Răspunsul ierarhului – 23 februarie 2022

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Bună seara,

În această lună am participat la un botez ortodox, în calitate de nas, eu fiind de religie romano-catolic. Când am intrat în biserică, preotul paroh m-a văzut și s-a îndreptat direct către familia mea spunându-mi că nu am voie sa botez deoarece sunt de altă credință și din acest motiv să pun altă persoană ortodoxă în locul meu să boteze, iar la masă să pun ca pentru un naș. (În total au fost 8 nași de botez, iar ei au participat la această discuție) (așa procedează un preot ortodox?).

Menționez că în această biserică am participat ca naș de botez pentru alți 3 copii fiind bucuros la acea vreme pentru acest eveniment. Din acest motiv doresc că să îl întreb pe Arhiepiscopul Calinic, de ce creștinii catolici nu pot boteza la ortodocși? In loc să fim uniți și să ne respectăm, să trăim în armonie, ne distanțăm între cele două credințe. Credeți că pe viitor am să pot să botez sau să cunun la ortodocși?

Din ce am aflat până acuma dumneavoastră ați emis o decizie în acest sens, prin care cei de altă credință nu mai au voie să boteze sau să cunune la ortodocși! Este adevărat? Îmi puteți trimite aceasta decizie? În alte zone ale țării oare așa se procedează că în Bucovina?

Mulțumesc anticipat și aștept cu interes răspunsul dvs.”

A.C.

Doamne, ajută! Din păcate, diferențele de interpretare a dogmelor ne diferențiază. Cât despre atitudinea părintelui față de dumneavoastră în ziua botezului, nu a fost una dintre cele mai potrivite. Sfinția sa ar fi trebuit să vă vorbească anterior botezului acelui copil despre identitatea dumneavoastră spirituală. Referitor la deciziile despre care faceți vorbire, nu eu sunt autorul acestora, ci ele țin de Canoanele Bisericii, respectiv hotărârile sinodale, care, oricât de amabili am fi, trebuie respectate. Pace și bucurie!

„Bună ziua! Am tot văzut articole în care ați spus că nu este taxă pentru înmormântări, dar cu toate astea la sate se practică. În octombrie a murit bunicul meu, iar după înmormântare rudele au întrebat preotul cât trebuie să dea și el a cerut 700 de lei.  Când i-au adus la cunoștință partea asta că nu există taxă, a spus că atât dau oamenii de obicei. Țin să menționez că de era să se ocupe bunica mea de înmormântare cu 800 de lei pensie nu știu ce ar fi făcut. În plus, nivelul de trai din satul respectiv e cam la limita existenței.

O zi frumoasă!”

Ș.B.

Doamne, ajută! Vă rog să ne spuneți parohia despre care faceți vorbire, respectiv eparhia din care faceți parte. Vă mulțumesc!