La ceas de comemorare a trecerii pragului acestei lumi spre lumea drepţilor în împărăţia lui Dumnezeu a vrednicilor de pomenire patriarhi ai României, Justin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu, cuvine-se dar să ne amintim doar de un aspect din viaţa celui de al IV-lea, respectiv al V-lea patriarh al României – anume cel de salvatori ai monumentelor istorice bisericeşti într-o vreme când cârmuirea politică urmărea pe orice cale să distrugă cartea noastră de identitate reprezentată de bisericile şi mănăstirile lăsate moştenire din veac în veac de strămoşii noştri.
Au fost ierarhi vrednici, ierarhi care au iubit şi au încurajat cultura teologică, istoria neamului, formarea tinerelor generaţii de preoţi, tratând cu dragoste, înţelegere şi cu mult tact pedagogic toate problemele care se iveau, ierarhi care ştiau că, luptând pentru păstrarea, conservarea şi restaurarea monumentelor istorice bisericeşti, luptau pentru apărarea propriei noastre identităţi creştineşti.
În chip deosebit trebuie subliniată acţiunea de restaurare a zeci de monumente istorice bisericeşti pe întregul cuprins al ţării, dar mai ales în Nordul Moldovei. Au îndrumat tipărirea mai multor lucrări privind arta bisericească.
Au tratat cu dragoste, înţelegere, cu multă diplomaţie toate problemele care s-au ivit. De aceea memoria lor este o memorie luminoasă şi iată ne-am rugat în această zi ca Dumnezeu să le dăruiască dezlegare şi iertare de cele ce vor fi greşit în viaţa aceasta ca oameni, de cele ce vor fi dorit să le împlinească, dar vremurile potrivnice le-au stat împotrivă şi nu au putut să le îndeplinească.
„ A crede în Hristos înseamnă a te simţi responsabil în toate, pentru toate şi pentru toţi” spunea vrednicul de pomenire părinte Patriarh Teoctist. Această credinţă puternică i-a făcut responsabili în toate şi pentru toţi pe vrednicii de pomenire patriarhi Justin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu.
Din ceea ce au fost patriarhii Justin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu va rămâne amintirea pilduitoare a unei vieţi de om trăite în necontenită şi stăruitoare muncă, rămânând după viaţa lor pământească bogatele lor realizări.
Au intrat în istorie pentru că au scris cu sufletul, cu viaţa şi faptele lor măreţe pagini de o frumuseţe morală aparte, impunându-se posterităţii ca o comoară scumpă, vrednică să fie păstrată şi cinstită.
Prin bogata lor activitate, cărturărească, ecumenică şi pastorală, patriarhii Justin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu îşi înscriu numele în rândul ierarhilor de mare prestigiu ai întregii Ortodoxii.
Cu întreaga lor făptură plină de demnitate arhierească şi jertfelnicie monahală, cu mersul lor apostolic printre mii şi mii de credincioşi ce aşteptau cuvântul lor de înţeleaptă povăţuire, cu vocea lor învăluită în smirna dragostei de aproapele, după cum ne învaţă Sfânta Scriptură, cu sufletul lor generos larg deschis, aceşti mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au fost şi vor rămâne în inimile noastre ca adevăraţi părinţi ai neamului creştinesc românesc, graţie înaltelor calităţi duhovniceşti şi Harului cu care au fost investiţi de la naştere de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pe Care L-au slujit cu vrednicie apostoilică decenii la rând.
Anii au trecut repede, iar noi îi simţim mereu aproape ca pe adevăraţi slujitori rugători, luptători şi multîndurători. Au rămas în conştiinţa creştinilor români ca păstori cu chipul şi vocea blândă, ca oameni ai bucuriei creştine.
La acest ceas comemorativ, 36 de ani de la strămutarea la ceruri a Preafericitului Părinte Justin Moisescu (31 iulie 1986) şi 15 ani de la strămutarea la ceruri a Preafericitului Părinte Teoctist (30 iulie 2007) cerem de la Dumnezeu să-i odihnească cu Drepţii Săi, hărăzindu-le un loc fericit în împărăţia Sa.