Cel mai important și cel mai așteptat praznic al creştinătăţii, Învierea Domnului a fost sărbătorită cu multă emoție și bucurie în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. În Duminica Sfintelor Paști, 24 aprilie 2022,...
† CALINIC, PRIN HARUL LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ȘI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR Har, pace și ajutor de la...
În Marea și Sfânta zi de Vineri din Săptămâna Pătimirilor, 22 aprilie 2022, credincioșii prezenți la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, așezământul monahal care adăpostește moaștele Sfântului Ioan cel Nou, ocrotitorul...
Originar din Capadocia, tânărul Gheorghe a urmat cariera tatălui său, intrând în armata imperială. Graţie comportamentului şi inteligenţei sale a fost avansat – la numai 30 ani – la rangul...
Săptămâna Pătimirilor prezintă evenimentele care au avut loc atât în Ierusalim, cât şi în ţinuturile din preajma acestuia, îmbinate cu ultimele pilde, îndemnuri şi cuvântări ale Mântuitorului Iisus Hristos, care...
În Marea și Sfântă zi de Joi din Săptămâna Pătimirilor, 21 aprilie 2022, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” au fost rememorate momentele petrecue acum 2000...
Săptămâna Pătimirilor prezintă evenimentele care au avut loc atât în Ierusalim, cât şi în ţinuturile din preajma acestuia, îmbinate cu ultimele pilde, îndemnuri şi cuvântări ale Mântuitorului Iisus Hristos, care...
Alături de sprijinul pe care îl oferă celor care fug din calea războiului din Ucraina, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților le este aproape, ca de fiecare dată, și familiilor defavorizate, bătrânilor...