflict ce aduce aminte de Războiul celor două roze, război desfăşurat între anii 1455 – 1485 ce a avut loc în Anglia, o luptă pentru tron între Casa de Lancaster – trandafir roşu şi Casa de York – trandafir alb.
În 1606, văduva domnitorului Ieremia Movilă nu a vrut să îşi părăsească ţara, mai mult chiar a îndrăznit să strângă în preajma ei pe cei nemulţumiţi de noua domnie, a cumnatului Simion Movilă.
Doamnei Elisaveta, i s-a dus vorba că ar fi avut un amestec în moartea cumnatului său Simion Movilă, după un an de domnie. Doamna Elisabeta se credea îndreptăţită să intre în Sala Tronului în numele fiului ei Constantin Movilă, cârmuind ea până va mai creşte copilul. Se pare însă că era de fapt dorinţa craiului polon, de a pune pe tronul Ţării Moldovei o mlădiţă a Movileştilor.
Cealaltă văduvă, Doamna Marghita, se afla în Sala Tronului şi nu înţelegea ca fiul ei Mihăilaş să cedeze locul unui văr al cărui tată fusese voievod al Ţării Moldovei, întrucât întreaga ei ramură înclina mai mult către turci, adică ar trebui să înţelegem că nu ar fi îngăduit polonilor un amestec prea mare în treburile din ţară. Mai mult chiar se pare că Poarta s-ar fi învoit şi la o însurătoare a lui Mihălaş cu Ancuţa, fiica lui Radu Şerban numai ca să se termine odată cu prea desele încuscriri ale moldovenilor cu polonii.
Aşadar amândouă cumnate era aţâţate una împotriva celeilalte, dar mai întâi aveau loc pregătirea uneltirilor, urzelilor politiceşti. Între timp se pare că unul dintre ginerii Elisabetei Doamna, anume Ştefan Potocki, apropiat al regelui Sigismund al Poloniei (1587 – 1632) i-a şoptit la ureche despre înţelegerea cu turcii, ca domnitorul Ţării Moldovei să fie numit şi cu îngăduinţa Poloniei.
Cu toate acestea, boierii moldoveni l-au ales pe feciorul Doamnei Marghita, polonezii înţelegând că nu boierii greşiseră, ci turcii îşi întinseră umbra ocrotitoare până în capitala Moldovei, la Iaşi. Din documentele păstrate se vede cum dregătorii stanbulioţi au arătat că Ţara Moldovei se cuvine a fi cârmuită de un domn mai copt, având în vedere faptul că Mihălaş era cu vreo doi ani mai în vârstă decât vărul său.
Cu toate acestea, regele Sigismund a făcut în aşa fel ca boierii ţării, să se închine înainte de 14 octombrie 1607 în faţa noului domn ales de ei Constantin Movilă.
Putem vorbi aşadar de o biruinţă dublă : pe de o parte biruinţa Elisabetei – biruinţa Poloniei. Solia doamnei Marghita la curtea polonă nu a fost primită. Mai mult i s-a spus că, dacă se leapădă de gândul domniei, ar putea căpăta 24.000 de florini, pentru Mihălaş şi 12 000 pentru ea, precum şi adăpost în Polonia.
Între timp însă Mihăilaş Vodă, bolnav şi ostenit de atâta pribegie, închidea ochii pe vecie la 27 decembrie 1607, în vârstă de numai 16 ani şi jumătate, după cum glăsuieşte inscripţia funerară de pe lespedea de la Mănăstirea Dealu.
Turcii nu s-au lăsat şi când s-au ciocnit oştile lui Tomşa Vodă, pus de ei, cu polonii, la Cornul lui Sas, tătarii l-au prins pe Constantin Movilă Vodă, luându-l cu ei. La trecerea Nistrului, în învălmăşeală ori poate din poruncă, copilul – voievod s-a înecat puţin, neavând parte nici măcar de un locşor liniştit de odihnă veşnică, precum vărul său Mihăilaş.
Elisabeta l-a împins la domnie pe Alexandru fără să se mai înfrunte cu cumnata Marghita. Se prea poate ca acest război între cele două cumnate să mai fi continuat şi după moartea lor, dacă Poarta nu şi-ar fi arătat puterea. După înfrângerea lui Zolkiewski de la Ţuţora din 1620, visul Poloniei de a se mai întinde şi peste apa Nistrului s-a curmat.
Oare cei doi verişori s-ar fi înţeles, pentru că erau la o vârstă când se leagă cu uşurinţă prieteniile ?
Cele două cumnate însă nu s-au împăcat. Republica crăiască şi împărăţia turcului şi-au ales loc pentru răfuiala dintre ele pe frământatul pământ al Ţării Moldovei.
Ne aflăm în primul deceniu al secolului al XVII -lea, de fapt în anii în care, fără întrerupere pe tronul Ţării Moldovei stau cu voia Porţii şi a Poloniei numai membrii familiei Movilă – prima dinastie ivită după tradiţionala descendenţă muşatină, cu care de altminteri Movileştii se înrudeau. Lui Ieremia Movilă (1595 -1606) urmându-i fratele său Simion(1606 -1607) apoi alternativ, fiul acestuia din urmă, Mihail (1607) şi însuşi fiul lui Ieremia Constantin (1607 -1611), urmaţi în deceniul următor de scurta domnie din 1615 – 1616 a fiului lui Ieremia Movilă, Alexandru, iar în deceniul al treilea al veacului al XVII -lea de cele ale fiului lui Simion, Moise (1630 -1631, 1633-1634) şi ale rudei lor care a fost Miron Barnovschi (1626-1629, 1633), strănepot de soră al lui Ieremia şi Simion Movilă, înrudit şi el cu mari familii poloneze şi important ctitor în Ţara Moldovei şi chiar în regatul polon, la biserica românească din Liov.
Suntem aşadar în ţara în care s-a instaurat aşa-numitul regim nobiliar cu tot ceea ce a antrenat el în viaţa socială, dar şi în civilizaţia epocii, modelul Movileştilor.
Arhid. Vasile M. Demciuc