Proiectul educațional internațional „Dimensiuni interculturale în context educațional româno-polonez – Tradiții și valori culturale”

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava a fost astăzi, 19 martie 2024, gazda unui nou eveniment deosebit dedicat artei, picturii pe sticlă și prieteniei, proiect transfrontalier care a adus în Bucovina tineri speciali din Polonia.

Întâlnirea intitulată „Dimensiuni interculturale în context educațional româno-polonez – Tradiții și valori culturale”, desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, a avut loc la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în prezența unor elevi și profesori de la Specjalny Ośrodek Szkolno – Wychowawczy Im. Ks. Jana Twardowskiego Bochnia (Polonia), de la Centrul Școlar de Educație incluzivă „Sfântul Andrei” Gura Humorului, precum și de la Seminarul Teologic sucevean.

Potrivit organizatorilor, programul de instruire coparticipativă pe teme de educație interculturală și artistico-plastică are drept scop „desfășurarea unor activități comune între școlile partenere, în vederea formării și dezvoltării unei conduite de deschidere, dar și a stabilirii unor relații bazate pe încredere și stimă reciprocă”.

În cea de-a doua zi a Postului Mare, după ce au fost întâmpinați de arhid. Bogdan-Mihai Hrișcă, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox, elevi ai celor trei instituții de învățământ s-au întâlnit în Paraclisul Seminarului Teologic pentru a zugrăvi pe sticlă icoane, reprezentări ale Maicii Domnului, ale Mântuitorului Iisus Hristos, dar și chipuri de sfinți și îngeri ocrotitori.

Îndrumați de prof. Livia Țebrean, consilier educativ în cadrul Seminarului Teologic, dar și de dascălii tinerilor speciali care au fost astăzi oaspeți, cei prezenți au avut ocazia de a împărtăși din cunoștințele legate de desen, pictură și culoare, dar și din experiența educațională specifică fiecărui mediu din care aceștia provin.

Una dintre surprizele acestei zile a fost vizita Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și a doamnei prof. Daniela Ceredeev, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava.

Pentru a oferi inspirație celor care s-au îndeletnicit cu zugrăvirea icoanelor, corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, coordonat și dirijat de pr. Ionuț Lucian Tablan Popescu, a interpretat o serie de cântări specifice acestei perioade a Postului Sfintelor Paști.

Între obiectivele acestui proiect care și-a anunțat deja continuitatea, program în urma căruia s-au legat frumoase prietenii, se numără: „promovarea valorilor cultural-artistice specifice culturii române și poloneze în rândul elevilor, a comunității locale, la nivel național și transnațional, exprimarea emoțiilor și sentimentelor față de valorile culturale prin diferite forme artistico-plastice și practice și educarea atitudinilor de acceptare”.

Irina Ursachi