Actualitate

Veșmintele clerului – diaconul –

Veșmintele clericale se împart în veșminte diaconești, preoțești și arhierești. Toate aceste veșminte rânduite de către Sfânta Biserică sunt sfințite și fără ele sfințiții slujitori nu pot săvârși sfintele slujbe...

Antimisul care aduce speranță pentru Mănăstirea Podu Coșnei

Paraclisul Mănăstirii Podu Coșnei a fost mistuit de un incendiu, în zorii zilei de 28 mai 2023.Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul credincioșilor, nădăjduim că această biserică va renaște,...

Protoschimonahul Iacob Bîrsanu, părintele mult iubit, a fost înmormântat la Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” – Mestecăniș

Cel care și-a petrecut întreaga viață în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor, fiu duhovnicesc al Sfântului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț prin dragostea nemăsurată pe care i-a purtat-o,...

În zi de hram, gând pios eroilor de pe Bârnărel

Zidit în anul 2015 pe muntele Bârnărel, Schitul „Sfântul Nectarie” veghează de la 1300 m altitudine urbea Vatra Dornei. Fiind edificat ca loc de pioasă închinare și aducere aminte a...

Conferința „Viața – expresia iubirii divine” – nou eveniment ASCOR Suceava

În duminica a VII-a după Paști, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, am avut onoarea de a-l avea în mijlocul nostru pe domnul Șef de lucrări,...

Părintele Iacob Bîrsanu – un om al jertfei

Strămutatu-s-a la locașurile de veci, Părintele Protoschimonah Iacob Bîrsanu. Unul din cei de demult, stâlp al Bisericii noastre dreptmăritoare. Părintele Iacob s-a născut pe 18 septembrie 1951, în comuna Mălini,...

Comuniune în rugăciune la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Dragostea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Bucuria nesfârșită, a luminat și în Duminica a VII-a după Paști, 28 mai 2023, sufletele și chipurile celor prezenți la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, mănăstire...

Voroneț – 535 de ani de la zidire

Ziua care amintește de momentul așezării pietrei de temelie pentru cea mai cunoscută ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Biserica Mănăstirii Voroneț, a fost prilej de sărbătoare...

Mănăstirea Voroneț – un simbol al sufletului românesc

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Simpozionul „Voroneţ – 535 de ani de la zidire”, organizat de Mănăstirea Voroneț în colaborare cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, vineri, 26 mai 2023 Mănăstirea...

Școala de duminică în Centrul Ecclesia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil Gura Humorului

Cea de-a doua parte a zilei de 21 mai 2023 a fost dedicată, de către Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață, proiectului catehetic Școala de duminică, activitate ce se...
1 142 143 144 145 146 356