1. Mulțumește lui Dumnezeu pentru bucuria de a te fi luat din lume și de a te fi născut din nou spre o altă viață, asemenea celei a îngerilor.
  2. Retrage-te în pustiul bunelor pătimiri și al jertfirii de sine, pentru ca Hristos să Se așeze pe tronul inimii tale, ca început şi sfârșit a toate.
  3. Luptă neîncetat pentru cucerirea Împărăției lui Dumnezeu, prin asumarea Crucii și prin cultivarea neîntreruptă a virtuților în viața ta.
  4. Fii un om al rugăciunii, al postului, al privegherii, al păcii și al dragostei, virtuți care vor spori noblețea sufletului tău.
  5. Cuvântul Sfintelor Scripturi și al Sfinților Părinți să-ți fie hrană și băutură, iar slujbele Bisericii, prilej de bucurie şi desfătare duhovnicească.
  6. Viețuiește pe măsura voturilor și făgăduințelor monahale făcute, iar când acestea vor depăși limitele puterilor tale, cere și nădăjduiește în ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului și al tuturor sfinților.
  7. Nu sluji la doi stăpâni, lui Dumnezeu și lui mamona, ci orientează-ți viața spre o țintă precisă – sfințenia, la care ai fost chemat de Dumnezeu.
  8. Luminează cu strălucirea smereniei tale, prin mucenicia rugăciunii și a vieții în sărăcie de bună voie, pe cei care, asemenea ție, caută să urce scara ce duce către Cer.
  9. Afirmă-ți credința întru veșnicia lui Dumnezeu printr-o viață îngerească trăită în trup, oglindă a conștiinței curate și a inimii care arde de focul dragostei dumnezeiești.
  10. Asumă-ți cu responsabilitate această cale aspră și plină de încercări, ca să primești la ieșirea din această viață un „nume nepieritor”.
Calinic,

Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
vidobet giriş |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
boostaro |
casinolevant giriş |
şans casino giriş |
casinolevant giriş |
şanscasino |
vidobet |
vidobet giriş |
levant casino |
vidobet giriş |
nigeria betting |
sports betting |
gorabet |
gorabet giriş |
gorabet |
gorabet |
gorabet |
gorabet |
deneme bonusu veren siteler