Memoria ca formă de recuperare a patrimoniului

„Cine uită, nu merită” se spune într-o foarte inspirată formulă. De-a lungul timpului marii noștri istorici au atras mereu atenția asupra necesității recuperării trecutului și, mai ales, al cunoașterii acestuia de câtre tânăra generație îndeosebi. Pornind de la acest imbold, recent înființată asociație „Glasul istoriei” a înțeles să-i răspundă, iar primul semnal a fost apariția celor două, deocamdată, volume Bucovina. Cult, cultură, istorie, patrimoniu.

Acestea sunt rezultatul cooperării dintre teologi, istorici, filosofi, sub egida comună a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Subiectele tratate sunt dintre cele mai diverse, de la istoria artei la dezbateri teoretice, iar epuizarea tirajului celor două volume este un îndemn să continuăm și să credem că efortul editorilor (Vasile M. Demciuc, Gheorghe Onișoru și Ștefan Purici) și al Asociației „Glasul istoriei” a fost pe deplin răsplătit.

Pentru Suceava anul 2022 este unul special care va culmina cu evenimentele din septembrie, atunci când va fi sărbătorită jumatatea de mileniu de la aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou în capitala lui Ștefan cel Mare. Între timp, la 20 iulie, Biserica „Sf.Ilie” din Șcheia, ctitorită la 1488 de către Ștefan cel Mare, după o amplă operațiune de restaurare, a fost redeschisă. Tocmai pentru ca toate cele ce se vor petrece să nu rămână doar ca un fapt divers, „Glasul istoriei” își propune să publice și volumul III din seria Bucovina.Cult, cultură, istorie, patrimoniu. Vom păstra astfel nu doar atenția cititorilor asupra ei, dar vom fi și cronicarii unor momente în care se va scrie istorie.

Deschiderea extraordinară din ultimii ani a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților către oamenii de cultură și istorie, către Universitatea „Ștefan cel Mare”, a dat deja numeroase roade. Depinde de efortul tuturor celor implicați în viața cetății ca acestea să fie tot mai multe și cu folos pentru Bucovina.

Prof.univ.dr. Gheorghe Onișoru[1]

[1] Autorul este profesor la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și cercetător științific gr.I la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului de sub egida Academiei Române. Este membru fondator al Asociației „Glasul istoriei” și a fost primul președinte al Colegiului CNSAS între 2000 și 2006. A publicat recent în două volume monografia „Stalin și poporul rus”. Democrație și dictatură în România contemporană, Corint, 2021, și este co-editorul seriei Bucovina. Cult, cultură, istorie, patrimoniu.