„Auzind de mulțimea minunilor tale, Iosif I Mușat, mitropolitul, și Alexandru cel Bun, domnul Moldovei, cu multă osteneală s-au străduit să aducă trupul tău în cetatea Sucevei, nădăjduind, prin aceasta, tămăduirea doamnei Ana, soția sa, și liniștea țării.”
Ecoul minunilor pe care Dumnezeu le săvârșea prin moaștele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou a ajuns și la urechile lui Alexandru cel Bun, evlaviosul domn al Țării Moldovei (1400-1432). Astfel, tot el fiind cel care, cu înțelepciune și cu multă diplomație, a obținut din partea Patriarhiei Ecumenice recunoașterea canonică a mitropolitului Moldovei, Iosif I Mușat, acum dorea ca această împlinire istorică și de mare importanță bisericească să fie marcată prin strămutarea moaștelor Sfântului Ioan de la Cetatea Albă la Suceava, unde noul ierarh își fixase reședința.
În veacul al XV-lea[1], moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost aduse din Cetatea Albă la Suceava. Alexandru cel Bun, dorind să vadă cât mai degrabă moaștele Sfântului, cum i s-a dat de știre că oastea și procesiunea se apropie de Iași, le-a ieșit în întâmpinare împreună cu mitropolitul, episcopii, boierii și poporul la Poiana Vlădicăi[2]. Tot așa a procedat și mai pe urmă, când procesiunea a intrat în Suceava și nu era departe de cetate. Când cei patru călugări care duceau racla sfântului s-au apropiat de poarta cetății, evlaviosul domnitor a îngenunchiat lângă raclă, a cuprins mult-pătimitorul trup, și-a atins ochii și buzele de mâinile Sfântului, vărsând lacrimi de bucurie.[3]
Cel dintâi sfânt locaş care a primit moaştele Sfântului Ioan la Suceava a fost biserica Mirăuţi, închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Zidită în jurul anului 1380 de către domnitorul Petru I Muşat (1375 – 1391), mănăstirea – de atunci – a Mirăuţilor avea să fie aşezată în preajma Curţii Domneşti, fiind prima biserică din piatră a Moldovei.[4]
Sfintele moaște au stat aici până în timpul domnitorului Petru Schiopul, când au fost mutate (24 iunie 1589) în noua Catedrală Mitropolitană din Suceava – cu hramul Sfântului Gheorghe – ctitorită între anii 1514 – 1522 de domnitorii Bogdan al III-lea și fiul său, Ștefăniță.
MINUNEA SALVĂRII SUCEVEI
„În anul 1629, luna august, ziua 3, fiind la Lavra Pecerska, un ieromonah din Țara Moldo-Vlahiei, trimis la mine de către domnitorul Miron Barnovschi, mi-a povestit că în anul 1621, când împăratul păgân al agarenilor, sultanul Osman, a venit până la Hotin să lupte cu împărăția leșilor, cazacii zaporojeni, care veneau împotriva păgânilor, nu s-au dus de-a dreptul la Hotin, unde era oastea leșească, ci s-au avântat spre Cetatea Sucevei ca s-o prade.
Și cum s-au apropiat de pârâul numit Suceava, în oraș s-a dat de știre că pe malul celălalt sunt o mulțime de cazaci. Orășenii și toți cei care erau atunci acolo au dus în cetatea de sus tot ce aveau, dimpreună cu soțiile și copiii lor.
Iar mitropolitul Anastasie Crimca și cu preoții au vrut, după obicei, să scoată din mitropolie moaștele Sfântului Marelui Mucenic Ioan cel Nou și să le ducă în cetatea de sus. Când au venit să le ia, n-au putut să le ridice de la locul lor. Înțelegând că acesta-i semnul izbăvirii lor, toată mulțimea, toți cei din cetate, nu s-au grăbit să pună mâna pe arme, nici să pornească la luptă, ci s-au pus pe închinare și post, rugând de izbăvire pe Dumnezeu și pe preacuviosul Său, Sfântul Ioan.
Când au ajuns cazacii la pârâu, voind să-l treacă spre cetate – aoleu, minune! – pârâul, pe care până atunci oamenii îl treceau și cu piciorul, s-a umplut într-o clipă cu apă multă, cum nu mai avusese niciodată. Iar cazacii, văzând aceasta, s-au înspăimântat și au început să dea înapoi, însă apa creștea tare și se revărsa groaznic. Văzând această minune, fără să mai aștepte, s-au dus.
Astfel a fost izbăvit orașul cu rugăciunile Sfântului Mucenic Ioan cel Nou.”[5]
Va urma …
[1] Istoricii se împart în două tabere: cei care susțin că sfintele moaște au fost aduse în anul 1402 și cei care cred că mutarea s-a petrecut în anul 1415.
[2] Poiana este situată în satul Vlădiceni, la 2-3 km de orașul Iași.
[3] Simeon Florea Marian, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, schiță istorică, Tipografia Carol Gobl, București, 1985, pp. 20-22.
[4] Pr. Prof. Dr. Milan Şesan, „Biserica Mirăuţi – Suceava”, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, XXXIII, nr. 10-12, 1957, pp. 862-863.
[5] Petru Movilă, Împăcarea Bisericii Ortodoxe. Traducere de Ștefan Lupan. Ediție îngrijită, prefațată și adnotată de Vlad Chiriac, Iași, 2002, pp. 49-50.