Luminosul praznic al Nașterii Pruncului Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, în peștera din Betleem, a fost sărbătorit în chip deosebit la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, una dintre cele mai noi ctitorii din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Pentru întâia oară în acest așezământ monahal, ziua de Crăciun a fost împodobită cu slujbă arhierească. La sărbătoarea Nașterii Domnului,...Citește mai departe
Bucură-te de Nașterea Domnului împreună cu toată creația, aducând prin colindul sfânt și bun darul tău de preamărire a Sfintei Treimi și de cinstire a Maicii Domnului și a sfinților. „Redescoperirea rostului și sensului vieții și retrăirea autentică a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, prin așezarea Lui pe tronul inimii noastre și înveșnicirea iubirii față de...Citește mai departe
† Calinic Prin harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ȘI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR Har, pace și ajutor de la preamilostivul Dumnezeu, iar de la noi arhierească binecuvântare! Preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși și credincioase, Sfântul Evanghelist loan ne aduce în atenție...Citește mai departe
Comentarii recente