iulie 12, 2026

Day

            Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, ne bucurăm că și anul acesta am reușit să organizăm Tabăra de Vară intitulată „Ziua Bucuriei”.             Pentru început, copiii au fost invitați în Sfânta Biserică, unde s-a săvârșit Acatistul la icoana Maicii Domnului. După cuvântul de învățătură, aceștia au fost miruiți, iar apoi au ieșit în fața...
Citește mai departe
         În perioada 6-11 iulie a.c., la Liceul Tehnologic Special Bivolărie, printr-un parteneriat între instituția de învățământ și Fundația CODA Farmecul Tăcerii, s-a organizat a -III-a ediție a Școlii de vară.             Evenimentul are ca beneficiari persoanele cu deficiențe de auz, iar tabăra are ca scop oferirea un spațiu sigur și deschis, în care participanții...
Citește mai departe
„Rostește rugăciuni cu inimă curată și credință vie înaintea Prodromiței, păstrând cu evlavie taina harului și a mângâierii sufletești.” a fost unul dintre îndemnurile împărtășite de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, celor prezenți la mănăstirea care adăpostește moaștele întregi ale Marelui Mucenic Ioan cel Nou, la prăznuirea Sfintei Icoane Prodromița de la...
Citește mai departe
Păzește cu grijă dreapta învățătură despre cinstirea icoanelor, căci ele nu sunt idoli, ci ferestre către cer, sfințite prin har. Cinstește nu doar cu buzele, ci și prin viața ta, icoana Prodromița, zugrăvită prin pronie divină, ca semn văzut al lucrării Duhului Sfânt în istoria mântuirii. Nu te rușina să îți pleci genunchii și inima...
Citește mai departe

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info

    şans casino |
    vidobet |
    vidobet |
    vidobet güncel giriş |
    vidobet giriş |
    casinolevant |
    casinolevant |
    casinolevant |
    vidobet giriş |
    şans casino |
    casinolevant giriş |
    casino şans |
    şans casino giriş |
    casino levant |
    casino şans |
    casino şans |
    boostaro |
    casinolevant giriş |
    şans casino giriş |
    casinolevant giriş |
    şanscasino |
    vidobet |
    vidobet giriş |
    levant casino |
    vidobet giriş |
    nigeria betting |
    sports betting |
    gorabet |
    gorabet giriş |
    gorabet |
    gorabet |
    gorabet |
    gorabet |
    deneme bonusu veren siteler