Pomenirea Părintelui profesor Simeon Reli (†1945)

1

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la mormântul părintelui profesor Simeon Reli din Cimitirul Pacea – municipiul Suceava, vineri 9 octombrie a.c. a fost săvârşită slujba de pomenire la 75 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.

            Astăzi, 10 octombrie 2020, se împlinesc 75 de ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui profesor universitar dr. Simeon Reli. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la mormântul părintelui profesor Simeon Reli din Cimitirul Pacea – municipiul Suceava, vineri 9 octombrie a.c. a fost săvârşită slujba de pomenire de către Pr. Constantin Oprea, consilier la sectorul Cultural, Arhid. Vasile M. Demciuc, consilier la Sectorul Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească, Pr. Doru Ionel Budeanu protopop al Protopopiatul Suceava I şi Diac. Emil Bărboşelu, inspector eparhial la Departamentul Cimitire, Monumente și Servicii Funerare din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

           La finalul slujbei de pomenire Arhid. Vasile M. Demciuc, consilier eparhial, a evocat în câteva cuvinte personalitatea părintelui profesor Simeon Reli. Licenţiat în Teologie, în Litere şi Filosofie la Universitatea din Cernăuţi, doctoratul susţinut în 1928, a fost trimis cu bursă specială din partea mitropolitului Nectarie Cotlarciuc pentru studii de specializare în Istorie şi cercetări de arhivă la Viena şi Leipzig, devenind apoi titular la catedra de Istoria Bisericii Române de la prestigioasa Universitate din Cernăuţi. A fost ales membru în Comisia Monumentelor Istorice – Bucureşti, Secţia pentru Bucovina, secretar, apoi director delegat al Arhivelor Statului din Cernăuţi; a organizat Muzeul de Istorie bisericească şi Etnografie al Mitropoliei din Cernăuţi.

               A publicat numeroase cărţi (peste 70 de titluri ), studii şi articole de istorie bisericească, de pedagogie, lucrări literare, îndeosebi despre Bucovina. Dintre acestea amintim Icoane istorice din trecutul românesc al satelor Bucovinei dintre Nistru şi Prut după acte şi documente, Bucureşti, 1924; Oraşul Siret în vremuri de demult. Din trecutul unei vechi capitale a Moldovei, Cernăuţi, 1927; Politica religioasă a Habsburgilor faţă de Biserica Ortodoxă Română în sec. al XIX-lea, Cernăuţi, 1928; Călăuza monumentelor religioase -istorice din eparhia Bucovinei, Cernăuţi, 1937; Biserica Ortodoxă Română din Maramureş în vremurile trecute, Cernăuţi, 1938; Istoria vieţii Bisericeşti a românilor, vol. I, Cernăuţi, 1942, ş.a.

              Ne rugăm milostivului Dumnezeu să odihnească sufletul lui în Împărăţia Sa împreună cu drepţii întru nădejdea Învierii de obşte!

              Veşnica lui pomenire din neam în neam!