Perioada premergătoare slăvitului praznic al Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos aduce an de an bucurie, lumină și pace în sufletele tuturor celor ce primesc darul colindului prin care se vestește Nașterea Domnului. Aceste daruri – bucuria, lumina și pacea – s-au oglindit și pe chipurile celor prezenți în seara zilei de duminică, 21 decembrie 2025, la...Citește mai departe
La prăznuirea Sfântului Ierarh Petru Movilă, cel care de mic a deprins iubirea de Dumnezeu, de semeni și de Biserică, întrecându-se pe sine cultivarea virtuților, în acte de pietate şi de filantropie și în apărarea dreptei credințe, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a alcătuit un Decalog prin care îndeamnă la imitarea vieții celui cunoscut pentru...Citește mai departe
În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, când Părinții Bisericii au rânduit pomenirea Sfinților Părinți după trup ai Mântuitorului, 21 decembrie 2025, comunitatea parohiei rădăuțene ocrotite de unul dintre marii proroci dintru începuturi, Sfântul Ilie Tesviteanul, a sărbătorit treizeci de ani de la târnosirea locașului de închinare, treizeci de ani de slujire neîncetată a Sfintei Liturghii și a...Citește mai departe
„Taina nașterii întru feciorie de către Maica Domnului a Fiului Întrupat al lui Dumnezeu, Care a venit în lume ca să ne ridice din nou la dumnezeiasca slavă a negrăitei frumuseți a celor cerești” a fost adusă în atenție la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al...Citește mai departe
La prăznuirea Sfintei Mucenice Iuliana, tânăra din Nicomidia care și-a mărturisit cu mult curaj credința în Mântuitorul Hristos, răbdând pentru aceasta nenumărate chinuri, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a punctat în cadrul unui Decalog modalități prin care cel însetat de viața veșnică poate afla sensul căutărilor sale, unindu-Se cu Dumnezeu, Izvorul a toată bunătatea. Apropie-te de...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, tezaurul așezămintelor din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților s-a împodobit cu un nou locaș de închinare așezat sub ocrotirea Sfântului Ioan Rusul, a Cuvioșilor Cleopa și Paisie, precum și a Sfinților Apostoli Petru și Pavel. În contextul Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române și al Anului comemorativ al duhovnicilor și...Citește mai departe
La prăznuirea Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător, cel ce aproape jumătate de veac a bine chivernisit atât cele ale mănăstirii, cât și cele ale vieții nenumăraților fii duhovnicești, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a alcătuit un Decalog ce scoate în evidență câteva dintre virtuțile blândului și iubitorului duhovnic, izvorâte din lucrarea cea tainică a rugăciunii...Citește mai departe
La prăznuirea Sfântului Ignatie Teoforul, păstorul Antiohiei care și-a sfârșit mucenicește viețuirea măcinat de dinții fiarelor în Colosseum-ul din Roma, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a alcătuit un Decalog în care îndeamnă la mărturisirea și trăirea autentică a dreptei credințe, ca și noi să facem din inima noastră tron Preasfintei Treimi. Transformă mintea ta în...Citește mai departe
Momentul Întrupării și Nașterii Domnului Iisus Hristos în ieslea din Betleem este rememorat an de an cu nemărginită bucurie de întreaga creștinătate, dar mai ales pe meleagurile românești prin colindele și cântecele de stea care încălzesc și luminează sufletele celor care Îl primesc cu brațele deschise pe Mântuitorul lumii, Soarele dreptății și Răsăritul Cel de sus. În cursul...Citește mai departe
Comentarii recente