Picătura de istorie

Apărarea dreptei credinţe exprimată în iconografie

Prima duminică din Postul Mare cunoscută şi sub numele Duminica Ortodoxiei, mai este cunoscută şi sub numele de Duminica Triumfului Dreptei Credinţe, amintind de victoria dreptei credinţe asupra Iconoclasmului, sărbătoare instituită în anul 843, an în care a fost restabilită cinstirea icoanelor în Biserică.

Tema apărării dreptei credinţe este pretutindeni prezentă în programele iconografice exterioare ale bisericilor din Moldova epocii lui Petru Rareş, programul iconografic înlesnind un dialog activ cu teologii epocii. Petru Rareş a fost acel domnitor care a spus că domn fără oştire nu poate fi iar oştirii îi cerea coeziune de credinţă şi vrednicie şi este de înţeles că primul său act ctitoricesc, respectiv picturile de la Dobrovăţ, venea să afirme nevoia apărării dreptei credinţe ca temei pentru unitatea ţării în lupta cu mulţii săi vrăjmaşi. Ideea Apărării dreptei credinţe va străbate ca un fir roşu, programele iconografice din secolul al XVI-lea introducând o inconfundabilă notă de militantism în picturile murale ale epocii lui Petru Rareş.

Astfel înţelegem şi prezenţa în programul iconografic al pronaosului de la Dobrovăţ a temei Înălţarea Sf. Cruci, temă iconografică foarte rară, dar cu atât mai importantă pentru complexa şi subtila demonstraţie teologică implicată în picturile Dobrovăţului.

În acelaşi context al Apărării dreptei credinţe este, socotim noi, şi prezentarea în programele iconografice ale bisericilor din Nordul Moldovei a Vieţii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, sfânt ce suferise moarte de martir pentru Apărarea dreptei credinţe în jurul anului 1330 în Cetatea Albă, şi ale cărui sfinte moaşte au fost aduse la Suceava de domnitorul Alexandru cel Bun, devenind în timp un adevărat Patron şi ocrotitor al Moldovei – un Palladium al Moldovei.

Cea mai veche ilustrare a vieţii şi muceniciei Sf. Ioan cel Nou este în ferecătura de argint, mai precis în cele 12 plăcuţe de argint ce decorează racla în care se află moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, cea mai veche piesă de orfevrerie de argint din ţară, loc unde reiese faptul că meşterul argintar a pus accent aparte pe răutatea necredincioşilor, şi că nu a uitat trădarea genovezului.

Diferenţa dintre reprezentarea vieţii şi muceniciei Sf. Ioan cel Nou Apărător al dreptei credinţe în pictura murală şi ferecătura de pe raclă constă în deosebirea evidentă de viziune artistică. În scenele de pe ferecătură, martirizarea se petrece fără violenţă, nu găsim nici unul dintre gesturile de dramatizare exagerat, care se pot vedea la Voroneţ spre exemplu. Argintarul nu lasă să se strecoare în opera sa nici o urmă de aluzie cu caracter istorico-politic. Nu sunt reprezentaţi turci, care să bată pe sfânt, ca la Voroneţ ori Suceviţa, ci soldaţi în costume de modă apuseană, din a doua jumătate a secolului al XIV -lea şi începutul secolului următor, epocă ce corespunde şi cu momentul pe care îl considerăm a fi cel al executării raclei de argint. Explicaţia este uşor de găsit.

Era vie în amintirea creştinilor primejdia provocată de drama prăbuşirii Imperiului bizantin după triumfala intrare a lui Mehmed al II -lea în Constantinopol în acea zi de marţi 29 mai 1459, când toată suflarea creştină se convingea cu jale că slăvita cetate a împăratului Constantin cel Mare îşi schimbase nu doar stăpânul, ci şi rostul său în lume, devenind Istanbulul Porţii Otomane. Dar vie era în amintirea creştinilor şi o altă primejdie, aceea a pierderii dreptei credinţe prin aşa - zisa Unirea cu Roma la Conciliul de la Ferrara - Florenţa din 1438 -1439 despre care cronicarul Grigore Ureche spunea că pre urmă bun nimica nu s-au alesu, că a adus strâmbătate şi asupreală Bisericii Răsăritului.

O altă ilustrare iconografică a Vieţii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, este pe faţada de sud a bisericii Sf. Gheorghe a Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava – catedrala arhiepiscopală - în cadrul unui ansamblu mural datat cu siguranţă în anul 1534, reprezentare iconografică afectată de un incendiu care s-a produs la o dată necunoscută, ulterior fiind  acoperit cu un strat de var, restaurarea  fiind  făcută între 1983-1984. Dar cea mai bine  păstrată  reprezentare iconografică a Vieţii Sf. Ioan cel Nou, ca  Apărător al dreptei credinţe din prima  jumătate a  secolului al XVI -lea, este pe peretele de sud al Bisericii Sf. Gheorghe - Mănăstirea Voroneţ, fiind executată odată cu întreg ansamblul de picturi murale exterioare, prin purtarea de grijă a mitropolitului Grigore Roşca în 1547.

Scoase de sub varul care le-a acoperit vreme îndelungată, picturile murale ale paraclisului bistriţean cu hramul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, datate 1498, permit o interpretare mult mai nuanţată, mai semnificativă a pătimirilor şi morţii în Apărarea dreptei credinţe a Sf. Ioan cel Nou, unde vedem că zugravii nu au uitat trădarea genovezului, trădare în mod special subliniată în iconografie.

Asocierea între răutate şi necredinţă a tătarilor cu genovezul are un tâlc pentru moldovenii acelor vremuri, pentru că, aşa cum spunea şi Ivan Peresvetov - cunoscut gânditor politic rus din secolul al XVI -lea - ei credeau că până şi slăvita cetate a Constantinopolului a căzut pradă turcilor ca pedeapsă pentru erezie, erezia apuseană care răscoliseră spiritele în Ferrara -Florenţa , fiind considerată drept cauză a pedepsirii divine a bizantinilor.

În anii de debut ai domniei lui Petru Rareş, Moldova dispunea de o tradiţie a elaborării programelor iconografice, principala preocupare fiind apărarea Ortodoxiei. Era şi o reacţie la încercările Reformei de a pătrunde în Moldova, Reformă care după cum bine ştim contesta cultul icoanelor, contesta cultul Maicii Domnului, ori pe faţadele bisericilor din Nordul Moldovei, ilustrarea strofă cu strofă a Imnului Acatist reaminteşte tuturor temeiurile istorice ale acestui cult, un particular accent fiind pus pe Asediul Constantinopolului, alături de Viaţa şi Mucenicia Sf. Ioan cel Nou. Imaginea cea mai clară a Asediului este la Mănăstirea Vatra - Moldoviţei unde zugravul nu a stăruit asupra efortului de apărare ci pe lungul cortegiu de sacerdoţi, nobili şi oameni din popor care poartă, cu pietate, Sfânta Năframă cu chipul lui Hristos şi icoana Maicii Domnului.

Biruind vremelnicia şi transmiţându-ne mesajul Apărării dreptei credinţe şi al apărării naţionale deopotrivă, al evlaviei străbune, patrimoniul religios din Nordul Moldovei ne-a înveşnicit în arta şi civilizaţia universală.

Adăugați un comentariu