Taina Sfântului Maslu atrage după sine vindecarea, ușurarea chinurilor fizice și a suferințelor psihice, iertarea păcatelor săvârșite din neștiință, a celor uitate din cauza slăbiciunii omenești, fără intenția de a le ascunde etc. – „și de va fi făcut (bolnavul) păcate i se vor ierta lui (Iacov 5, 15) – și încrederea celui bolnav în puterea de vindecare a lui pentru rugăciunile Bisericii și ale slujitorilor acesteia, precum și puterea de a face din suferință o reală scară către Împărăția lui Dumnezeu, locul în care suferința nu va mai exista (Romani 8, 18).
Iubiți credincioși și credincioase,
Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Doctorul trupurilor și al sufletelor noastre – a instituit această Sfântă Taină ca pe un mijloc de însănătoșire, prin împărtășirea harului Sfântului Duh, în mod special, atunci când a trimis pe Sfinții Apostoli ca – în numele Lui – să izgonească pe demoni, iar pe cei bolnavi să-i facă sănătoși prin punerea mâinilor (Marcu 16, 17-18) și prin ungerea cu untdelemn (Marcu 6, 13). Și, potrivit poruncii Lui, Sfinții Apostoli au practicat Taina Sfântului Maslu, desigur, nu după rânduiala tipiconală folosită astăzi în Biserică – care s-a alcătuit gradual, începând abia cu secolul al X-lea, și care s-a încheiat în secolul al XVII-lea – încă de la prima lor ieșire la propovăduire. Adică, înainte de Pogorârea Duhului Sfânt, după cuvântul Sfântului Evanghelist Marcu: „Și scoteau mulți demoni și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau” (Marcu 6, 13).
Sfântul Apostol Iacov – constatând rolul benefic al acestei lucrări încredințate lor de Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care a instituit-o prin diferite vindecări – scria: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii – Evhologhiul Sinai gr. 973, care datează din 1153, indică numărul de șapte preoți, dar la nevoie pot fi trei sau chiar doi – și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica; și de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15).
Este singura Taină ale cărei elemente constitutive (săvârșitorii, primitorii, materia, forma, efecte) sunt menționate de Sfântul Iacov și care se practica de către Sfinții Apostoli ca și astăzi.
În calitatea sa de „templu al Sfântului Duh” (I Corinteni 6, 19), trupul omului botezat are capacitatea de a fi vindecat și curățit prin materia văzută și sfințită – untdelemnul – care, prin ungerea cu acesta – untdelemnul fiind materia principală a Tainei – face să se reactiveze, cum spune părintele Constantin Necula, „punctele mirungerii noastre”, făcându-l pe cel suferind, dar și pe cei sănătoși, care sunt de față, ca să fie „de temut pentru cei potrivnici”.
Untdelemnul, care în unele Biserici se folosește amestecat cu puțin vin, după o veche rețetă orientală (Luca 10, 33-34), prin sfințire, primește harul Sfântului Duh și puterea terapeutică de „a izbăvi pe cel bolnav de toată patima și întinăciunea trupului și a sufletului și de toată răutatea”; de a-i fi lui „spre izbăvirea desăvârșită de păcate și spre moștenirea împărăției cerurilor” și „îmbrăcăminte împărătească”; și, pe care, împreună cu ceilalți din Biserică, prin ungere îi face „turmă lui Hristos, preoție împărătească, neam sfânt”, fiindu-le, totodată, „pavăză puternică izbăvitoare de toată puterea vrăjmașului” (a se vedea prima rugăciune). Această întărire duhovnicească are loc și printr-o comuniune de sporite rugăciuni pentru sufletul celui bolnav.
Uneori, Mântuitorul Însuși a folosit diferite materii – fără materie omul nu se poate mântui – și anumite locuri pentru vindecarea celor bolnavi (Ioan 5, 2-6 și 9, 6-8), deși, în foarte multe cazuri, doar cât Se atingea de rănile celor în suferință sau Își punea mâinile pe fiecare dintre ei și se făceau sănătoși (Luca 4, 40).
În Biserica Rusă, Greacă și a Antiohiei, Taina Sfântului Maslu se săvârșește doar în Miercurea/Joia Mare; iar dacă nu este posibil atunci, se face în Sâmbăta lui Lazăr.
Se săvârșește în Joia Mare pentru că la Vecernia zilei, care se face dimineața, se citește Evanghelia cu Ungerea din Betania (Matei 26, 6-16). Personal, consider că Taina Sfântului Maslu poate fi săvârșită, preventiv, – la doctor nu te duci doar când ești bolnav, te mai duci și preventiv –, în fiecare săptămână, pentru că fiecare săptămână din viața omului trăită liturgic este o Săptămână a Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, care culminează cu Învierea.
În Sfânta Liturghie, trăiești evenimentul nu doar istoric, ci și eshatologic. Numai trăirea liturgică a faptului zilnic ne invită să retrăim împreună cu Hristos întreaga Lui viață, de la Naștere până la Înviere și de la Înălțare până la Pogorârea Duhului Sfânt. În Liturghie suntem îndemnați să ne unim cu Hristos, Cel care Se naște, crește, suferă, moare și înviază, triumfă și inspiră Biserica prin trimiterea Sfântului Duh.
Din fericire, și slavă Domnului pentru aceasta, în Biserica Română Sfântul Maslu se săvârșește în bisericile din eparhiile țării ori de câte ori este nevoie, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „dacă un mădular suferă, atunci toate mădularele suferă împreună” (I Corinteni 12, 26). Deci, dacă un credincios dintr-o parohie suferă, atunci întreaga parohie suferă sau, cel puţin așa ar trebui, să sufere pentru el.
În timpul Sfântului Maslu, bolnavul Îl simte pe Iisus Hristos aplecându-Se asupra patului său de suferință, precum L-au simțit – odinioară – slăbănogul din Capernaum și soacra lui Petru, vădindu-i celui bolnav aceeași dorință de vindecare, izvorâtă din mila Sa cea dumnezeiască. Dacă cel bolnav crede cu adevărat în Dumnezeu, crucea suferinței lui devine mult mai ușoară, pentru că sub ea se așază – ca un Simeon din Cirene – Însuși Hristos.
Taina Sfântului Maslu – anticipată de citirea ritmată a canonului Cuviosului Arsenie, alternat de stihul: „Stăpâne, Hristoase, Mult-milostive, miluiește și tămăduiește pe robul/robii Tăi”, canon care vizează nu doar pe bolnav/bolnavi, ci și pe preoții slujitori, intermediarii dintre Dumnezeu și oameni, care nu pot oficia oricum această Taină – începe cu Binecuvântarea și Ectenia mare în cadrul căreia, pe lângă cererile obișnuite, se cere ca Dumnezeu să binecuvânteze atât untdelemnul, cât și pe cei prezenți cu puterea, cu lucrarea și cu pogorârea Sfântului Duh asupra lui/lor.
Rugăciunea pentru sfințirea untdelemnului, care scoate – spune Părintele Constantin Necula – „de sub praful zidirii prăbușite sub puterea bolii, pecetea darului Duhului Sfânt”, este rostită de șapte ori, după numărul celor șapte daruri ale Duhului Sfânt, enumerate de prorocul Isaia (11, 2-3) și reprezintă Biserica în toată plinătatea ei – întregul Trup a lui Hristos.
Prin rostirea troparelor sfinților, aceștia sunt chemați în ajutor cu rugăciunile lor și, respectiv, ale Maicii Domnului, acestea încheindu-se cu rânduiala citirii celor șapte pericope apostolice și evanghelice. Unele dintre aceste pericope sunt adevărate fundamente scripturistice ale Tainei în desfășurare, urmate fiecare de Ectenia întreită și de câte o rugăciune în care se cere stăruitor sfințirea untdelemnului și dobândirea tămăduirii sufletești și trupești – dinspre interior spre exterior – a celui/celor bolnav/bolnavi, precum și iertarea păcatelor. Aceasta nu înseamnă că Maslul se substituie Tainei Spovedaniei. Nicidecum!
Ci Maslul, cât privește iertarea păcatelor, afirmă părintele A. Schmemann, se vrea a fi doar un supliment al spovedaniei, care vizează păcatele făcute din neștiință, uitate și/sau cele care, din pricina bolii și a neputinței fizice, nu au putut fi mărturisite.
Până în secolele XIII-XIV, aceste Epistole și Evanghelii se citeau pe parcursul a șapte Sfinte Liturghii, săvârșite pe parcursul a șapte zile la rând, de șapte preoți, în șapte biserici diferite, folosindu-se șapte litri de ulei amestecat cu vin.
După fiecare citire a Apostolului, Evangheliei și rugăciunii se face ungerea celui/celor bolnav/bolnavi cu untdelemn sfințit, întru numele Domnului, rostindu-se rugăciunea care este formula Tainei: „Părinte sfinte, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre…”, timp în care strana cântă troparul: „Doamne, armă asupra diavolului, crucea Ta o ai dat nouă”.
În primele veacuri, însemnarea bolnavului cu untdelemn se făcea în semnul crucii peste tot trupul, începând de la cap și până la picioare, de la mâna dreaptă până la umăr, apoi peste piept până la mâna stângă.
La sfârșitul slujbei, bolnavul sau unul dintre cei bolnavi sau preotul cel dintâi deschide Sfânta Evanghelie și – împreună cu ceilalți preoți – o ține deasupra capului celui bolnav, rostind rugăciunea penitențială: „Împărate Sfinte…”, după care – în timp ce strana cântă troparele de la sfârșitul slujbei: „Izvorul tămăduirilor având, sfinților fără de arginți…” și al Născătoarei – preoții împlinesc cea de-a șaptea ungere a celui bolnav și, deopotrivă, a celor adunați în sinaxă.
După apolis, cei de față fac câte trei metanii pentru cel bolnav, după care zic de trei ori: „Binecuvântați, părinți sfințiți, și ne iertați pe noi păcătoșii”. Iar preoții, la fiecare zicere, răspund: „Dumnezeu să vă ierte și să vă binecuvânteze și sănătate sufletească și trupească să vă dăruiască”. Desigur, nu întotdeauna cel bolnav se vindecă, dar întotdeauna Sfântul Maslu, prin lucrarea harului divin, aduce bolnavului, deopotrivă și celor prezenți, mângâiere, ușurare, întărire în purtarea cu demnitate și fără de cârtire a suferinței, care nu întotdeauna este consecința păcatului.
Să nu uităm că au fost și oameni sfinţi care au murit din cauza unor suferințe incurabile. Or, în atari situații, poate fi vorba, probabil, de răul spiritual al societății asupra acelei persoane, care face parte integrantă din ea. Se știe că din părinți vicioși se pot naște copii cu multiple probleme de sănătate, numite generic malformații. Este împlinirea a ceea ce spune Dumnezeu prin pana prorocului Ieremia: „Părinții mănâncă aguridă și copiilor li se strepezesc dinții” (31, 29). Din această apoftegmă reiese faptul că nu numai din motive genetice/ereditare se pot moșteni unele boli, ci și din cauze spirituale. Acum, întrebarea care se pune este: Să pedepsească, oare, Dumnezeu pe copii pentru păcatele părinților?
Moise, preferatul lui Dumnezeu, în cartea Deuteronomul, învață: „Părinții să nu fie pedepsiți cu moartea pentru vina copiilor și nici copiii să nu fie pedepsiți cu moartea pentru vina părinților, ci fiecare să fie pedepsit cu moartea pentru păcatul său” (24, 16).
Atunci, ce o fi vrând Dumnezeu să spună? Personal, consider că Dumnezeu a vrut să atragă atenția asupra faptului că, în unele familii degradate spiritual, rădăcinile păcatului sunt atât de adânc înfipte încât, pentru a fi stârpite, este nevoie de o intervenție radicală care implică mai multe generații. Este știut faptul că pruncii primesc de la părinții lor – drept moștenire – și cele bune, dar și cele rele, încât uneori boala nu este numai un rezultat al păcatelor personale, ci și un efect al păcatelor generațiilor anterioare, în special ale părinților. Însă această moștenire negativă a unei persoane, mai ales când și aceasta face demersuri spirituale în acest sens, pălește înaintea iubirii și harului lui Dumnezeu, Care „pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le împlinește”.
Așadar, Taina Sfântului Maslu atrage după sine vindecarea, ușurarea chinurilor fizice și a suferințelor psihice, iertarea păcatelor săvârșite din neștiință, a celor uitate din cauza slăbiciunii omenești, fără intenția de a le ascunde etc. – „și de va fi făcut (bolnavul) păcate i se vor ierta lui (Iacov 5, 15) – și încrederea celui bolnav în puterea de vindecare a lui pentru rugăciunile Bisericii și ale slujitorilor acesteia, precum și puterea de a face din suferință o reală scară către Împărăția lui Dumnezeu, locul în care suferința nu va mai exista (Romani 8, 18).