Răspunsul ierarhului – 21 iunie 2023

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Doamne, ajută!

De ce pentru a te închina la Mănăstirea ….. este necesară plata unui bilet în valoare de 10 lei la intrarea în incinta mănăstirii?”

C.C.

Doamne, ajută!

Din discuțiile purtate cu maica stareță a reieșit că doar turiștii plătesc taxa de intrare, nu și credincioșii. Sfinția sa are o statistică pe ani a celor care au intrat și intră fără bilete.

Pace și bucurie!

„Părinte Arhiepiscop,

Am văzut cu toții pe site-ul arhiepiscopiei și-n presă care vă sunt recomandările de program pentru slujbele bisericilor, în perioada Postului Sfinților Apostoli. Dar oare preoții slujitori l-au văzut? Se poate verifica: cei mai mulți nici n-au înțeles și nici nu dau semne că i-ar interesa, din păcate. Chiar așa!  Știm toți și tot auzim că la hirotonie își depun jurăminte de credință, de fidelitate față de Biserică, de ascultare desăvârșită față de ierarh. Cum rămâne cu toate acestea? Ce conștiință au preoții care afișează un anume program pentru zilele acestea și ușa bisericii rămâne închisă? Minciuni și prefăcătorie și-n biserică? Dacă nu le e rușine de lume și de cei care îi conduc credeți că măcar de Dumnezeu le e rușine? Că una spun și alta, altele fac?

Nu știm dacă ați putea avea un răspuns. Ce ați putea răspunde în locul lor? Dar să știe măcar că oamenii din jur îi văd și îi știu, chiar dacă nu le-o spun în față.

Cu respect! ”

V.O.

Doamne, ajută!

Stimată doamnă, dacă în postul acesta se respectă programul în 30% din parohii, fiind un început, mă declar mulțumit. Vă asigur că va veni timpul când acest procent va crește considerabil.

Post cu spor duhovnicesc!

„Doamne, ajută!

Vărul meu drept din partea tatălui vorbește cu verișoara mea dreaptă din partea mamei. Deci cei doi sunt rude cu mine, unul din partea tatălui și celălalt din partea mamei! Cei doi se pot căsători? Mulțumesc!”

B.C.C.

Doamne, ajută!

În această situație avem o cuscrie de tipul II, gradul 6. De asemenea, între cei doi intervine și un amestec ilicit de nume. Doar chiriarhul poate acorda dispensă.

Pace și bucurie!

„Sărut mâna, Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop Calinic! Binecuvântați și iertați!

Am văzut că duminică după Sfânta Liturghie, însoțit de părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, ați verificat respectarea programului liturgic din perioada Postului ,,Sfinților Apostoli Petru și Pavel”; între aceste parohii se numără și Parohia …… Am o întrebare: S a luat poate vreo hotărâre în vederea construirii unei noi biserici? Timpul trece și tace și nimic nu se vede în urmă. Binecuvântați și iertați-mă!”

Anonim

Doamne, ajută!

Părintele își dorește să facă o biserică nouă și în acest sens, în partea a doua a lunii iulie, va trece la executarea proiectului.

Pace și bucurie!

„Înaltpreasfinția voastră, anul acesta când se va ieși cu moaștele Sfântul Ioan prin oraș sperăm că se va continua tradiția de dinainte de pandemie și vom putea trece pe sub raclă. Vreau să vă zic că acest obicei a bucurat multă lume, inclusiv persoane de alte confesiuni ori persoane care nu prea calcă pe poarta bisericii care treceau pe sub raclă și erau foarte bucuroși. Știm că în ultimii ani pandemia a mai schimbat situația, dar nădăjduim ca în acest an, împreună cu părintele stareț, veți face ca să ne putem bucura din nou de trecerea pe sub moaștele ocrotitorului nostru.”
C

Doamne, ajută!

Din motive practice, organizatorii nu au prevăzut un astfel de gest și, ca atare, chiriarhul nu poate schimba un program stabilit de organizatori.

Hram cu bucurie!

„Ce ierarhi au fost invitați la procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan? Și cine va sluji alături de dumneavoastră și de Preasfințitul Damaschin pe 24 iunie de hram?”
C.

Doamne, ajută!

Numele ierarhilor care vor participa la evenimentele de la Suceava vor fi publicate pe site-ul Arhiepiscopiei.

Hram cu bucurie!

„Sărut dreapta și binecuvântați!

O credincioasă din parohie s-a împărtășit în prima duminică din Postul Sfinților Apostoli, dar dorește a se împărtăși iar în duminica următoare, este îngăduit dacă nu mărturisește alte impedimente?”

I.Z.

Doamne, ajută!

Duhovnicul este cel mai în măsură să hotărască, pentru cel ce se spovedește, cât de des sau cât de rar să se împărtășească.

Post cu bucurie!

„Ce părere aveți? Apropo de problema apărută cu împărtășirea fără spovedanie și cea cu mai multe împărtășiri cu o singură spovedanie, oare nu se duce-n derizoriu Sfânta Împărtășanie și se lasă o portiță deschisă spre a se ignora Taina Spovedaniei, taină care-i esențială pentru mântuire?

Părintele ieroschimonah Paisie Olaru: «Nu deasa Împărtăşanie ne duce la desăvârşire, ci pocăinţa cu lacrimi, deasa spovedanie, părăsirea păcatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora pentru deasa Împărtăşanie este semnul slăbirii credinței şi al mândriei, iar nu semnul sporirii duhovniceşti. Îndreptarea şi sporirea noastră pe calea mântuirii începe cu deasa spovedanie şi se continuă prin post şi rugăciune cu lacrimi, prin părăsirea păcatelor, milostenie, împăcare cu toţi şi smerenie. Numai după ce facem toate acestea ne putem împărtăşi mai des. Altfel cum să-l primeşti pe Domnul cerului şi al pământului când sufletul tău este necurat, nespovedit, robit de patimi şi mai ales, plin de mândrie?»”

M.G.E.

Doamne, ajută!

Nu cunosc nicio hotărâre a Sfântului Sinod în acest sens. Așa că nu ne rămâne să facem decât așa cum au făcut marii noștri duhovnici: împărtășania credincioșilor cu bună rânduială. Ce nu este cu bună rânduială nu este de la Dumnezeu!

Pace și bucurie!