„Zaheu - model biblic prin excelenţă al pocăinţei” - Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXXII-a după Rusalii (a lui Zaheu)

Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Omului ca să elibereze îngerul din noi, încorsetat de patimile şi păcatele noastre. Numai că, pentru o astfel de eliberare, trebuie să urcăm şi noi, precum Zaheu, în sicomorul pocăinţei, ca să-L putem întâmpina, întocmai lui Zaheu, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,

           

În pericopa evanghelică citită astăzi (Luca 19, 1-10), Sfântul Evanghelist Luca aduce în atenţie convertirea lui Zaheu, – numele Zaheu este o formă prescurtată a numelui Zaharia şi derivă din aramaicul Zakkai (I Ezdra 2, 9; Neemia 7, 14), care se traduce prin „curat” –, mai-marele vameşilor din Ierihon.

Ierihonul, azi Tell es-Sultan, se află la 30 de kilometri de Ierusalim; la acea vreme se mai numea „Cetatea Palmierilor”, sau a finicilor (Deuteronomul 34, 3) şi era un oraş rău famat; am putea spune, folosind un corespondent, că era sediul lumii interlope.

Vameşii erau consideraţi de societate oameni mai răi decât păgânii (Matei 18, 17). Fiind funcţionari publici, erau numiţi pe o perioadă de cinci ani. După aceea, se putea rezilia contractul. Rezilierea depindea de felul în care îşi îndeplineau obligaţiile faţă de stăpânire. Pentru faptul că adesea adunau taxe, chiar mai mari decât cele prevăzute de stăpânire, pentru a-şi „cumpăra” astfel un nou contract de muncă, erau consideraţi ca fiind vânzători de neam.

Aşa se explică faptul că, deşi erau bogaţi, nu se bucurau de prea multă cinstire; dimpotrivă, erau urâţi şi dispreţuiţi. Şi aceasta pentru că deţineau o bogăţie dobândită prin mijloace necinstite. Spiritual, vameşii erau săraci.

Mântuitorul Însuşi le-a atras atenţia în câteva rânduri, însă nu mustrându-i, ci copleşindu-i cu iubirea şi iertarea Sa şi subliniind că şi ei sunt fii ai Tatălui ceresc, având nevoie de îndreptare. Sfântul Ioan Botezătorul i-a mustrat pentru comportamentul lor, cerându-le să îşi facă datoria cu onestitate (Luca 3, 13).

Zaheu era liderul vameşilor şi deţinea monopolul impozitelor din Ierihon. Avea în subordine mai mulţi vameşi. Era un evreu filoroman. Strângea taxele şi dările conaţionalilor faţă de statul roman. Spre deosebire de ceilalţi colegi de breaslă, dorea să-L vadă pe Iisus. Când doreşti ceva, te şi împărtăşeşti din ceea ce doreşti, spunea părintele Constantin Galeriu.

Pesemne Zaheu simţea că se apropie ceasul astral al vieţii sale; îi venise timpul să iasă din infern. Iisus trecea prin Ierihon. În Ierihon, Iisus era de notorietate, întrucât făcuse multe minuni. Aşa se şi explică prezenţa acelei mulţimi venite să-L întâlnească. Ca vameş, Zaheu probabil că mai auzise despre El. Însă nu-L văzuse niciodată. Atunci, ca să scape de mulţime, fiind „mic de statură” şi ştiindu-i traseul, „s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă”. Sfântul Chiril al Alexandriei spune că s-a urcat „ca să scape de mulţimea păcatelor sale”.

Interesant este faptul că odată cu urcarea sa în sicomor, s-a petrecut şi o ascensiune spirituală. Fără îndoială că mulţimile s-au autosesizat. Era unul dintre cei pe care niciunul din mulţime nu şi-ar fi dorit să-l mai vadă. Însă, prejudecăţile lumii nu-l mai interesau. Toţi murmurau – spune Scriptura (Luca 19, 7) – la vederea unui vameş. Zaheu a preferat să urce în ciuda tuturor opreliştilor. Nimic nu-l putea opri de la a se împărtăşi din bucuria comuniunii cu Dumnezeu. Chipul căuta Protochipul. Zaheu Îl căuta pe Iisus Care, la rându-I, îl căuta pe Zaheu, chiar mai înainte de a se hotărî acesta să-L caute.

Dumnezeu ştie gândurile omului de departe, spune psalmistul David (Psalmii 138, 1-2). Sau, cum este scris în a treia Carte a Regilor: „Tu singur ştii inima tuturor fiilor oamenilor” (8, 39).

Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân” (Luca 19, 5). De remarcat este faptul că Iisus l-a văzut mai întâi pe Zaheu şi nu invers. Se pare că Iisus l-a văzut încă de când s-a decis să se urce în sicomor.

Cuvintele lui Iisus au fost asemenea focului pe care l-a văzut Moise pe Muntele Horeb. Un foc care arde fără să mistuie; doar transfigurează. Întâlnirea cu Iisus i-a dat lui Zaheu o stare unică – bucuria, iruptă parcă din aflarea căii care duce la Împărăţia lui Dumnezeu. Şi a coborât degrabă – spune Evanghelia – şi L-a primit, bucurându-se. Bucuria este dar şi roadă a Duhului Sfânt, aminteşte părintele Galeriu, tâlcuind cuvântul Sfântului Apostol Pavel (Galateni 5, 22).

Iisus a intrat în casa lui Zaheu, contrar vrerii mulţimilor, care-i reproşau că „a intrat să găzduiască la un om păcătos”. Mai intrase în casa lui Simon leprosul. Iar atunci când Domnul i-a permis femeii păcătoase să-i spele picioarele, fariseii s-au autosesizat: „Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă” (Luca 7, 39).

De această dată, Iisus a intrat în infernul casei lui Zaheu, care îşi făcuse din bogăţie un idol, pentru a-l ajuta să biruie acest ucigaş de suflet, după cuvântul înţeleptului Solomon: „Cine iubeşte banii nu se va sătura de bani, iar cine iubeşte bogăţia nu va avea parte de rodul ei” (Ecclesiastul 5, 9).

Şi dintr-o dată, mişcat de iubirea Fiului lui Dumnezeu, pe care Îl recunoaşte în Cel ce i-a trecut pragul, Zaheu îşi începe mărturisirea: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.” (Luca 19, 8). Devenise dintr-o dată un alt Zaheu. Un Zaheu restaurat în Hristos. Un Zaheu care, liber consimţind, îşi asuma pedeapsa cea mai aspră pentru înşelătorie, aşa cum era prevăzută în Lege (Ieşirea 22, 1; II Regi 12, 6).

Pedeapsa viza bunurile distruse. Patru oi pentru una, declamă David cu privire la răpirea oii săracului. Însă când bunul nu era distrus, furul putea să întoarcă îndoit valoarea lui, statorniceşte Moise (Ieşirea 22, 4 şi 7). Iar dacă furul îşi mărturisea greşeala şi restituia de bună voie bunul, nu mai trebuia să adauge decât o cincime din valoarea bunului respectiv (Leviticul 6, 5; Numerii 5, 7).

Pe fondul mărturisirii lui Zaheu, Iisus a decretat: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam” (Luca 19, 9).

„Astăzi” este timpul lui Dumnezeu; este numele eternităţii. Sau, veşnicia revărsată în ceea ce numim aici şi acum, cum afirmă părintele Galeriu. În Sfânta Scriptură, „astăzi” este folosit doar de câteva ori. Timpul nostru este ieri, azi, mâine. De ieri păstrez amintirea; mâine îl proiectez în speranţă, pe când singur astăzi este prezentul în care putem trăi în comuniune cu Dumnezeu.

„Astăzi”, Împărăţia lui Dumnezeu se face prezentă în casa şi în sufletul lui Zaheu, precum în sufletul nostru ori de câte ori îl primim pe Hristos Euharistic. Iar Zaheu se străduieşte să nu scape prilejul şi să intre în ea, ca un adevărat „fiu al lui Avraam”. „Astăzi vei fi cu Mine în rai”, i-a spus Hristos şi tâlharului pe Cruce (Luca 23, 43). Acest prezent îl descoperă Dumnezeu lui Zaheu.

În încheiere, Hristos descoperă rostul întrupării Sale: „Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut” (Luca 19, 10). Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Omului ca să elibereze îngerul din noi, încorsetat de patimile şi păcatele noastre. Numai că, pentru o astfel de eliberare, trebuie să urcăm şi noi, precum Zaheu, în sicomorul pocăinţei, ca să-L putem întâmpina, întocmai lui Zaheu, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Zaheu rămâne modelul biblic prin excelenţă al convertirii, pe care Iisus ni-l propune spre urmare. Nu-l ignoraţi!

Foto credit: Tudorel Rusu / Doxologia.ro

Adăugați un comentariu