martie 20, 2024

Day

Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului  Articolul 1 – Testimoniu (1) Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără “Light of Life”, Ediția a II-a © 20-21 mai 2024, se organizează cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte CALINIC, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. (2) Concursul este inițiat și spre amintirea Ieromonahului Nectarie CHIRIȚĂ, fost Egumen al Schitului Cărbuna(Vânători-Neamț),...
Citește mai departe
Numită și Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite se poate săvârși de luni până vineri în perioada Postului Mare, cu excepția zilelor aliturgice și a Praznicului Bunei Vestiri. Apariția acestei Liturghii este strâns legată de dorința de a oferi credincioșilor posibilitatea să primească Sfânta Împărtășanie, Trupul și Sângele Mântuitorului, și în zilele de...
Citește mai departe
Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite este o rânduială intermediară între păstrarea Sfintelor Daruri peste an şi împărtăşirea zilnică pe care credincioşii o practicau în vechime. Aceasta ne încredinţează de faptul că întreg cultul creştin sau rânduiala liturgică a Bisericii are în centrul său pe Hristos cel Răstignit şi Înviat. Iubiţi credincioși și credincioase, cititori...
Citește mai departe