Predici

Decalogul Olimpicului

1. Mulțumește Preasfintei Treimi, Maicii Domnului, Sfinților şi tuturor celor care au investit în pregătirea ta. 2. Sporeşte-ţi credinţa, prin care vei dobândi virtutea cunoaşterii lui Dumnezeu, al Cărui chip...

Sfântul Mucenic Ioan Valahul – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfântul Nou Mucenic Ioan Valahul – i se spune „Nou” pentru că a pătimit după căderea Constantinopolului sub otomani (1453), iar „Valahul”, pentru că în vechime popoarele străine numeau pe...

Sfântul Ioan Evanghelistul – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Opera Sfântului Apostol Ioan, Evanghelia, cele trei Epistole și, respectiv, Apocalipsa sunt de o frumuseţe nestemată. Deși au fost multe comentarii contra, lucrările aparţin aceluiași autor. Conţinutul celei de-a patra...

Mironosiţele – martore ale Învierii – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, în special, abundă în exemple de femei evlavioase. Dincolo de statutul social sau de rolul jucat în istoria biblică, femeile au o deosebită...

Sfântul Efrem cel Nou – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Iubiți cititori și cititoare, Viaţa Sfântului Efrem cel Nou o datorăm monahiei Makaria Desipri, stareţa Mănăstirii „Buna Vestire” – Nea Makri, care – în anul 1945, dorind să se retragă...

„Domnul meu si Dumnezeul meu!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a II-a după Paști

Toma, prin atitudinea sa față de Înviere, vrea să rezolve raţional binomul credinţă/necredinţă, deşi a crede nu include pe a vedea. Însă, iudeu fiind, nu putea face rabat de la...

Izvorul Tămăduirii – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Prin curăţia şi jertfelnicia ei, Sfânta Fecioară Maria a făcut posibilă întruparea Fiului lui Dumnezeu ca iniţiativă deplină a lui Dumnezeu. Datorită curăţiei, disponibilităţii ascultătoare şi smerite, precum şi darului...

„Învierea lui Hristos – logica argumentelor” – Pastorala Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Praznicul Învierii Domnului

† CALINIC, PRIN HARUL LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ȘI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR Har, pace și ajutor de la...

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Originar din Capadocia, tânărul Gheorghe a urmat cariera tatălui său, intrând în armata imperială. Graţie comportamentului şi inteligenţei sale a fost avansat – la numai 30 ani – la rangul...

Săptămâna Pătimirilor (Sfânta și Marea Sâmbătă) – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Săptămâna Pătimirilor prezintă evenimentele care au avut loc atât în Ierusalim, cât şi în ţinuturile din preajma acestuia, îmbinate cu ultimele pilde, îndemnuri şi cuvântări ale Mântuitorului Iisus Hristos, care...

Săptămâna Pătimirilor (Sfânta și Marea Vineri) – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Săptămâna Pătimirilor prezintă evenimentele care au avut loc atât în Ierusalim, cât şi în ţinuturile din preajma acestuia, îmbinate cu ultimele pilde, îndemnuri şi cuvântări ale Mântuitorului Iisus Hristos, care...

Săptămâna Pătimirilor (Sfânta și Marea Joi) – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Săptămâna Pătimirilor prezintă evenimentele care au avut loc atât în Ierusalim, cât şi în ţinuturile din preajma acestuia, îmbinate cu ultimele pilde, îndemnuri şi cuvântări ale Mântuitorului Iisus Hristos, care...
1 29 30 31 32 33 55