Comunicat referitor la situația lui Petru Geonea

Vă aducem la cunoștință că, la 16 decembrie 2021, Consistoriul Eparhial Monahal al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a propus sancționarea ieromonahului Petru (Claudiu-Petru) Geonea, pentru abaterile săvârșite, cu pedeapsa caterisirii.

Aplicarea sentinței a fost amânată, așteptându-se îndreptarea acestuia.

Constatându-se că șansele oferite slujitorului amintit au fost irosite cu bună știință, în cadrul Permanenței Consiliului Eparhial din 10 mai 2023 s-a decis caterisirea ierom. Petru Geonea, acesta pierzând astfel statutul de cleric și rămânând un simplu monah.

Luând act cu întristare și cu îngrijorare de ultimele apariții în spațiul public ale fostului ierom. Petru Geonea, în cadrul ședinței Permanenței Consiliului Eparhial Suceava din data de 19 iulie 2023, monahului Petru (Claudiu-Petru) Geonea i s-a aplicat sancțiunea: „Excluderea din monahism și interdicția de a purta haina monahală”.

Exarhatul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților