Răspunsul ierarhului – 7 august 2023

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Vin cu următoarea întrebare la sfinția voastră: de ce în anumite părți ale țării se permite cununia în bisericile de mănăstire? Acest fapt este în contradicție cu Pravila „Îndreptarea Legii” de la 1652 și cu canoanele bisericești. Nu ar trebui ca preoții călugări să oficieze Taina Cununiei, deoarece este în contradicție cu slujirea și viața lor.

Aștept cu răbdare un răspuns de la Înaltpreasfinția voastră!”

F.L.

Doamne, ajută!

Taina Cununiei este o taină a Bisericii și, ca atare, se slujește în biserică, de un ierarh sau preot canonic hirotonit, nu în natură. Eu însumi am săvârșit Taina Sfintei Cununi pentru mai multe perechi, mai ales înainte de 1989, în paraclisul Mănăstirii Putna. Eliberarea Certificatului de Cununie nu o poate face însă decât preotul/preoții din parohia căruia/cărora provin mirii, astfel încât acesta/aceștia trebuie să fie prezenți.

Post cu multă liniște sufletească!

„Sărut mâna, Înaltpreasfinția Voastră!

…….

Aș îndrăzni să vin și eu cu o sugestie: cred că ar trebui inițiat la nivelul Eparhiei un program catehetic pentru copii, respectiv adulți. Iar fiecare parohie să desfășoare activități catehetice după un program stabilit, pe teme pre-stabilite. Ar ajuta mult la cunoașterea credinței noastre ortodoxe dacă ar deveni cateheza o constantă în viața parohiilor.

Vă felicit și vă doresc spor în toate! Post binecuvântat!”

G.A.

Doamne, ajută!

Ceea ce recomandați dumneavoastră se implementează deja la nivel de eparhie  prin Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru viață.

Pace și bucurie!

„Bună seara!

Domnul …. a plătit taxa de intrare la …..? Sau taxele se adresează doar muritorilor de rând? Biserica nu îi tratează egal pe toți „copiii” ei? Hristos a tratat diferit ….. vremii sale, comparativ cu oamenii de rând?”

I.A.

Bună seara!

Domnul despre care faceți vorbire a achitat biletul de intrare prin cele 200 de contribuții clericale acordate preoților din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Pace și liniște sufletească!

„Bună ziua!

Care este opinia Bisericii și implicit a dumneavoastră despre familiile care își doresc foarte mult un copil însă nu îl pot concepe pe cale naturală și recurg la alte metode: inseminări, fertilizări? Mulțumesc!”

N.A.N.

Doamne, ajută!

Înainte, când medicina nu era atât de avansată, familiile înfiau copii. Acum, desigur, din dorința de a avea un copil, sau mai mulți, recurg și la astfel de tehnici medicale. Libertatea omului nu o îngrădește nici Dumnezeu. Biserica îi primește cu drag, prin administrarea Tainelor vieții spirituale.

Post binecuvântat!

„Este păcat ca femeile să intre în biserică, să se închine icoanelor și să participe la slujbă când sunt în acea perioadă a lunii?

De ce există această regulă?”

S.C

Doamne, ajută!

Deși din punct de vedere medical această perioadă este ceva firesc, fără de care nu ar fi posibilă zămislirea pruncilor, Părinții Bisericii au formulat mai multe canoane care vizează întrebarea dumneavoastră, unele dintre ele având chiar rolul de a proteja femeia, care în aceste zile este mai sensibilă.

Nimeni nu este însă lipsit de ajutorul lui Dumnezeu. Sfinții Evangheliști o menționează pe femeia care avea metroragie de 12 ani și pe care Mântuitorul a vindecat-o, în timp ce S-a atins de ciucurii hainei Lui. 

Deși am afirmat de nenumărate ori că sunt pentru respectarea canoanelor și bunelor rânduieli statornicite de tradiția Bisericii, cel mai bine este ca fiecare să respecte cele rânduite de duhovnicul ei, care îi cunoaște trăirea duhovnicească și nevoile sufletești și trupești.

Pace și bucurie!

„Doamne, ajută!

Care ar trebui să fie atitudinea unei mame creștine în preajma nunții copilului? Menționez că fiica este trecută de 25 de ani, are propriul serviciu, urmează să se căsătorească, dar din partea mamei primește o atitudine rece și astfel amplifică stresul și emoțiile. Mulțumesc!”

A.A.

Doamne, ajută!

Care ar trebui să îi fie atitudinea? Cea a unei mame iubitoare, care se bucură deplin de fericirea fiicei ei și pe care o însoțește cu sporite rugăciuni. Alte atitudini nu sunt de la Dumnezeu!

Nuntă binecuvântată!

„Înaltpreasfinția voastră, noi am adoptat anul acesta o fetiță de doi ani și asistenta maternală a botezat-o, naș fiind băiatul ei. În momentul de față nu se corespunde (păstrează legătura, n.n.) cu ea si nici noi nu-l cunoaștem. Am dori să-i facem Rânduiala la înfierea de copii; se poate să aibă alt naș?

Vă mulțumesc!”

A.D.

Doamne, ajută!

Dacă nașii de Botez s-au supărat și nu mai răspund la telefon sau au plecat pe meleaguri străine și sunt de necontactat, deși rânduiala înfierii nu face vorbire despre prezenta nașilor, totuși, la fel ca în cazul „nunții de argint”, „de aur” sau „de platină”, dacă nu mai trăiesc nașii care au cununat, se pot rândui alți martori spirituali. Nașii au un rol foarte important în viața finilor și de aceea nu trebuie neglijați.

Pace și bucurie!