aprilie 12, 2023

Day

„Că iubirea ca moartea e de tare…” (Cântarea Cântărilor 8, 6), acesta a fost mesajul împărtășit prin cântările bizantine închinate Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului Iisus Hristos, interpretate ieri, 11 aprilie 2022, de către Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava. Sfânta și Marea Marți, zi în care anul acesta este cinstit...
Citește mai departe
Săptămâna Pătimirilor prezintă evenimentele care au avut loc atât în Ierusalim, cât şi în ţinuturile din preajma acestuia, îmbinate cu ultimele pilde, îndemnuri şi cuvântări ale Mântuitorului Iisus Hristos, care ne încredinţează de dumnezeirea Sa. La Denia din Sfânta și Marea Joi ne aducem aminte despre Cina cea de Taină, dar și despre momentele de o covârșitoare...
Citește mai departe
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – în şedinţa sa de lucru din 20 iunie 1992 – l-a trecut în rândul sfinţilor pe Sfântul Mucenic Sava, care timp de 38 ani şi-a apărat credinţa în Iisus Hristos până la sacrificiul suprem, înfruntând pe prigonitorii Creştinismului şi strălucind ca o lumină în mijlocul poporului, având ca...
Citește mai departe
Mănăstirea Humor a fost zidită și „închinată Adormirii Sfintei Fecioare Maria Maica Domnului pe cheltuiala și cu osteneala robului lui Dumnezeu Jupân Toader marele logofăt și ale soției lui Anastasia în anul 7038 (1530) la 15 august, fiind preot Cuviosul Paisie”[1]. Biserica este o expresie a stilului moldovenesc cristalizat în perioada lui Ștefan cel Mare. ...
Citește mai departe

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info