Răspunsul ierarhului – 16 februarie 2021

raspunsul_ierarhului_cu_email

89. I.R.

„Sărut mâna, Înaltpreasfințite Părinte Calinic! Vă prezint scuze pentru deranj, însă aș dori să vă adresez o întrebare. De câteva zile circulă un videoclip în care stareţul …. hirotesește și instalează pe starețul mănăstirii din …. Din învățăturile, canoanele și predaniile Sfintei noastre Bisericii Ortodoxe știm că numai un episcop poate să săvârșească o hirotonie sau hirotesie (Canonul 2 Apostolic), deci cum poate un preot, fie el și arhimandrit, să săvârșească o hirotesie, dacă nu are «Dumnezeiasca vrednicie și înalta treaptă a Arhieriei» (Arhieraticon, EIBMBOR, 1993, p. 84), sau cum poate fi împlinită rânduiala hirotesiei starețului dacă însuși actul cel mai înalt, «având mâna pusă pe capul candidatului» (Arhieraticon, EIBMBOR, 1993, p. 113), nu are cum să fie săvârșit? Nădăjduiesc să nu fi pricinuit un deranj prea mare și, de asemenea, cu multă intensitate, sper ca aceasta practică în care unii preoți, cu binecuvântare sau nu, dobândesc din prerogativele harice ale episcopului, să nu devină un precedent. Cu nediminuată apreciere, smerenie și nesfârșit respect, I.R.”

Stimate domnule! Cu delegaţie, exarhul poate face instalarea de stareţ sau egumen. Cu delegaţie, în trecut, exarhii, stareţii şi/sau protopopii făceau chiar sfinţiri de biserici. Acum, sigur, numărul ierarhilor în Sfântul Sinod fiind mai mare, se apelează la cei enumeraţi extrem de rar. Şi, apoi, dacă un exarh slujeşte Sfânta Liturghie, Taina Tainelor, Sfintele Taine şi Ierurgiile şi săvârşeşte tunderea fraţilor şi surorilor în monahism, oare nu poate să instaleze un egumen la un schit, slujbă care face parte din categoria ierurgiilor? Aş încheia spunându-vă că eu însumi, în anul 1990, am fost instalat stareţ al Mănăstirii Râşca de vrednicul de pomenire Arhim. Mitrofan Băltuţă, exarhul mănăstirilor de la acea vreme. Zi binecuvântată!

90. L.P.

„Sărut-mâna! Iertați că vă pun această întrebare: Pe lângă atât de multe lucruri noi, folositoare, făcute cu bun gust, cu echilibru și cu înțelepciune de la venirea IPS Voastre, s-ar putea adăuga poate și un lăcaș de cult special destinat pentru preoții pensionari? Unii preoți care ies la pensie se simt dați deoparte, neglijați, asta după 40 de ani de slujire în Biserică. Înțeleg că la biserica unde au slujit a venit un nou preot, iar pentru a-i oferi acestuia autoritatea, cât și libertatea de a-și desfășura activitatea pastorală poate diferit față de fostul preot, acești preoți pensionari rămân practic pe dinafară și nu au permisiunea sau îngăduința întotdeauna de a mai sluji măcar o dată la ceva vreme în vechiul lăcaș de cult pe care l-au păstorit. De exemplu, în paraclisul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava nu s-ar putea crea un astfel de program liturgic special adresat preoților pensionari din întreaga eparhie? Văd pe Trinitas TV că în diferite eparhii din țară există astfel de biserici, există întruniri, cât și activități special destinate acestora, din respect pentru slujirea și jertfa depusă în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Vă mulțumesc! Sper să nu deranjeze că v-am adresat această întrebare. Cu stimă și recunoștință, L.P.”

Stimată doamnă! În Arhiepiscopia Iaşilor, unde am fost episcop-vicar aproape trei decenii, un lăcaș de cult destinat preoților pensionari nu exista, însă fiecare preot era îmbisericit la biserica la care a activat până la ieşirea la pensie sau la o alta din imediata apropiere a locuinţei sale. La venirea mea ca episcop al acestei eparhii, am cerut părinţilor protopopi situaţia preoţilor pensionari şi, din câte mi-amintesc, într-un procent destul de mare, preoţii pensionari erau îmbisericiţi. Dar dacă, cumva, între timp, s-au schimbat datele problemei, vă asigur că, la proxima permanenţă a cancelariei eparhiale, voi ruga pe părinţii protopopi să ne prezinte situaţia actualizată a preoţilor pensionari, respectiv parohia la care slujesc. În cazul în care vor fi şi dintre cei care nu au reuşit să se îmbisericească, dacă vor vrea, vom încerca să-i ajutăm să o facă.

Din păcate, paraclisul mănăstirii nu poate fi luat în discuţie pentru că, din vară, se vor începe lucrările de restaurare a întregului ansamblu monastic, iar racla cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan, pe perioada lucrărilor, vor fi mutate în paraclis. Doamne, ajută!