Moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou au fost aduse la Suceava de domnul Alexandru cel Bun și aşezate în Biserica „Sfântul Gheorghe” Mirăuţi, prima reşedinţă mitropolitană a Moldovei, construită de Petru II Muşat (1375-1391). Racla cu moaştele sfântului a rămas în Biserica Mirăuţi până în anul 1589, când au fost mutate – din porunca lui Petru Şchiopul – în noua Catedrală Mitropolitană din Suceava, ctitoria lui Bogdan al III-lea şi a fiului său Ştefăniţă între anii 1514-1522, unde se află şi astăzi. Ele au fost puse într-o frumoasă raclă ferecată în argint, pe care sunt reprezentate, în 12 scene, viaţa şi pătimirile sfântului.
Iubiți credincioși și credincioase, cititori și cititoare,
Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava s-a născut în jurul anului 1300, în oraşul Trapezunt (astăzi Trabzon, Turcia), oraş devenit după Cruciada din 1204 capitala Imperiului bizantin de Trapezunt.
Nu avem informaţii detaliate legate de copilăria ori familia sa. În lucrarea istorico-aghiografică intitulată Mucenicia Sfântului şi Slăvitului Mucenic Ioan cel Nou care a fost chinuit la Cetatea Albă, considerată a fi prima lucrare originală în slavonă scrisă în Moldova şi semnată de Grigorie, monahul şi egumenul lăcaşului Pantocratorului şi presviter al marii Biserici a Moldovlahiei, cum apare în unele copii la sfârşitul lucrării, se spune doar că se trăgea dintr-o familie evlavioasă de negustori.
Fără să greşim, am putea spune că a fost un negustor, om de afaceri, întocmai tatălui său. Însă pilduitor este faptul că cele mai multe din veniturile sale le folosea în acte filantropice, caritabile. Pe scara sa valorică, la loc de cinste era iubirea semenului şi, implicit, a lui Dumnezeu. Avea o conştiinţă mereu trează, specifică omului postitor şi rugător. În tot ce făcea, Dumnezeu îl sfătuia.
Numai că, din păcate, în lumea afacerilor nu te întâlneşti doar cu oameni de caracter, ci sunt şi destui oameni lipsiţi de scrupule, consiliaţi exclusiv de mamona. Peste un astfel de om a dat şi Ioan.
În Viaţa sa se precizează că, în anul 1332, tânărul Ioan a închiriat o corabie veneţiană pentru a onora o comandă venită din Cetatea Albă, comandă ce consta în icoane, cădelniţe, smirnă, mătăsuri şi brocarturi pentru veşminte, dar şi fructe, mirodenii şi măsline.
Este bine știut faptul că în acea perioadă supremaţia în navigaţia comercială pe Marea Neagră şi-o disputau Veneţia şi Genova. Uneori, comanda se plătea în numerar, dar de cele mai multe ori se primeau, la schimb, oi, vite, cereale, miere, ceară sau vin.
În drum spre Cetatea Albă, tânărul Ioan a intrat într-o dispută confesională cu stăpânul corabiei, un catolic pe nume Reiz. Se pare că în timpul disputei mai convingătoare au fost argumentele tânărului Ioan, ceea ce nu i-a convenit veneţianului. De aceea, fără întârziere, şi-a propus să se răzbune pe tânărul mărturisitor şi susţinător al Ortodoxiei. Aşa se face că Reiz a mers la eparhul (guvernatorul) Cetăţii Albe, spunându-i că împreună cu el a venit un tânăr creştin, de neam ales, care ar dori să îmbrăţişeze religia tătarilor nogai. Asta pentru că, în vremea aceea, Cetatea Albă se afla în stăpânirea tătarilor nogai, adepţi ai cultului lui Zoroastru, care adorau soarele, stelele şi focul. Atunci eparhul a poruncit să fie adus în faţa sa Ioan, aşteptându-se a-l vedea doritor de a se converti la religia sa.
Spre uimirea eparhului, Sfântul Ioan nu numai că a negat faptul că ar fi exprimat o asemenea dorinţă, dar a şi început să-L mărturisească pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu şi să-şi exprime credinţa neclintită în Hristos. În pledoaria sa, s-a dovedit a fi un bun teolog şi un fin cunoscător al Sfintei Scripturi, stăpânind multe taine ale credinţei, dar şi acea învăţătură pe care i-au împărtăşit-o părinţii îmbunătăţiţi din bisericile şi mănăstirile pe care obişnuia să le viziteze în călătoriile sale. Prin urmare, eparhul, în ideea că îl va determina să renunţe la credinţa creştină, l-a supus pe Ioan la numeroase chinuri, timp de mai multe zile. Însă Sfântul Ioan a răbdat cu tărie, ca un adevărat mărturisitor şi mucenic al lui Hristos. Astfel a suferit şi bătaia cu toiege, şi lanţurile grele, şi zdrobirea trupului prin târârea pe pietrele uliţelor cetăţii legat de un cal nărăvaş.
Văzând eparhul cetăţii că nimeni şi nimic nu-l poate convinge pe tânărul Ioan să abdice de la Hristos, a poruncit în cele din urmă să i se taie capul cu sabia. În acest mod şi-a sfârşit viaţa tânărul negustor creştin, trecând la Domnul şi primind cununa muceniciei.
Viaţa şi pătimirile Sfântului Ioan cel Nou au fost reprezentate de timpuriu în pictura murală a bisericilor din Moldova, cum ar fi Paraclisul „Sfântului Ioan cel Nou” de la Mănăstirea Bistriţa (1498), pronaosul bisericii Mănăstirii Dobrovăţ (1529), Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii Sfântul Ioan din Suceava (1532-1534), fresca de pe contrafortul sudic al bisericii Mănăstirii Voroneţ (1546) – frescă ce cuprinde 12 scene din viaţa şi pătimirile sfântului, pridvorul Catedralei Episcopale din Roman (17 scene) şi, nu în ultimul rând, pridvorul închis al bisericii Mănăstirii Suceviţa (14 scene).
După moarte, trupul mucenicului şi capul său au rămas neîngropate, eparhul împotrivindu-se a-i lăsa pe creştini să-l înmormânteze într-un loc aparte spre a fi cinstit cum se cuvine. Însă Dumnezeu nu a îngăduit acest lucru. Tot în Viaţa sa găsim precizat faptul că noaptea un necredincios a văzut în jurul lui multe făclii aprinse şi trei îngeri care îi tămâiau trupul. Atunci, el, crezând că preoţii creştini au nesocotit porunca eparhului, a încercat să tragă cu arcul în ei, dar a încremenit deodată. Doar hotărârea de a primi Botezul şi de a renunţa la învăţăturile zoroastre l-au putut salva de la pieire.
Înfricoşându-se de această întâmplare, eparhul a permis în cele din urmă ca trupul Sfântului Ioan să fie înmormântat în cimitirul cetăţii. Înmulţindu-se faptele minunate la mormântul lui, Reiz a vrut să fure trupul mucenicului într-o noapte, dar fără sorţi de izbândă, pentru că sfântul s-a arătat în vis preotului din cetate, căruia i-a făcut cunoscută intenţia veneţianului. Neîntârziat, preotul a purces la dezgroparea sfântului şi moaştele sale au fost puse într-o raclă în altarul bisericii ortodoxe din Cetatea Albă unde, la scurt timp, acestea, frumos mirositoare, s-au arătat a fi făcătoare de minuni.
Răspândindu-se vestea despre acest nou mucenic al lui Hristos, Alexandru cel Bun (1400-1432), domnul Ţării Moldovei, de comun acord cu mitropolitul Iosif I Muşat, a hotărât aducerea moaştelor de la Cetatea Albă la Suceava, unde se afla Scaunul domnesc. Pe atunci Cetatea Albă aparţinea Moldovei, fiind unul dintre cele mai importante porturi la Marea Neagră; era un adevărat antrepozit comercial din Sud-Estul Europei, întrucât prin acest port intrau mărfurile din Orient şi plecau mărfurile din Occident.
Luând ca punct de reper însemnările cronicarului Grigore Ureche, cei mai mulţi istorici consideră că aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou din Cetatea Albă la Suceava a avut loc la leatul 6923 (1415) şi nu în doi ani de la domnie, adică în al doilea an al domniei lui Alexandru cel Bun, însemnare a aceluiaşi cronicar, dar care se referă la ctitoria a două mănăstiri, Bistriţa şi Moldoviţa.
Moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan au fost aduse cu mare alai şi procesiune într-o raclă din lemn de chiparos, frumos sculptată cu scene din viaţa şi pătimirea sfântului, – despre aceasta unii istorici afirmă că se află astăzi în Muzeul Mănăstirii Putna, însă, potrivit elementelor de stil, se pare că este mai degrabă o ladă de sacristie dintr-un atelier veneţian, genovez ori lombard –, fiind întâmpinate de domnul ţării şi de mitropolitul Moldovei în apropiere de Iaşi, la locul numit Poiana Vlădicăi (astăzi satul Vlădiceni).
În amintirea acestui eveniment, în satul Vlădiceni s-a construit un schit, care a fost distrus în timpul Primului Război Mondial, iar după al Doilea Război Mondial a căzut în paragină. După 1990 s-a reluat viaţa monahală în aceste locuri şi s-a înălţat o nouă biserică, având hramul „Sfântul Ioan Teologul” (8 mai).
Baldachinul pe care a stat racla cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou, în timpul acestui popas, se află în Biserica „Sfântul Sava” din Iaşi. Este posibil ca unele lucruri să fi rămas şi în vechea biserică de lemn, azi cunoscută sub numele de Biserica Nicoriţă din Iaşi, unde moaştele au fost adăpostite timp de o noapte.
Procesiunea şi-a continuat apoi drumul spre Suceava, trecând râul Bahlui pe un pod numit până astăzi Podul Sfântului Ioan.
La Suceava, moaştele au fost aşezate în Biserica „Sfântul Gheorghe” Mirăuţi, prima reşedinţă mitropolitană a Moldovei, construită de Petru II Muşat (1375-1391). Racla cu moaştele sfântului a rămas în Biserica Mirăuţi până în anul 1589, când au fost mutate – din porunca lui Petru Şchiopul – în noua Catedrală Mitropolitană din Suceava, ctitoria lui Bogdan al III-lea şi a fiului său Ştefăniţă între anii 1514-1522, unde se află şi astăzi. Ele au fost puse într-o frumoasă raclă ferecată în argint, pe care sunt reprezentate, în 12 scene, viaţa şi pătimirile sfântului. Această raclă constituie, prin ornamentaţia bogată şi fineţea realizării scenelor, cea mai reprezentativă lucrare între operele de artă decorativă din Moldova medievală.
În 1686, în urma campaniei devastatoare a lui Jan Sobieski, racla cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi alte numeroase odoare şi acte ale Mitropoliei Moldovei, însoţite de mitropolitul Dosoftei (Barilă), au fost duse în Polonia, racla fiind mai întâi depusă într-o biserică în Stryj, apoi în Zolkiew.
Au fost repatriate abia în 1783, la sfârşitul lunii iunie, în urma stăruinţelor episcopului Dositei Herescu pe lângă împăratul Franz Josef al II-lea, şi aşezate în locul de unde au fost luate, adică în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suceava.
O nouă înstrăinare a moaştelor a avut loc în perioada septembrie 1914 – 25 iulie 1918, când, spre a fi protejate de furia războiului, au fost duse în capela ortodoxă română din Viena (Austria), fiind permanent vegheate de slujitori români.
Cât priveşte pomenirea sfântului, mărturiile istorice ne dau mai multe zile.
Mitropolitul Varlaam scrie în Cazania sa că Sfântul Mare Mucenic Ioan de la Suceava era prăznuit în fiecare an în joia de după Rusalii. Axinte Uricariul, în completările sale aduse Letopiseţului lui Grigore Ureche, scria că pomenirea Sfântului Ioan se făcea „miercuri şi joi în Săptămâna Rusaliilor”.
Mitropolitul Anastasie Crimca este cel care a hotărât ca pomenirea Sfântului Ioan să se facă în ziua de 2 iunie, în fiecare an, în amintirea intervenţiei minunate prin care a fost salvată Cetatea Sucevei de atacul cazacilor zaporojeni în anul 1622. Minunea a fost consemnată – printre alte multe minuni – de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului.
După 1686, importanţa zilei de 2 iunie a scăzut. Locul ei a fost luat de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, 24 iunie, zi despre care există mărturii că era şi ziua în care se cinstea Sfântul Ioan de la Suceava încă înainte de 1589, anul mutării moaştelor sfântului de la Mirăuţi în noua Catedrală Mitropolitană cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suceava.
În 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât generalizarea cultului Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, cu zi de pomenire 2 iunie, însă fără a se neglija ziua de 24 iunie când, potrivit potrivit tradiţiei istorice, în 1783, moaştele sale au fost luate de la Zolkiew şi aduse la Suceava, după un exil de 97 de ani, dată consfinţită de vrednicul de pomenire Silvestru Morariu Andrievici, mitropolit al Bucovinei (1880-1895).
Aşa se face că în fiecare an, înaintea praznicului Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan, făcătoare de minuni, – spun făcătoare de minuni pentru că, deşi de-a lungul timpului nu s-a făcut o inventariere în amănunt acestora, mulţi, nu puţini, s-au vindecat de cele mai cumplite boli şi suferinţe rugându-se la moaştele sfântului –, sunt scoase din biserică şi aşezate pe un baldachin în incinta mănăstirii. În seara primei zile de la scoaterea lor se pleacă în procesiune cu racla pe un traseu numit Calea Sfinţilor. La întoarcere, racla este aşezată pe acelaşi baldachin pentru închinare şi cinstire. După cinstirea sfintelor moaşte, credincioşii, respectiv pelerinii închinători, merg în procesiune la „Izvorul Sfântului Ioan”, considerat făcător de minuni, situat în imediata apropiere a Mănăstirii Sfântul Ioan, loc unde se săvârşeşte Slujba de Sfinţire a apei.
Procesiuni speciale cu moaştele Sfântului Ioan de la Suceava s-au organizat de-a lungul timpului nu numai în caz de secetă, Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou fiind considerat grabnic aducător de ploi, ci şi în caz de boli molipsitoare, credincioşii alergând la moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan în biserica mănăstirii care-i poartă numele, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, ca la o nouă scăldătoare Siloam a vindecărilor.