Sărbătoarea Sfântului Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei celei Mari – ocrotitor al persoanelor cu deficiențe de auz şi de vorbire

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în data de 12 februarie 2022, o parte din membrii Asociației Naționale a Surzilor – Filiala Suceava, împreună cu elevii Liceului Tehnologic Special Bivolărie, și-au cinstit ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Meletie, participând la Sfânta Liturghie oficiată la Capela cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din incinta liceului.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de preoți și diaconi, dintre care au făcut parte și reprezentanți ai Centrului Eparhial Suceava: Arhid. Ionuț Isopescu – Consilier Eparhial la Sectorul Educațional – Teologic, Protos. Dosoftei Dijmărescu – exarh cultural, Pr. Vasile Cruț – Director în cadrul Sectorului de Asistență Socială și Medicală, Protos. Ioanichie Cîrdei şi Ierod. Arsenie Văculişteanu (Mănăstirea Sihăstria Putnei). Sfânta Liturghie a fost tradusă în limbaj mimico-gestual de către Pr. Laurențiu Grădinariu (preot surdo-mut), asistat de Pr. Cristian-Ştefan Irina – slujitori ai Capelei.

În cuvântul de învățătură, Arhid. Ionuţ Isopescu a explicat de ce Sfântul Ierarh Meletie este ocrotitorul persoanelor cu deficiențe de auz şi a evidenţiat legătura pe care acesta a avut-o cu Sfinţii Trei Ierarhi: Ajungând în scaunul arhiepiscopal din Antiohia, poporul cel dreptcredincios i-a cerut ierarhului să mărturisească adevărata credință, iar acesta a mărturisit învățătura niceeană astfel: „Fiul este deoființă cu Tatăl și Dumnezeu adevărat, iar nu făptură”. Auzind această învățătură, arhidiaconul său, amăgit fiind cu eresul lui Arie, i-a astupat gura cu mâna ca să nu mărturisească, nici să învețe credința cea dreaptă. Sfântul, având gura acoperită cu palma arhidiaconului, a întins mâna către popor și prin degetele mâinii a mărturisit Sfânta Treime, mai bine decât cu gura, căci a arătat mai întâi trei degete, închipuind cele trei fețe dumnezeiești. Apoi, strângându-le, a arătat numai un deget, închipuind o singură dumnezeire. De atunci până astăzi, în limbajul mimico-gestual, Sfânta Treime este închipuită prin aceleași gesturi săvârșite atunci de sfânt. Totodată, Sfântul Ierarh Meletie a fost contemporan cu Sfinții Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. El l-a botezat pe Sfântul Ioan Gură de Aur, l-a hirotonit diacon pe Sfântul Vasile cel Mare, iar în cadrul celui de-al doilea Sinod Ecumenic, l-a rânduit pe Sfântul Grigorie Teologul în scaunul patriarhal din Constantinopol.

Sfânta Liturghie a fost urmată de vizitarea școlii, moment în care s-a evidențiat și o mini-expoziție cu lucrări ale elevilor. De precizat este faptul că o parte dintre membrii comunități surzilor participanți au absolvit cu ani în urmă cursurile acestei unități de învățământ.

Prin purtarea de grijă a colectivului Liceului Tehnologic Special Bivolărie, sub coordonarea doamnei director Prof. Tudoriţa Duret, cei prezenți la eveniment s-au bucurat de o agapă frățească.

Ziua s-a încheiat cu vizitarea Mănăstirii Putna, unde Protos. Dosoftei Dijmărescu a prezentat membrilor comunității surzilor biserica voievodală, muzeul mănăstirii, ctitoria Sfântului Iacob Putneanul și muzeul Serbării de la Putna.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate!

Ana Cruț,

Profesor de religie în cadrul Liceului Tehnologic Special Bivolărie