Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcea – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Schimonahul Antonie a fost legat de Schitul Iezerul din Muntele Cheia, pentru că îşi avea metania acolo. El provenea dintr-o familie de negustori aromâni, originari din Ianina (Ioanina), o localitate din nordul Greciei, care se stabilise în Ţara Românească la Râmnicu Vâlcea. S-a căsătorit de tânăr şi a avut un fiu, pe nume Mihail, care a fost preot la Catedrala Episcopală din Râmnic. La mănăstire s-a retras când avea 62 ani; am spune că s-a retras după ce şi-a pus în rânduială cele legate de familie – mai ales că soţia îi murise de tânără – şi de negoţ, ca om de afaceri ce era. Efectiv, a părăsit acele preocupări care implicau o grijă mai mare faţă de bunurile acestei lumi. 

Iubiţi cititori şi cititoare,

Sihăstria Iezerul este o vestită vatră pustnicească din nordul Olteniei, cunoscută încă din secolele XIV-XV. Majoritatea sihaştrilor erau din mănăstirile Cozia şi Bistriţa, care – odată urcaţi în munte – rămâneau acolo; ucenicii erau cei care le purtau de grijă. Dar atunci când careva dintre ei murea, ucenicul era cel care – după ce îl înmormânta în preajma chiliei – îi prelua chilia, în care ducea o viaţă aspră, întocmai cu cea a avei pe care l-a avut şi a asceţilor desăvârşiţi.

În prima jumătate a secolului al XV-lea, sihaştrii din Muntele Cheia, sporind ca număr, şi-au construit într-o poiană – unde se afla un mic «iezer» (lac), de la care îşi trage şi numele de Iezerul, mai târziu Cheia – o biserică de lemn cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în biserică”.

În prima jumătate a secolului al XVI-lea, mai precis în anul 1553, domnul Mircea Ciobanul cu doamna Chiajna, soţia sa, – sensibilizaţi de viaţa aspră pe care o duceau sihaştrii –, le-au zidit o nouă biserică şi chilii în piatră. Două secole mai târziu, la începutul secolului al XVIII-lea, schitul – din lipsă de personal – a ajuns în paragină. La îndemnul schimonahului Antonie, care sihăstrea în Muntele Cheia, episcopul Ilarion al Argeşului s-a implicat în lucrările de restaurare integrală a acelui aşezământ.

Schimonahul Antonie a fost legat de acel schit pentru că îşi avea metania acolo. El provenea dintr-o familie de negustori aromâni, originari din Ianina (Ioanina), o localitate din nordul Greciei, care se stabilise în Ţara Românească la Râmnicu Vâlcea. S-a căsătorit de tânăr şi a avut un fiu, pe nume Mihail, care a fost preot la Catedrala Episcopală din Râmnic. La mănăstire s-a retras când avea 62 ani; am spune că s-a retras după ce şi-a pus în rânduială cele legate de familie – mai ales că soţia îi murise de tânără – şi de negoţ, ca om de afaceri ce era. Efectiv, a părăsit acele preocupări care implicau o grijă mai mare faţă de bunurile acestei lumi.

La vremea cuvenită a fost tuns monah cu numele Antonie. Nu ştim cum se numea din botez. După un timp de ascultare în acel schit, dorind o viaţă duhovnicească mai sporită, în jurul anului 1690 s-a retras într-o peşteră din Munţii Cheia. Aceasta i-a fost pentru douăzeci şi opt ani chilie şi loc de rugăciune. Dorind un loc special pentru rugăciune, şi-a săpat cu dalta şi cu ciocanul într-o stâncă un mic paraclis. După trei ani de muncă asiduă, isprăvind lucrul pe care şi l-a propus, l-a chemat pe episcopul Ilarion al Râmnicului pentru a-l sfinţi.

Vestea despre viaţa duhovnicească a schimonahului Antonie de la Iezerul Vâlcii s-a răspândit, trecând munţii până în Transilvania. Mulţi călugări, pustnici, – mai ales că în vatra satului subcarpatic Cheia-Olăneşti, pe lângă Sihăstria Iezerul se mai aflau încă trei mici sihăstrii: Bradu, Pahomia şi Jgheabul întemeiate în secolele XVI-XVII, în care se retrăgeau sihaştrii cu metania de la Iezerul –, dar şi credincioşi au început să se îndrepte spre peştera cuviosului pentru a-i cere sfat şi rugăciune.

S-a strămutat la cele veşnice în anul 1720, după trei decenii de aspră nevoinţă, pe când avea nouăzeci şi doi de ani. A fost înmormântat în preajma paraclisului pe care şi l-a săpat singur în stâncă. Din păcate, mormântul lui nu se mai cunoaşte, întrucât, aşa cum se spune în tradiţia locului, o stâncă s-a prăvălit din munte şi a acoperit locul în care se găsea. În preajma fostei sale chilii au avut loc schimbări care fac imposibilă identificarea mormântului.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 20-21 iunie 1992, ţinând seama de viaţa şi nevoinţele sale, a hotărât ca schimonahul Antonie de la Iezerul Vâlcii să fie trecut în rândul sfinţilor, cu zi de prăznuire 23 noiembrie.

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.