Sfântul Ierarh Spiridon - Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Pentru viaţa sa sfântă, dedicată în întregime lui Dumnezeu, precum şi pentru virtuţile sale, Spiridon a fost hirotonit preot, iar la scurt timp, episcop al orăşelului Trimitunda. În această calitate, el nu a renunţat la modul său simplu de viaţă. Adeseori era văzut mergând cu oile la păscut, pentru a găsi liniştea necesară rugăciunii. Însă păstoriţii săi îl preţuiau pentru firea lui foarte milostivă. De fiecare dată când aveau vreun necaz alergau la păstorul lor, iar acesta îi ajuta, nu doar cu rugăciunea, ci şi cu fapta.

Iubiți cititori și cititoare,

Aşa cum citim în Sinaxarul alcătuit de Teodor de Pafos în secolul al VII-lea, Sfântul Spiridon, nume provenind de la substantivul grecesc spyris, spyridos, care se traduce prin coşuleţ (de pâine), prăznuit liturgic în fiecare an la 12 decembrie, s-a născut în jurul anului 270 în insula Cipru, la Askia, în apropiere de Pafos.

Părinţii săi erau păstori, ocupaţie care va fi îmbrăţişată şi de fiul lor. Nu a absolvit cursurile vreunei şcoli pretenţioase, şcolile din Atena, Alexandria, Beirut sau Antiohia fiind mai degrabă pentru cei din familii înstărite, ci preotul satului i-a fost principalul său profesor.

A fost căsătorit şi a avut o singură fată, pe nume Irina. După moartea soţiei sale, Spiridon s-a dedicat creşterii fiicei sale, care i-a urmat în virtute.

Pentru viaţa sa sfântă, dedicată în întregime lui Dumnezeu, precum şi pentru virtuţile sale, Spiridon a fost hirotonit preot, iar la scurt timp, episcop al orăşelului Trimitunda. În această calitate, el nu a renunţat la modul său simplu de viaţă. Adeseori era văzut mergând cu oile la păscut, pentru a găsi liniştea necesară rugăciunii. Însă păstoriţii săi îl preţuiau pentru firea lui foarte milostivă. De fiecare dată când aveau vreun necaz alergau la păstorul lor, iar acesta îi ajuta, nu doar cu rugăciunea, ci şi cu fapta.

În Sinaxarul în care este redată viaţa sa, sunt pomenite câteva dintre minunile săvârşite încă din timpul vieţii: când seceta a ameninţat Ciprul, a adus ploi bogate, a potolit foamea a numeroşi oameni flămânzi şi l-a salvat de la moarte pe unul dintre prietenii săi; a transformat un şarpe în aur pentru a ajuta un om sărac, iar când nu a mai fost nevoie, i-a redat firea originară; a întors la pocăinţă o femeie păcătoasă, a vindecat diferite boli şi a înviat din morţi. De asemenea, a îmblânzit animalele, a făcut să se prăbuşească statuile idolilor din Alexandria prin simpla sa prezenţă; mai mult, a vorbit cu fiica sa, deşi aceasta tocmai trecuse la Domnul, pentru a afla unde aşezase lucrurile încredinţate ei de o femeie etc.

Ca şi Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Ierarh Spiridon a suferit în timpul persecuţiei lui Maximilian şi Diocleţian, scoţându-i-se un ochi şi fiind condamnat la muncă silnică în mină. Eliberat în urma Edictului de la Milan (313), a fost invitat câţiva ani mai târziu să participe la şedinţele Sinodului I Ecumenic. Aici, pentru a-i demonstra lui Arie că Dumnezeu este Unul în Fiinţă, dar întreit în Persoane – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, a luat în mână o cărămidă şi a arătat că precum cărămida este alcătuită din trei elemente, pământ, apă şi foc, dar este una singură, la fel este şi Sfânta Treime: Trei Persoane, dar o singură Fiinţă. Întorcându-se în patria sa, Sfântul Spiridon a continuat să păstorească cu aceeaşi simplitate şi credinţă fermă în Dumnezeu. Nu a renunţat nici la mitra sa, care era de fapt un coşuleţ împletit din paie.

Sfântul Ierarh Spiridon a trecut la cele veşnice la 12 decembrie 348. Însă, anual, papuceii din catifea aflaţi în picioarele lui sunt schimbaţi, ei fiind roşi sau chiar murdari. Locuitorii insulei Corfu spun că Sfântul Spiridon merge adeseori la cei care au nevoie de ajutorul său. Şi nu puţine sunt minunile ce îi sunt atribuite.

Întrucât din mormântul său ieşea miros de busuioc, ciprioţii l-au deschis şi au aflat trupul lui întreg, pe care l-au aşezat în biserică. În urma unei invazii arabe, moaştele lui au fost duse la Constantinopol. Însă, în 1453, când Bizanţul a căzut în mâinile turcilor, preotul Gheorghe Kalocheretis a luat moaştele Sfântului Spiridon, împreună cu cele ale Sfintei Teodora, şi, trecându-le peste liniile otomane, le-a dus în Epir.

Trei ani mai târziu, în 1456, a trecut în insula Corfu, lăsând copiilor săi această preţioasă moştenire. Prin căsătoria fiicei sale, Asimina, moaştele au intrat în posesia familiei Boulgaris, care le-a aşezat în ctitoria lor. De altfel, Nicolae Boulgaris este cel care a alcătuit şi slujba Sfântului Ierarh Spiridon.

Moaştele Sfântului Spiridon – mai puţin mâna dreaptă, care se află la Veneţia – au fost mutate în anul 1590 în biserica dedicată Sfântului Spiridon din insula Corfu, unde este foarte cinstit de locuitorii insulei, care l-au adoptat şi îl consideră ca fiind unul dintre ai lor.

Întrucât Sfântul Spiridon a salvat în trecut insula de mai multe ori de diferite ameninţări, anual se fac mai multe procesiuni pe străzile oraşului cu moaştele sale, în amintirea acelor zile.

Prima procesiune are loc în Duminica Floriilor, amintind de salvarea insulei de o ciumă devastatoare în anul 1630.

Cea de-a doua procesiune, când moaştele sunt însoţite de Epitaf, are loc în Sâmbăta Mare, începând cu orele nouă dimineaţă. Este şi cea mai veche procesiune, datând din 1550, şi aminteşte de o mare foamete, care a încetat prin mijlocirea sfântului. La sfârşitul procesiunii, moaştele rămân afară pentru a fi cinstite de credincioşi până în ziua a treia a Sfintelor Paşti.

A treia procesiune are loc pe 11 august, amintind de anul 1716, când insula a fost cruţată după un îndelungat asediu al otomanilor.

Ultima procesiune se desfăşoară în prima duminică din noiembrie, în amintirea salvării insulei după o a doua epidemie de ciumă, petrecută în 1673.

Cultul Sfântului Spiridon este îndătinat la români. În acest sens, mărturie stau numeroasele biserici construite în decursul istoriei în cinstea sfântului, mai ales cele din instituţii spitaliceşti, azile ş.a. Dintre toate, Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi este cel mai cunoscut. Cât priveşte numele Sfântului Spiridon, el este purtat atât de mireni, dar mai ales de monahi.

În concluzie, viaţa Sfântului Spiridon este sintetizată în troparul acestuia: „Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, Purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, Părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat tu sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, Preasfinţite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.”

 

Adăugați un comentariu