Încă de la începutul veacului al XV-lea, orașul Suceava, străveche cetate voievodală, adăpostește moaștele unuia dintre sfinții la care credincioșii din zona Moldovei au foarte multă evlavie, anume pe Sfântul Ioan, supranumit „cel Nou”.
Sfântul Ioan cel Nou s-a născut în jurul anului 1300, în orașul Trapezunt[1]. El era un bun cunoscător al legilor creștine și își câștiga existența făcând negustorie. Această meserie îl silea, de multe ori, să plece din cetatea sa spre alte târguri sau cetăți, unde vindea mărfuri de proveniență bizantină: icoane, cădelnițe, mătăsuri, smirnă și cumpăra grâu, vite, miere sau alte roade ale pământului.
Mărturisirea și pătimirea Sfântului Ioan cel Nou:
În anul 1330, Sfântul Ioan cel Nou a plecat din Trapezunt spre Cetatea Albă[2], pe corabia unui oarecare Reiz, catolic din Veneția. În timpul călătoriei pe mare, negustorul Ioan a intrat în dispută confesională cu stăpânul corabiei, vorbind cu smerenie, cu neclintită credință și cu multă înțelepciune despre adevărurile Ortodoxiei, biruindu-l pe Reiz, care se înfuria și ridica glasul.
Mergând pe mare, o furtună puternică a învolburat apele. În vreme ce toți erau cuprinși de spaimă, Sfântul Ioan stătea calm, liniștit, rugându-se adânc, precum Mântuitorul Hristos odinioară. Văzând că marea s-a liniștit, călătorii s-au adunat mirați în jurul negustorului Ioan, fapt care l-a întărâtat și mai mult pe Reiz.
Ajunși în Cetatea Albă, din nebuneasca dorință de răzbunare, Reiz merge direct la hanul tătar, conducătorul[3] cetății și îi spune că pe corabie este un bărbat care, venind din Trapezunt, vrea să lepede legea creștinească și dorește să primească legea persienilor[4]. Auzind aceasta, eparhul cetății s-a bucurat nespus și a dat ordin ca acel bărbat să fie adus în fața lui și a sfatului. Când Sfântul Ioan a ajuns în fața lui, hanul tătar a început a rosti vorbe măgulitoare:
– Am auzit ca ești un bărbat ales, înțelept și unul dintre cei mai de frunte din Trapezunt; auzit-am și aceea că ești aplecat și alipit cu dragoste și cu toată inima de credința noastră, întru care vei afla fericire și lungime de ani. Deci, o, alesule al protectorilor, nu întârzia, ci leapădă-te, înaintea mea și a acestei adunări de oameni, de credința și legea creștinească. Deci, vino, minunatule, stai cu noi și cu oamenii și cu prealuminat glas pro-slăvește soarele cel strălucitor și dă cinste și stelei care strălucește înaintea lui și numai acestor lumini strălucitoare adu jertfă. Și așa te vei învrednici de cinste și de dregătorie.
Cum era firesc, mărturisitorul adevăratului Dumnezeu tresări cu indignare la aceste vorbe și, înțelegând viclenia și ticăloșia lui Reiz, răspunde astfel:
-Puternice ighemoane! Vorbele pe care le-ai spus despre mine nu sunt ale mele, ci niște isvoditori răutăcioși au făcut. Mie nici prin gând nu mi-a trecut să mă lepăd de credința și legea cea sfântă. Mai vârtos tu însuți cunoscând de la mine taina adevărului, leapădă, rogu-te, negura necucerniciei care a înfășurat sufletul tău și învrednicește-te a fi fiu al luminii. Pe soarele cerului nu-l socoti dumnezeu, căci nu poate fi. El este făcut de Domnul Dumnezeu, Care a făcut toate. L-a făcut a patra zi, din ființa focului și l-a pus pe cer spre slujba oamenilor.
Aceste cuvinte și alte multele grăind viteazul ostaș al lui Hristos Dumnezeu, și-a îndreptat ochii spre cer și, în auzul tuturor, cu glas mare a zis:
-Doamne Iisuse, să nu-mi fie a mă lepăda de Tine, Mântuitorul meu! Numai Tu ești Dumnezeu, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfântul și de viață făcătorul Duh.
La auzul unui astfel de răspuns, ighemonul cetății, aprins de focul mâniei și neputând suferi împotrivirea, socotind că a fost jignit în mijlocul unei mulțimi, a ordonat ca acest „ghiaur” să fie supus celor mai groaznice chinuri, spre a-și renega credința.
Va urma …
[1] Azi Trabzon, în provincia cu același nume din Turcia.
[2] Cetatea Albă de la gurile Nistrului, cunoscută, în Evul Mediu, sub mai multe denumiri: Maurocastron, Asprocastron, Belgorod, Weissenburg, Akerman.
[3] Eparh, ighemon sau cadiu.
[4] Pe atunci, Cetatea Albă și ținuturile din împrejurimi erau stăpânite de tătarii nogai.
Arhim. Valerian RADU
Mare Eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava