Răspunsul ierarhului – 4 iulie 2022

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Înaltpreasfinția Voastră, vă rog, lămuriți-mă dacă se pot face cununii religioase în mănăstiri? Vă mulțumesc! Conform sursei: https://doxologia.ro/intreaba-preotul/putem-sa-ne-cununam-religios-biserica-unei-manastiri , nu s-ar face, dar observ în zona în care locuiesc o tot mai mare „întrecere” între fiii patronilor care optează pentru a fi cununați în mănăstiri. Sigur că este mai important să fii cununat și să nu trăiești în păcat. Dar nu pot să înțeleg de ce pentru unii oameni cu bani se poate și pentru oamenii de rând nu.”

L.B.

Doamne, ajută!

Cununia fiind una dintre cele șapte Sfinte Taine, se poate oficia în mănăstiri, cu condiția ca la săvârșirea Tainei să fie prezent/prezenți și preotul/preoții din parohia căruia/cărora provin mirii. Doar ei pot elibera Certificatul de Cununie. Desigur, de preferat este ca această Taină să se săvârșească în parohii, numai că, de doi ani încoace, pandemia a dat peste cap programarea nunților, îndeosebi în ceea ce privește rezervarea la restaurant. Ori, în atare situație, a fost nevoie ca și mănăstirile să accepte oficierea cununiilor unor prieteni ai acestora, care le susțin lucrarea misionară, filantropică, edilitară etc. Asta nu înseamnă că în mănăstiri s-au cununat numai copiii „de bani gata”. Nicidecum. Cununiile în mănăstiri se fac doar cu binecuvântarea chiriarhului și fără plata vreunui canon. Pace și bucurie!

„Sărut mâna, Înaltpreasfințite Părinte!

Vă rog sa îmi iertați îndrăzneala, dar aș vrea să știu de ce doar în unele biserici suntem obligați să cumpărăm lumânări din biserică pentru prohod?

Ajung să ne coste mai mult lumânările decât prohodul. E normal să cumperi lumânarea din biserică pentru Sfântul Altar, dar să cumperi 100-200 de lumânări obligatoriu de la biserică nu cred ca e corect.”

M. F.

Doamne, ajută!

Că este de datoria noastră, ca fii ai Bisericii, să susţinem Biserica, este adevărat. Aceasta însă nu înseamnă că trebuie să fie cumpărate sute de lumânări de la pangar dacă numărul participanților la acea slujbă este unul limitat. De aceea, vă rugăm să ne transmiteți numele parohiei, pentru a cerceta sesizarea dumneavoastră. Pace și bucurie!

„Bună ziua,

Poate se „deranjează” cineva să răspundă, că de luat masuri văd că nu, după ce am scris persoanei care se ocupă de cimitire (pe 21.03.2022 am scris și nimic…).

Mulțumesc.” 

C. A.

Doamne, ajută!

Sesizarea dumneavoastră a fost transmisă părintelui protopop, care a vizitat cimitirul, și așteptăm raportul întocmit de sfinția sa. Pace și bucurie!