În ziua de 16 septembrie 2025, după încheierea programului de birou, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuților, însoțit de părintele Eftimie Mutescu, consilier eparhial la Sectorul Proiecte și Construcții Bisericești, a vizitat următoarele unități de cult din eparhie: Liceul Teologic „Mitropolitul Dosoftei” – stadiul lucrărilor la Corpul F; Parohia Hancea – stadiul lucrărilor...Citește mai departe
Cea de-a cincisprezecea zi a lui Răpciune reprezintă momentul în care a fost încununată, prin slujba de sfințire, lucrarea jertfelnică desfășurată în ultimul an și jumătate de către ostenitorii Asociației „PROTSILVA” Câmpulung Moldovenesc și ai Asociației Unităților de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din cadrul Protopopiatului Fălticeni. Așezat sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de...Citește mai departe
Preacuvioșiile și Preacucerniciile Voastre, stimate autorități, doamnelor și domnilor, Deși nu sunt prezent fizic la acest moment, vă trimit câteva gânduri așezate sub genericul unui Decalog al silvicultorilor. Păziți pădurea ca pe un sanctuar viu al creației, în care copacii se roagă, înălțându-se spre cer, iar frunzele, în foșnetul lor, cântă doxologia creației. Respectați ritmul...Citește mai departe
Organizatorul licitației: Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești – Str. Zamcei nr. 36, Suceava Tel. 0230520987, Fax 0230520992, e-mail: [email protected] Data și ora organizării licitației: 19.09.2025, ora 09:00 Locul desfașurării licitației: sediul Ocolului Silvic Bisericesc Ilișești – mun. Suceava, Str. Zamcei, nr. 36 Tipul licitației: Licitaţie publică în plic închis Data desfășurării și locul preselecţiei: perioada 16-19...Citește mai departe
Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul unor creștini dreptcredincioși din Cumpărătura și din Bosanci, s-a ridicat pe dealul Observatorului, în spatele bisericii din sat, o cruce de mari dimensiuni din inox, cu înălțimea de 13 metri, încadrată de două steaguri. Aceasta a fost așezată în memoria înaintașilor care și-au vărsat sângele pentru pământul strămoșesc...Citește mai departe
Comentarii recente