O lungă şi aprinsă discuţie s-a aprins în Parlamentul din Viena în anul 1874, cu privire la înfiinţarea de noi universităţi în Imperiul habsurgic. Împlinindu-se în 1875 un veac de la Răpirea Bucovinei, de către Imperiul habsburgic, Franz Josif dorea să dăruiască bucovinenilor o universitate, o institutie de propagare a ştiinţei şi culturii germane (T.Balan) arătându-se că dorinţa românilor de a avea o Universitate românească dorinţă exprimată tot mai des după 1848 de către români, nu se poate împlini, potrivit părerilor celor mai mari de la Viena care considerau îndoielnic dacă limba românească a atins un astfel de grad de perfecţiune încât să constituie un organ potrivit pentru lansarea ştiinţei.
Iată ce consemna Telegraful Român în anul 1875 : Din Bucovina răsună toate trâmbiţele care glorifică serbarea dublă: jubileul secular de la venirea Bucovinei sub sceptrul austriac (1775 – 1875 s.n.) şi deschiderea Universităţii nemţeşti din Cernăuţi cu scopul de a aduce germanismul în Orientul îndepărtat (“Telegraful Român”.nr. 77 – 1875).
La 4 octombrie 1875 se deschidea la Cernăuţi Alma Mater Francisco Josefina. Crearea universităţii trebuia să însemne încoronarea operei habsburgice de totală înstrăinare a vieţii publice din Bucovina.
Revenea studenţimii române din Bucovina misiunea istorică de a constitui zidul de apărare împotriva noului atac de desnaţionalizare a poporului român din Bucovina.
Universitatea s-a deschis cu 188 de studenţi, dintre care 119 erau originari din Bucovina, 56 din Galiţia, 11 din restul Imperiului, 2 din România.
Primul rector al Universităţii din Cernăuţi, a fost profesorul Constantin Tomaşciuc, doctor în drept, deputat în Parlamentul din Viena.
Universitatea se deschidea cu 3 facultăţi; Teologie gr.or; Drept; Filosofie, cu 18 profesori străini şi 9 profesori români, dintre care 8 erau la Facultatea de Teologie: Isidor Onciul, Vasile Mitrofanovici, Vasile Repta, Alexie Comoroşan, Clemente Popovici, Mihai Călinescu, Juvenal Ştefanelli şi Alexie Comoroşan.
Ţinuta academică a acestor prestigioşi profesori, metodele pedagogice folosite au avut un efect considerabil asupra studenţilor români de la Universitate, profesori pe care îi vom întâlni mai târziu în paginile prestigioasei publicaţii Candela.
După înfiinţarea Universităţii din Cernăuţi, una din consecinţele fireşti şi imediate din viaţa studenţească, a fost şi aceea că aproape toţi studenţii români şi străini înscrişi s-au organizat în societăţi academice cu sau fără colorit national. Astfel s-au înfiinţat Deutsche Acaemischer Verbindung Dacia, etc.
În această situaţie era firesc ca tinerii universitari români să se grupeze şi ei în jurul unei societăţi academice şi meritul în această direcţie îi aparţine lui T. V. Ştefanelli, Vasile Moraiu. etc.
La o întrunire a studenţilor români în luna noiembrie 1875, studenţii români au abordat ca temă de discuţie societăţile academice studenţeşti străine, obiceiurile pe care le practicau, obiceiuri rămase ca un vestigiu de ev mediu într-o epocă modernă.
Studenţii români, majoritatea la Facultatea de Teologie nu puteau să nu adere la aceste societăţi, pentru că obiceiurile societăţilor veneau în discordanţă cu specialitatea la care se pregăteau. Nimeni nu putea să oprească pe studenţii români să se bucure de tinereţe, de libertăţile academice. La această întrunire a studenţilor români s-a adus în discuţie propunerea că ar fi bine să se înfiinţeze şi o societate românească, pentru că acest teritoriu este românesc din neam în neam şi că, în primul rând ar trebui să existe aici o societate studenţească românească.
Dar ce nume trebuia să poarte această societate? S-a găsit şi numele fără prea mari greutăţi : ARBOROASA, iar recentele cercetări arată că cel ce a propus numele acesta a fost Ciprian Porumbescu.
Arboroasa nu era altceva decât numele românesc al părţii detrunchiate de Moldova. Dacă pentru preotul Iraclie Porumbescu, şi pentru generaţia sa Arboroasa rămânea un singur deziderat lingvistic, pentru tânărul student la Teologie la Cernăuţi, şi pentru colegii săi avea să capete o semnificaţie în plus: semnificaţia unui protest public şi a unei lozinci de luptă împotriva eternizării Bucovinei în Constelaţia habsburgică .
12 decembrie 1875 este data scrisă pe certificatul de naştere al Societăţii Academice Arboroasa, societate care nu era o societate numai pentru studenţi teologi ci pentru întreaga studenţime română. Este adevărat că majoritatea membrilor Arboroasei erau teologi, dar o dovadă că Arboroasa nu era numai pentru teologi, ci pentru întreaga studenţime română, este faptul că primul preşedinte al Societăţii a fost studentul în Filosofie Gherasim Buliga.
Semnul distinctiv al Arboroasei era panglica tricoloră pe care o purtau membrii societăţii.
Unul dintre ei mai activi membrii ai acestei Societăţi a fost Zaharia Voronca, fiu al lui Teodor Voronca din Roşa – Cernăuţi,născut acum 170 de ani poreclit Detrunchiatul aluzie la activitatea sa din cadrul Societăţii Arboroasa.
A suferit alături de colegii săi de la Teologie – Ciprian Porumbescu, Constantin Morariu, Ortizie Popescu, Eugen Siretean, optresiunea autorităţilor habsburgice- Procesul Arboroasei – autorităţi ce au desfiinţat Societatea academică studenţească Arboroasa, iar pe conducători au încercat să-i condamne.
Zaharia Voronca, după un an trece în Regat, în România, unde va fi pedagog şi profesor de limbă latină, şi limbă germană, la Liceul Nou Iaşi, înregistrat cu numele Zaharicescu Detrunchiatul.
Chemarea la luptă şi entuziasmul arborosean s-au manifestat în versurile pline de patriotism ale lui Ciprian Porumbescu şi Constantin Morariu, precum şi în versurile bardului Bucovinei, – D. Petrino. Ciprian Porumbescu avea să compună Hora detrunchiaţilor o aluzie la detrunchierea de la 1775, iar Constantin Morariu răspundea prin Cântecul nedetrunchiaţilor.
Zaharia Voronca, foarte apropiat de Ciprian Porumbescu, avea să fie un vrednic slujitor al Sf. Altar în Biserica Adormirea Maicii Domnului din satul Mihalcea – Storojineţ, unde a fost preocupat să atragă cât mai mulţi copii la învăţătură şi să trezească conştiinţa naţională a românilor.
A murit la scurtă vreme după Marea Unire, iar pe trunchiul funerar care îi străjuieşte mormântul, – simbol al trupului tăiat al unui arbore falnic – au fost scrise versurile Dormi ticnit în Arboroasa/ Nu mai suntem detrunchiaţi/Te-au închis c-ai plâns pe Mama/ Azi la sânu-i adunaţi.
A fost, este şi va fi un model de preot în slujba unităţii de neam şi de credinţă.
