Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești - Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Ultimii ani de viaţă, ieroschimonahul Antipa i-a petrecut în Schitul „Tuturor Sfinţilor” de pe lângă Mănăstirea Valaam, arătând fapte minunate de trăire duhovnicească, în post îndelungat, în rugăciune şi priveghere de toată noaptea, prin intermediul cărora gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfânt, în desăvârşită sărăcie şi în alte multe şi neştiute osteneli

Iubiţi cititori şi cititoare,

 

Cuviosul Antipa (1816-1882), aşa după cum reiese din viaţa sa, care a fost scrisă de ieromonahul Pimen – egumenul Mănăstirii Valaam din nordul Rusiei – şi care a fost tipărită în limba rusă, în două ediţii, în 1883 şi 1893, la Petersburg, la un an după strămutarea sa la cele veşnice, sub titlul: Viaţa vrednică de pomenire a ieroschimonahului Antipa, s-a născut din părinţii Gheorghe-Constantin Luchian, diacon la biserica satului, şi Ecaterina Manase, călugărită în ultima parte a vieţii cu numele Elisabeta, în anul 1816, în satul Calapodeşti din judeţul Bacău, primind la botez numele de Alexandru.

Rămas orfan de tată, fiind singur la părinţi, a fost nevoit să renunţe la şcoală şi să înveţe meşteşugul legării cărţilor, pentru a contribui şi el la cele necesare vieţii de zi cu zi.

În 1836, când era de douăzeci ani, dorind viaţă călugărească, de comun acord cu mama sa, a pornit spre Mănăstirea Neamţ, însă stareţul din aceea vreme – din motive necunoscute – nu l-a primit.

După acest refuz, nu s-a întors acasă, ci s-a dus la Mănăstirea Căldăruşani de lângă Bucureşti, ctitoria lui Matei Basarab (1580-1654), – părintele Ioanichie Bălan spune că, mai întâi, a ucenicit doi ani (1836-1837) în obştea Schitului Brazi din judeţul Vrancea (a se vedea Patericul românesc, p. 447) –, unde a fost călugărit cu numele de Alipie.

După doi ani de ascultare, în 1839/40, a plecat în Sfântul Munte Athos, unde s-a nevoit timp de douăzeci ani; şaisprezece ani la Schitul Lacu, unde duceau viaţă pustnicească peste optzeci de monahi/sihaştri români, şi patru ani în Mănăstirea Esfigmenu, o mănăstire situată în nordul Sfântului Munte. Domnii Petru Rareş (1527-1546) şi Radu Paisie (1535-1545), precum şi mitropolitul Veniamin Costachi (1803-1842) se numără printre ctitorii acelei mănăstiri, în care a primit schima monahală cu numele Antipa; tot în acea mănăstire a fost hirotonit întru ierodiacon şi ieromonah.

În anul 1860, ieroschimonahul Antipa, la rugămintea părinţilor Nifon şi Nectarie, care începuseră zidirea Schitului românesc Prodromu, s-a întors în Moldova, la Schitul Bucium din judeţul Iaşi, stavropighie a Schitului Prodromu, pentru a strânge ajutoare în vederea susţinerii lucrărilor de zidire a aşezământului.

Tot din dorinţa strângerii de fonduri pentru Schitul Prodromu, ieroschimonahul Antipa, în 1863, a plecat la Moscova şi Petersburg, după ce, în prealabil, s-a închinat la moaştele sfinţilor din Lavra Pecerska, unde a primit diferite ajutoare de la mitropoliţii, stareţii şi credincioşii cu dare de mână.

După finalizarea şi sfinţirea Schitului Prodromu, ieroschimonahul Antipa nu s-a mai întors în ţară, ci, spre sfârşitul anului 1865, s-a închinoviat pentru totdeauna la Schitul „Tuturor Sfinţilor”, dependent de Mănăstirea Valaam, mănăstire situată pe o insulă din mijlocul lacului Ladoga, în apropiere de hotarele Finlandei.

Şaptesprezece ani s-a nevoit ieroschimonahul Antipa în acel schit, arătând fapte minunate de trăire duhovnicească, în post îndelungat, în rugăciune şi priveghere de toată noaptea, prin intermediul cărora gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfânt, în desăvârşită sărăcie şi în alte multe şi neştiute osteneli. În ziua de 10 ianuarie 1882, s-a strămutat la cele veşnice, fiind înmormântat în gropniţa Mănăstirii Valaam.

Monahii ruşi de la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” (Rusicon) din Sfântul Munte Athos l-au trecut, la nici douăzeci şi patru ani de la mutarea sa la cele veşnice, în 1906, în Mineiul pe luna ianuarie, ziua a zecea, care s-a tipărit în limba rusă în mănăstirea lor. Era o trecere în rândul sfinţilor fără o prealabilă canonizare a Bisericii, ci doar prin înscrierea numelui în Minei.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – în şedinţa sa de lucru din 20-21 iunie 1992 – a hotărât trecerea Cuviosului Antipa de la Calapodeşti în rândul sfinţilor, pentru viaţa lui petrecută în sfinţenie, pentru darul înainte-vederii, dar şi pentru notorietatea duhovnicească de care s-a bucurat în rândul credincioşilor, monahilor şi sihaştrilor, cu aceeaşi zi de prăznuire – 10 ianuarie.

Adăugați un comentariu