Bizanţul a renăscut la Mănăstirea Sf. Ilie – Suceava – Ctitorie a Binecredinciosului voievod  Ştefan cel Mare și Sfânt – 

Într-ânsul găsise poporul românesc cea mai curată și maiu deplină icoană a sufletului său….  Și cu cât se vede această icoană mai limpede,  cu cât se înțelege mai desăvârșit și se iubește mai mult cu atâta și viitorul se vestește mai bun,  căci atunci neamul merge pe drumul strămoșului cuminte (Nicolae Iorga)

De câteva veacuri, în acest ținut cu dealuri molcome, parcă niciunde mai frumoase ca în Țara de Sus a Moldovei, se arată lumii întregi mărturii medievale ce par a depăna dialogul veșnic al istoriei, amintind de istoria trecută, de gloria nepieritoare a poporului român, de un trecut de fapte mari, de un trecut de cărturărie și artă, cum pe bună dreptate, nota în vremea sa N. Iorga.

În acest spațiu, unde moștenirea bizantină avea să devină un reper, pentru nomocanoane și pentru cronici, nu puține sunt mărturiile care dovedesc că drumul septentrional menit să lege Bizanțul de noile suveranități importante ale Europei răsăritene trecea prin Moldova Mușatinilor. Aici în Moldova, unde sunt însemnele ilustrelor modele de statornicie, virtute și frumos, care au ținut vie și curată flacăra de tradițională și sfântă evlavie românească, spre care ne întoarcem mereu spre a-i învăța cadențele grave, a devenit un lucru obișnuit ca atunci când se vorbește despre evul mediu românesc, ori când se scrie despre evul mediu românesc, cititorului să-i vină în minte numele lui Ștefan cel Mare.

Și aceasta datorită faptului că cea de a doua jumătate a secolului al XV-lea în Moldova a fost împodobită cu o strălucire unică, datorită amprentei plenare a personalității covârșitoare a domnitorului Ștefan cel Mare, care-i stă drept neclintită temelie și nesecat izvor de învățăminte și impuls în toate domeniile, în toate direcțiile.

Domnia lui Ștefan cel Mare corespunde cu cea mai importantă mișcare culturală și artistică a Italiei – Renașterea – acea mișcare care reînnoind valorile spirituale ale clasicismului greco-roman a pus bazele lumii moderne.

Vlăstar al Mușatinilor Ștefan cel Mare Fost-a om trimis de Dumnezeu, cu alte cuvinte un dar pe care Pronia divină l-a făcut Moldovei și neamului românesc în timpul potrivit, pentru ca acest neam prin dârzenie și înțelepciune să-și asigure locul de cinste cuvenit între neamurile lumii.

Duhovnicește, ne aflăm aici, lângă Biserica Mănăstirii Sf. Ilie – Suceava împreună cu ctitorul acelor frumoase pagini de istorie din Moldova secolului al XV-lea, ctitor care se bucură cu duhul văzându-ne spre a-i cinsti vredniciile și chipul său și spre a-i împlini dorința sufletului său, de a-i ține aprinsă candela vegherii sale de dincolo.

Suntem în UMBRA MOŞTENIRII MUŞATINILOR

Să fim fericiți că pășim pe acest pământ pe care a călcat Ștefan cel Mare care, de bună seamă, a știut să mulțumească Atotputernicului pentru ajutorul dat în războaiele pe care le-a purtat biruitor .

Prețuit ca toți marii bărbați ai țării, viu în conștiința neamului, Ștefan cel Mare este una dintre efigiile noastre. Domnia sa este cu adevărat una dintre cele mai însemnate a Mușatinilor și cu siguranță și cea mai dramatică dintre ele.

Ștefan cel Mare nu a fost numai viteazul conducător de oști care din 36 de războaie a ieșit biruitor în 34 nu a fost numai un organizator de țară iscusit și ctitorul unei stări de dezvoltare a culturii medievale din Moldova ci, în primul rând un creștin convins.

Nu spre laudă deșartă a ridicat atâtea locașuri de închinare, înzestrându-le, ci spre mântuirea sufletului său, spre slava lui Dumnezeu, spre care își ridica gândurile și nădejdea ori de câte ori se găsea în vreo strâmtorare ori necaz.

Ștefan cel Mare era conștient că  pe creștinătate nu numai cu cuvinte, ci din inimă cu căldură mărturisindu-o este spre folos. Apărarea creștinătății europene constituie una dintre preocupările marelui voevod moldovean, preocupare care îl arată ca pe unul dintre cei mai mari conducători de oști din epoca respectivă. Luptând pentru apărarea propriei sale țări el apăra și creștinătatea. Nu în zadar Moldova a fost și este și va fi o Poartă a creștinătății.

Nu există nici o îndoială asupra credinței lui, cu care s-a adăpat la curatele și nesecatele izvoare ale pravoslavnicei Biserici încă din copilărie. Credința neclintită în Dumnezeu și dragostea nețărmurită de glia străbună nu l-au părăsit nici după moarte, căci atunci când este vorba de țară, sunt vii și morții din morminte.

Evlavia lui Ștefan cel Mare a în semnat o continuă trăire a adevărurilor religioase, a dragostei de oameni, de țară, și de săvârșire a urcușului duhovnicesc.

Oriunde se afla, strălucea prin viața sa, prin faptele sale, prin cinstea și omenia sa, prin credința și dragostea pe care o arăta față de Biserică, față de muncă și față de neamul mușatin.

Viața lui s-a arătat uneori frumoasă, oferind belșug de bucurii, de mulțumiri statornice, alteori dureroasă cu încercări și căderi. Aceasta este viața – se compune și din căderi dar și din virtute, din slăbiciune sufletească, din eroism, din strădanii care o înobilează până la desăvârșire. Purtătorul acestui dar, omul, are un rol hotărâtor în păstrarea chipului lui Dumnezeu în el, în ființa lui.

Dăruindu-se binelui, iubirii de semeni, Ștefan cel Mare știa că fiecare credincios este hristofor, purtător de Hristos, purtător de Dumnezeu. Nu întâmplător în tablourile votive ale ctitoriilor sale, Ștefan cel Mare este înfățișat purtând în brațe sfintele locașuri pe care le înălța. Aceasta era după înțelesul lui, trăirea în Hristos, trăirea vieții neamului cu toate aspirațiile lui spre noi împliniri.

Ștefan cel Mare știa că omul nu este sortit căderii, nimicniciei, robiei păcatului , ci vieții și luminii veșnice.

În rugăciunile  sale Ștefan cel Mare dădea slavă lui Dumnezeu și Maicii Domnului că i-a hărăzit darul sfânt al păstrării credinței cele adevărate, un dar dumnezeisc, pentru că a rămas în legătură cu izvorul de apă vie al Mântuitorului Iisus Hristos și cu Biserica sa. Pentru menținerea acestui dar a luptat Ștefan cel Mare alături de alți voievozi ai neamului nostru.

Pentru măreția faptelor sale de apărător al patriei și al credinței poporul nostru i-a durat în conștiința noastră un altar închegat din virtuțile străbunului Ștefan, ridicat întru cinstite deasupra multor chipuri de cuvioși părinți și așezat în rândul sfinților apărători și ocrotitori ai dreptei credințe.

Ștefan cel Mare a trecut în primul rând în nemurirea credinței sale, de care era atât de atașat și însuflețit în întreaga sa viață pământească, dar totodată în eterna pomenire a istoriei țării și a fiecărui suflet al poporului său, ca și aceea a Europei secolului său, pentru veșnicie.

Mănăstirea Sf. Ilie este şi va fi ca o cetate spre care privesc din toate părţile ochii credincioşilor, iar Biserica este un far care luminează în mijlocul mării învolburate, drumul călătorilor, drumul sufletelor însetate de mântuire.

Ridicată de Ştefan cel Mare la poalele Dealului Crucii, biserica Sf. Ilie – Suceava a slujit mănăstirii de călugări până în 1785, când aceasta a fost desfiinţată din ordinul autorităţilor de ocupaţie habsburgice. Redeschiderea mănăstirilor închise în urma ocupării Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în 1774-1775 este o prioritate anunţată de Înaltpreasfinţitul părinte Calinic, încă din primele zile de după întronizarea ca Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. După reînfiinţarea Mănăstirii Pătrăuţi, cea mai veche ctitorie ştefaniană şi monument UNESCO, a Mănăstirii Părhăuţi, a Mănăstirii Solca, în şedinţa Permanenţei Consiliului eparhial a fost aprobată reînceperea vieţii monahale la Mănăstirea Sf. Ilie, mănăstire ctitorită de Ştefan  cel Mare.

Cinstirea pe care trebuie să o aducem domnitorului Ștefan cel Mare o realizăm atunci când ne inspirăm din pilda sa –  ne îndeamnă Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României – îi cerem ajutorul prin rugăciune ca să iubim și să apărăm și noi credința și Patria străbună, să fim și noi ctitori de locașuri sfinte și cultură creștină, să fim și noi harnici și darnici, să cultivăm și noi identitatea noastră națională în comuniune internațională.

Arhid. Vasile M. Demciuc