Sfântul Grigorie Teologul - Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfântul Grigorie ne învaţă că teologia sau cunoaşterea lui Dumnezeu, Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute, se poate realiza numai atunci când chipul se ridică la Arhetip, adică la posibilitatea de a-L vedea şi contempla pe Dumnezeu. De asemenea, el stabileşte raportul dintre Persoanele Sfintei Treimi – nenaşterea, naşterea şi purcederea – şi susţine unirea celor două firi ale Mântuitorului într-o singură Persoană, astfel încât Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu

Iubiţi cititori şi cititoare,

Sfântul Grigorie Teologul s-a născut în anul 330, în Arianz, – nu departe de Nazianz, care este situat în sudul Capadociei –, fiind al doilea copil dintre cei trei ai episcopului Grigorie de Nazianz şi al Nonei, originară din Iconium. Cezar, fratele său, de profesie medic, şi Gorgonia, sora sa, au murit prematur.

Sfântul Grigorie de Nazianz aparţine sfârşitului Antichităţii. Şcoala a început-o în Cezareea Capadociei, continuând-o în marile universităţi din Cezareea Palestinei, din Alexandria şi din Atena, având aceiaşi profesori ca şi Sfântul Vasile cel Mare, cu care a fost coleg şi prieten. La Atena l-a avut coleg şi pe Iulian Apostatul, viitorul împărat, nepotul lui Constantin cel Mare. Despre această perioadă, plină de multe tensiuni, el a scris în jurnalul său, intitulat Despre viaţa mea, şi în Necrologul pe care l-a ţinut la moartea Sfântului Vasile cel Mare.

După terminarea studiilor la Atena, în anul 360 a primit Botezul şi s-a retras în mănăstirea de pe malul Irisului din Pont, unde a devenit călugăr; acolo, împreună cu prietenul său, Vasile, a lucrat la alcătuirea primei Filocalii.

Nu după mult timp, în anul următor (361), a fost hirotonit întru ieromonah, contrar voinţei lui, după cum reiese din apologia intitulată Despre fugă, considerată un adevărat tratat despre preoţie. După câteva luni de meditaţie în mănăstirea din Irisul Pontului, a fost numit colaborator al tatălui său, deja în vârstă de peste 80 ani, pe probleme misionare. El considera preoţia „arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor”.

După zece ani de slujire şi ascultare, în anul 371, Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul-mitropolit al Cezareii Capadociei, l-a hirotonit episcop de Sasima. Fiind hirotonit contrar voinţei sale, nu a acceptat instalarea ca episcop, ci a preferat, în anul 374, după moartea părinţilor săi, mai ales că şi sănătatea i se şubrezise, să se retragă în Mănăstirea „Sfânta Tecla” din provincia Isauria, unde a rămas doi ani.

În anul 379, după moartea persecutorului împărat arian Valens, la rugămintea unei delegaţii de credincioşi ortodocşi din Constantinopol, Sfântul Grigorie a mers în capitala imperială pentru a întări şi apăra comunitatea ortodoxă de acolo. Prin profunzimea gândirii sale teologice şi prin talentul său oratoric, s-a impus în faţa arienilor din capitală, foarte mulţi revenind la Ortodoxie. În această perioadă a rostit, în Paraclisul „Învierea Domnului” din Constantinopol, cele Cinci cuvântări teologice, împotriva arienilor anomei, care i-au adus şi renumele de Teologul, adică unul care pătrunde credinţa şi înţelege cele mai adânci taine ale Fiinţei dumnezeieşti, precum caracterul divin al lui Hristos. Din această cauză, Sfântul Grigorie a fost victima unor uneltiri ale ereticilor respectivi, care doreau alungarea lui din oraş.

Trecând peste aceste neplăceri, la 27 noiembrie 380 a fost instalat oficial, în Catedrala „Sfânta Sofia”, de către Meletie al Antiohiei, în scaunul de Arhiepiscop al Constantinopolului, de faţă fiind şi împăratul Teodosie. În anul 381, la Sinodul al II-lea Ecumenic, a fost confirmată această numire a sa. Numai că, pe fondul unor reproşuri din partea câtorva episcopi egipteni şi macedoneni, care contestau canonicitatea numirii lui, în luna iunie a aceluiaşi an, după o cuvântare de rămas bun, Sfântul Grigorie a demisionat din înalta funcţie clericală, întorcându-se ca episcop interimar în Nazianzul tatălui său. După numirea lui Eulalios (384) ca episcop de Nazianz, s-a retras la Arianz, dedicându-se rugăciunii, studiului şi scrisului. Sau, cum spune el: „S-a retras într-un loc fără ticăloşi”.

Opera acestui mare veghetor şi apărător al Ortodoxiei, dar şi ales teolog, se împarte în mai multe categorii, dintre care amintim doar trei:

I. Cuvântări dogmatice (Cinci cuvântări teologice), rostite contra arienilor în Paraclisul „Învierea Domnului” din Constantinopol (380) şi care vorbesc – în cea mai mare parte – despre Persoanele Sfintei Treimi şi despre deofiinţimea Acestora; Cuvântări panegirice, scrise în cinstea Sfinţilor Atanasie şi Ciprian de Antiohia, dar şi întru evocarea Macabeilor; Necrologurile, alcătuite la moartea tatălui său, Grigorie cel Bătrân, şi a fraţilor săi, Cezar şi Gorgonia, precum şi la moartea Sfântului Vasile cel Mare, fac şi ele parte dintre cuvântările sale.

El a excelat, de asemenea, şi în abordarea genului literar autobiografic în câteva dintre cuvântările rostite cu diferite ocazii personale, cum este Tratatul despre Preoţie sau Despre fugă, scris după hirotonia întru preot. Mai trebuie menţionat şi faptul că a scris trei cuvântări cu prilejul alegerii lui ca arhiereu, precum şi alte două cuvântări, una rostită cu prilejul instalării şi alta cu prilejul demisiei sale.

II. Poemele sale (507 poezii, cu 18 mii de versuri) sunt împărţite în două cărţi: Poeme teologice (dogmatice şi morale) şi Poeme istorice (despre sine şi despre alţii). Poezia a fost pentru Sfântul Grigorie Teologul un alt mod de a transmite dogmele şi de a combate învăţăturile ereticilor, de a revela poporului puterea şi slava divină. Din acest punct de vedere, putem spune că Sfântul Grigorie Teologul este creatorul poeziei creştine, dar şi că a făcut din poezie una din cele mai pătrunzătoare forme de rugăciune.

III. Scrisorile sale (245 ca număr) au fost adresate prietenilor, împăraţilor, slujitorilor şi chiar ereticilor, cărora dorea să le atragă atenţia că învăţătura lor este greşită. De aceea, unele dintre ele au un profund conţinut dogmatic şi apologetic.

Sfântul Grigorie susţine în opera sa că teologia sau cunoaşterea lui Dumnezeu, Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute, se va realiza numai atunci când chipul se va ridica la Arhetip, adică la posibilitatea de a-L vedea şi contempla pe Dumnezeu. De asemenea, el stabileşte raportul dintre Persoanele Sfintei Treimi – nenaşterea, naşterea şi purcederea – şi susţine unirea celor două firi ale Mântuitorului, nu după har, cum credeau ereticii, ci după esenţă. Astfel, Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu. Hristos Şi-a împropriat din iubire faţă de noi păcatul şi blestemul sub care căzuse firea umană.

Tot Sfântul Grigorie enumeră şase feluri de botez: cel al lui Moise, al lui Ioan, al lui Hristos, al muceniciei, al lacrimilor şi al focului în viaţa cealaltă. Cât priveşte disputa privind transformarea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului, el este adeptul realismului euharistic.

Sfântul Grigorie s-a strămutat la cele veşnice la vârsta de 60 de ani (390), pe când se afla în Arianzul natal. Mai târziu, moaştele sale au fost aşezate, de către împăratul Constantin Porfirogenetul, în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constantinopol, de unde au fost duse de cruciaţi la Vatican, Roma.

La Mănăstirea Slatina din judeţul Suceava se află capul Sfântului Grigorie Teologul, dăruit de ctitorul mănăstirii, domnul Alexandru Lăpuşneanu, la 14 octombrie 1558. Acest odor a fost primit de la doi călugări din Mănăstirea Vatopedi din Muntele Athos, în urma unei danii de 300 de arginţi.

Prin prisma conţinutului scrierilor sale, putem spune că Sfântul Grigorie de Nazianz este unul dintre cei mai mari teologi ai secolului al IV-lea. El este simbolul teologilor şi al Teologiei, model al unei desăvârşite demnităţi, fiind un ierarh care nu a abdicat niciodată de la principiile creştine.

Adăugați un comentariu