decembrie 2025

Month

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, reprezentanți ai autorităților locale, ai Centrului Eparhial Suceava, compania de consultanță dar și executantul proiectului, alături de arhitecți, arheologi, restauratori și istorici s-au întâlnit la Mănăstirea Humor joi, 18 decembrie 2025, pentru recepția lucrărilor de restaurare a patrimoniului cultural care pun în valoare monumentul UNESCO....
Citește mai departe
În perioada 5–12 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – filiala Suceava a desfășurat o lucrare de milostenie creștină, dedicată sprijinirii familiilor aflate în dificultate, îndeosebi a celor cu copii, împlinind cuvântul Scripturii: „Fericit cel care caută la sărac și la sărman; în ziua cea rea...
Citește mai departe
„Înveșnicit în istorie ca o veche lavră monahală”, cuprinsul localității Vicovu de Sus, mai cu seamă al satului Laura, unde potrivit tradiției Sfântul Daniil Sihastrul s-a retras în rugăciune în prima jumătate a secolului al XV-lea la Schitul „Sfântul Lavrentie”, se bucură și astăzi de numeroase binecuvântări duhovnicești. La inițiativa și cu purtarea de grijă...
Citește mai departe
„O întâlnire între oameni, între comunități, între memorie și viitor.” – astfel a fost descris evenimentul desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în seara zilei de miercuri, 17 decembrie 2025, la Sala „Mitropolitul Vladimir de Repta” a Centrului Cultural Educațional și Social „Dosoftei Mitropolitul”, din cadrul Campusului Liceului Teologic din...
Citește mai departe
La prăznuirea Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, schimnicul care prin nevoința sa a unit cerul cu pământul, petrecând pe pământ viață îngerească și făcându-se pildă de trăire duhovnicească ucenicilor săi, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a evidențiat în cadrul unui Decalog faptele prin care și noi putem dobândi nume de mare preț în cereasca împărăție, cultivând virtuțile...
Citește mai departe
Pentru unul dintre monumentele de referință ale patrimoniului de lemn din Bucovina, Schitul Mănăstioara din comuna Udești, județul Suceava, metoc al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, s-a scris astăzi o pagină luminoasă în istoria-i presărată cu momente triste, dar și înfloritoare. Într-o însorită zi de Undrea, 17 decembrie 2025, când este pomenit...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin colaborarea dintre Sectorul de Asistență Socială și Medicală și Sectorul Cultural, lansează o invitație istorică pentru toți bucovinenii: să ne adunăm și să formăm cea mai mare ceată de vestitori ai lui Hristos pe care a cunoscut-o vreodată orașul nostru. Evenimentul „Răsunetul Colindului prin Glasul Bucovinenilor” nu este un simplu concert, ci un...
Citește mai departe
Luni, 15 decembrie 2025, în cadrul Secției de Psihiatrie Burdujeni a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” – Suceava, s-a desfășurat un mini concert de colinde prilejuit de apropierea  sărbătorilor Nașterii Domnului. Colindătorii au fost un grup de aproximativ 20 de copii de la Școala Generală nr. 11 – Suceava sub coordonarea...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, luni seara, în data de 15 decembrie 2025, Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit a V-a ediție a concertului caritabil de colinde „Mărire întru cele-nalte”, organizat de Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – filiala Suceava. În apropierea sărbătorii Nașterii Domnului,...
Citește mai departe
Începutul unui „așezământ de ocrotire, alinare și nădejde pentru cei aflați în suferință trupească și sufletească, proiectat și susținut din dragoste față de aproapele și din responsabilitate creștină față de demnitatea vieții, având ca misiune îngrijirea bolnavilor în spiritul milosteniei, al compasiunii și al respectului pentru chipul lui Dumnezeu din om” a fost binecuvântat astăzi,...
Citește mai departe
1 2 3 4 5 6 10