aprilie 2026

Month

În societatea contemporană, aflată într-o permanentă transformare tehnologică, în care inovația și progresul modelează tot mai mult prezentul și viitorul acesteia, Biserica încurajează educația, cercetarea și formarea tinerilor, ca moduri prin care ei își pot pune în valoare darurile primite de la Dumnezeu. Însoțindu-i cu grijă și responsabilitate, Biserica sprijină astfel inițiativele care contribuie la...
Citește mai departe
„Crede, chiar și atunci când nu vezi cu ochii materiali, căci cunoașterea prin iubire este mai profundă decât cunoașterea prin vedere.” a fost unul dintre frumoasele îndemnuri pe care întâistătătorul Eparhiei Sucevei și Rădăuților, le-a împărtășit credincioșilor  prezenți în a doua duminică după Paști, numită și Duminica Sfântului Apostol Toma, 19 aprilie 2026, la așezământul...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Fundația Umanitară „Anastasie Crimca”, invită publicul la un eveniment de suflet dedicat generozității și solidarității: concertul caritabil „Sărbătoarea Faptelor Bune”, care va avea loc pe 27 aprilie 2026, începând cu ora 18:00, la Sala Regatto a Hotelului Mandachi din Suceava. Evenimentul își propune să aducă...
Citește mai departe
vizite_pastorale_bun
În ziua de 18 aprilie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuților, însoțit de părintele protosinghel Ilie Bogatu, a vizitat cimitirele și următoarele unități de cult din eparhie: Cumpărătura; Bunești; Podeni; Uncești; Vulturești; Hreațca; Hârtop; Spătărești; Șoldănești; Dumbrăvița; Mănăstirea Cămârzani; Ciumulești; Dumbrăvița de Jos; Oniceni; Drăgușeni; Forăști; Antoceni; Fântâna Mare; Praxia; Bărăști; Giulești;...
Citește mai departe
Cu îndemnul „Așază-ți viața sub ocrotirea Maicii Domnului, căci Însuși Dumnezeu a preaslăvit-o, revărsând harul Său asupra celor care o cinstesc.” a încheiat Părintele Arhiepiscop Calinic, chiriarhul Bisericii de pe binecuvântatele meleaguri sucevene, Decalogul la Izvorul Tămăduirii. În puține cuvinte a surprins astfel una dintre învățăturile de credință fundamentale ale Creștinismului ortodox – participarea Fecioarei...
Citește mai departe
Timp de o lună (20 martie – 11 aprilie 2026), tinerii voluntari din cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) au fost implicați intens în campania „Ne pasă! Vă suntem alături!”, în cadrul căreia sunt ajutați oamenii necăjiți, familiile vulnerabile și numeroase, cu mulți copii, precum și bătrânii singuri și bolnavi. Această campanie a debutat în...
Citește mai departe
Mărturisește prin Icoana făcătoare de minuni – Siriana prezența permanentă a Maicii Domnului în istoria mântuirii, în trecutul și contemporanul viu al fiecărui credincios. Cinstește icoana de la Mănăstirea Ghighiu, nu ca simplu obiect de artă, ci ca spațiu teologic ce face simțită lucrarea harului. Apropie-te de Siriaca având mintea curată, păstrând ordinea gesturilor liturgice...
Citește mai departe
În miez de Prier, în ajunul prăznuirii Izvorului Tămăduirii, un nou eveniment cultural, spiritual, duhovnicesc și educațional, organizat la inițiativa, cu binecuvântarea și cu susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împodobește seria manifestărilor organizate în eparhia ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, grabnic ajutător, mângâietor și mare făcător de minuni....
Citește mai departe
vizite_pastorale_bun
În ziua de 16 aprilie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuților, însoțit de părintele Eftimie Mutescu, consilier eparhial la Sectorul Proiecte și Construcții Bisericești, a vizitat următoarele unități de cult din eparhie: Centrul de zi pentru bătrâni Marginea; Biserica monument Cimitirul Parohial Sucevița și cimitirul; Mănăstirea Sucevița.
Citește mai departe
Decizie pronunțată de Consistoriul Mitropolitan de la nivelul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, prin care a fost respins apelul declarat de dl. Sidoriuc Viorel Ionel împotriva hotărârii de caterisire nr. 4/2024, pronunțată de Consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților informează credincioșii ortodocși din cadrul eparhiei că Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei...
Citește mai departe
1 3 4 5 6 7 9

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info