Pastorația credincioșilor în diaspora și probleme la revenirea în țară. Elemente pozitive și dileme

 „Fii și fiice veți naște, dar nu-i veți avea pentru că vor fi luați în robie”. (Deut. 28, 41)

Fenomenul migraţiei este un fenomen general, care s-a manifestat încă din cele mai vechi timpuri. Acest fenomen a determinat, de-a lungul istoriei, schimbări la nivel global, de ordin spiritual, lingvistic, cultural, politic şi economic.

Acest fenomen al migraţiei a contribuit la formarea diasporei.

Termenul de diaspora  semnifică un grup etnic aflat în afara granițelor țării de origine.

Provine din greaca veche: gr.v. διασπείρω  dia speiro – „a împrăștia (semințe)”

Inițial, termenul s-a referit la Exilul Babilonian al evreilor după distrugerea Ierusalimului în secolul al VI-lea î.Hr.

Ulterior, semnificația cuvântului a fost extinsă pentru a acoperi migrarea oricărei populații înafara  granițelor țării de origine.

Pentru a înţelege fenomenul migraţiei si existenţa unei diaspore ortodoxe româneşti trebuie mai întâi sa cunoaştem când au luat fiinţă primele comunităţi în afara graniţelor ţării.

Primele comunităţi ortodoxe române în Europa s-au întemeiat în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, după ce deja în 1787 exista o capelă românească în Lvov. Capela Prinţului Mihail Sturza din Baden-Baden se află din 1882 sub jurisdicţia Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

În amintirea prințului Mihail, fiul său, care a murit pe neașteptate la vârsta de 17 ani, la Paris, unde studia la Liceul „Napoleon Bonaparte”, Mihail Sturdza a ridicat în Baden-Baden o capelă funerară, antrenând în ridicarea lăcașului cu pereți de marmură cei mai renumiți artiști ai vremii.

La sfârşitul secolului al XIX, înainte de primul Război Mondial şi după al doilea Război Mondial au urmat valuri de imigranţi români.

Fostul Mitropolit al Bucovinei (1935-1940), iar mai târziu al Transnistriei (1942- 1944), Visarion Puiu, a fost condamnat la moarte de comunişti în 1944, emigrând în Austria, apoi în Italia, Elveţia şi stabilindu-se în cele din urmă la Paris. Acolo a întemeiat în 1949 o episcopie pentru românii din Occident cu titlul Episcopia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală cu sediul la Paris.

Din această Episcopie, în afara românilor stabiliţi în Franţa, mai făceau parte şi unele parohii româneşti din Germania, Suedia, Belgia, Anglia şi Canada.

Împreună cu alţi doi mitropoliţi ai Bisericii Ruse din Exil l-a hirotonit la 26 decembrie 1954 pe arhimandritul Teofil Ionescu ca episcop-vicar, în vederea organizării canonice a comunităților românești din Europa și America.

După retragerea Mitropolitului Visarion din viața bisericească în iunie 1958, episcopul Teofil a urmat la conducerea eparhiei române. Judecat în contumacie și condamnat la moarte de statul comunist, a fost caterisit de Sfântul Sinod în 1950.

În 1990, Sfântul Siond a anulat condamnarea din 1950, reabilitându-l pe Mitropolitul Visarion.

Episcopul Teofil nu a reuşit să unească din punct de vedere administrativ diaspora românească, aceasta rămânând împărţită sub diferite jurisdicţii bisericeşti (Patriarhia ecumenică, Biserica Ortodoxă Română sau Biserica Ortodoxă Rusă din exil).

Comunităţile române s-au aflat sub aceste jurisdicţii până în 1972, când episcopul Teofil a fost reprimit sub jursidicţia Bisericii Ortodoxe Române, dar nu l-au urmat decât o mică parte a parohiilor românești, rămase mai departe sub alte jurisdicții.

În 1974 episcopia a fost ridicată la rangul de arhiepiscopie cu titlul Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru Europa Centrală şi Occidentală, fiind ales episcop-vicar, arhimandritul Lucian Florea. După moartea Arhiepiscopului Teofil (9 mai 1975), arhiepiscopia a fost condusă până în 1980 de episcopul-vicar Lucian Florea, ulterior arhiepiscop al Tomisului.

La 16 iulie 1980 Sfântul Sinod a numit episcop-vicar la Paris şi locţiitor de arhiepiscop pe episcopul-vicar Adrian Hriţcu al Mitropoliei Moldovei, căruia la 16 noiembrie 1982 i s-a acordat titlul de arhiepiscop, conducând eparhia până la 30 aprilie 1992, când s-a retras.

În anul 1993 s-a organizat cu binecuvântarea Sfântului Sinod „Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania şi Europa Centrală”, iar în şedinţa Sf. Sinod din 12 ianuarie 1994 este recunoscută alegerea episcopului-vicar de la Sibiu, Dr. Serafim Joantă, ca Mitropolit al acestei eparhii, care are în prezent sediul la Nürnberg.

Acesta a fost între 1993-1998 și locțiitor al scaunului arhiepiscopal al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române  pentru Europa Occidentală și Meridională cu sediul la Paris, până la alegerea Înalt Preasfințitului Mitropolit Iosif.

Azi structura Bisericii Ortodoxe Române din diaspora arată astfel:

–  Mitropolia autonomă a Basarabiei (Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia de Bălţi (fostă a Hotinului), cu sediul în oraşul Bălţi;

–  Episcopia Basarabiei de Sud (fostă de Cetatea Albă-Ismail), cu sediul în oraşul Cantemir;

–  Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria (fostă Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria), cu sediul la Dubăsari);

–  Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania şi Europa Centrală (Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, cu sediul la Stockholm);

–  Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale (Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei, Episcopia Italiei);

–  Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi;

–  Episcopia Ortodoxă Română Dacia Felix

–  Episcopia Ortodoxă Română din Australia şi Noua Zeelandă, cu sediul la Melbourne.

Aceste biserici din diaspora contribuie nu numai la păstrarea identităţii confesionale a diferitelor comunităţi ortodoxe, ci sunt şi adevărate mesagere ale credinţei ortodoxe într-un spaţiu neortodox.0

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 drept Anul omagial al pastorației românilor din afara României.

1. Cât de numeroasă este diaspora românească?

Diaspora română se cifra, conform estimărilor publicate în 2016, între 3,5 și 4 milioane de cetățeni români stabiliți în străinătate. Dintre aceștia, mai bine de 2,8 milioane trăiesc într-o țară membră a Uniunii Europene, unde se regăsesc importante comunități românești, precum cele din Italia – aprox. 1.150.000 de români înregistrați official.

În ce privește dinamica, se constată creșterea în dimensiuni a diasporei prin “înrădăcinarea” a numeroși români în țările spre care s-au îndreptat inițial pentru a găsi un loc de muncă , în special, Italia și Spania, precum și prin apariția unor generații de copii născuți în cadrul acestor comunități.

2. Unde au plecat cei mai mulți români din diaspora?

Raportul OCDE arată că cei mai mulţi români din diaspora se află în Italia (peste un milion), Germania (680.000) şi Spania (573.000).

Însă numărul neoficial al românilor din diaspora este mult mai mare.

3. Ce face Biserica pentru românii din diaspora?

a) Sprijină crearea de noi parohii și filii

Grija pentru educarea în tradiția ortodoxă a copiilor și a tinerilor, precum și catehizarea adulților constituie o preocupare permanentă  a Bisericii Ortodoxe Române pentru fiii săi din diaspora.

Românii au dus cu ei Ortodoxia în țările de adopție, iar viața liturgică îi ajută să-și păstreze identitatea. De aceea, în ultimul deceniu, una din prioritățile pastorale ale Bisericii Ortodoxe Române a fost consolidarea comunităţilor româneşti din diaspora.

b) Desfășoară programe sociale, educaţionale şi culturale

  • Sprijin și implicare socială

Mai multe parohii organizează acțiuni filantropice pentru românii vulnerabili social, pentru unii români care au nevoie de tratament în străinătate.

Mai multe parohii din diaspora au dezvoltat și puncte de sprijin și găzduire pentru femeile în criză de sarcină.

Un astfel de proiect funcționează la Parohia Torino II, care are cea mai intensă implicare socială din Episcopia Italiei.

  • Educație religioasă

Acolo unde ora de Religie nu se poate desfășura în școli, parohiile oferă programe de Școală Duminicală.

  • Activități pentru tineri

Parohiile desfășoară acțiuni de promovare a culturii și tradițiilor românești.

Sunt organizate activitati culturale , tabere pentru tineri, festivaluri populare, activitati sportive prin care se urmareste păstrarea identitatii romanesti .

La nivel parohial, s-au inițiat, pe lângă activitățile de predare a limbii române și a istoriei României, de vizionare de filme cu caracter istoric și organizarea a unui fond de costume și obiecte tradiționale.

Festivalul portului popular

Numărul crescand al credinciosilor a facut necesară si amenajarea spatiului liturgic ,dar si achizitionarea de biserici sau  spatii care să servească la oficierea slujbelor bisericeşti.

Vorbind despre românii care au plecat din țara de obârșie pentru a viețui pe meleaguri îndepărtate, putem spune că aceștia păstrează o legătură vie cu cei de un neam și de o seminție cu ei tocmai prin prezența la biserică și, uneori, prin descoperirea sau redescoperirea Bisericii de pe meleagurile unde le este dat să trăiască.

Majoritatea dintre români au plecat pentru o viață mai bună și, văzând că aceasta nu este de ajuns pentru  a-i face fericiți, s-au întors spre Dumnezeu, ca singurul și adevăratul izvor al fericirii.

Astfel, mulți dintre ei au descoperit Biserica fiind în Occident și s-au adăugat comunităților deja existente sau au format noi comunități. Alți români au redescoperit Biserica pe care o cunoscuseră foarte puțin în România, iar un alt număr de români au continuat să fie prezenți în Biserică, așa cum fuseseră și în România sau poate chiar mult mai prezenți și mai conștienți de comoara găsită.

S-a constatat cu bucurie că de la an la an numărul celor care frecventează școlile duminicale parohiale este tot mai mare, ceea ce ne încurajează și mai mult. Pentru adulți se organizează, tot la nivel de parohie, ore de Studiu Biblic și Cateheză în cadrul cărora aceștia învață pas cu pas tainele Credinței Ortodoxe.

După decembrie 1989, în România, fenomenul migraţiei (definitive sau temporare) a luat o deosebită amploare.

„Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Aşa că nici cel ce sădeşte e ceva, nici cel ce udă, ci Dumnezeu, Cel ce face să crească. Că noi împreună-lucrători cu Dumnezeu  suntem. “(1 Cor 3, 6-9)

Fenomenul migraţiei creează o serie de oportunităţi, mai ales de ordin economic şi cultural, dar şi numeroase probleme, în întâmpinarea cărora trebuie să vină Biserica şi slujitorii săi în vederea atenuării sau rezolvării acestora:

1 – Economic – principalul motiv pentru care cetăţenii români merg în străinătate este cel de ordin financiar.

2 – Cultural- educativ – migrarea înseamnă, inevitabil şi contactul cu o altfel de cultură, cu alt tip de mentalitate.

Şansa de a învăţa o limbă străină, pentru tinerii aflaţi la studii în străinătate, contactul cu marile biblioteci ale centrelor universitare de prestigiu international sunt doar câteva exemple ale influienţelor benefice.

3 – Pastoral misionar  prezenţa Bisericii Ortodoxe Române constituie un act misionar  într-un spaţiu marcat de procesul de secularizare, fără însă a afecta relaţiile cu celelalte confesiuni.

4 – Social-filantropic  s-a constatat că românii plecaţi la muncă in străinătate ajută constant din punct de vedere material, atît propria familie cât şi structure medicale şi sociale .

Parohiile româneşti din diaspora susţin aceste activităţi prin numeroase proiecte realizate atât la nivel local, cât si la nivel eparhial.

          PROBLEME

Desigur, toate oportunităţile create prin plecarea la muncă, în străinătate sunt însoţite şi de o serie de probleme.

Remarcăm doar câteva dintre efectele nedorite ale fenomenului emigraţiei constante atât de către instituţiile de stat cu atribuţii în domeniu, cât şi de către Biserică.

1. Slăbirea sau chiar distrugerea unităţii familiei se manifestă prin plecarea unuia dintre soţi, pe o perioadă mai lungă, în străinătate, a creat premisele săvârşirii unor acte de infidelitate sau a dus chiar la divorţul multor familii aflate în această situaţie.

În plus, între soţul plecat peste graniţe şi copiii săi, legătura familială slăbeşte în mod considerabil, iar dacă ambii soţi sunt plecaţi şi îşi încredinţează unor rude sau cunoştinţe copiii, aceştia din urmă pot avea probleme de ordin afectiv sau chiar pot suferi derapaje sociale, lipsa unei educaţii şi a unei supravegheri atente înlesnind, în unele cazuri, săvârşirea unor infracţiuni.

Sunt situaţii în care părinţii trimit prea mulţi bani acasă, pe care copiii nesupravegheaţi îi cheltuie fără discernământ, ajungând pradă unor vicii sau patimi, dar sunt şi situaţii în care părinţii trimit prea puţini bani sau deloc, familia rămasă în ţară confruntându-se cu mari dificultăţi financiare, ajungându-se, uneori, chiar la internarea copiilor în unităţi de ocrotire socială.

2. Ştirbirea demnităţii umane

De cele mai multe ori, plecarea în străinătate este un act survenit ca urmare a unei necesităţi de ordin material, care îl determină pe emigrant să accepte orice fel de muncă, atâta vreme cât este bine plătită.

Nerecunoaşterea diplomelor de absolvire a unei instituţii superioare de învăţământ sau negăsirea unui loc de muncă adecvat pregătirii sale profesionale, îl determină pe cel care emigrează să accepte prestarea de munci necalificate în condiţii uneori inumane.

În plus, sub pretextul că oferă un loc de muncă în străinătate, multe firme sau persoane practică, de fapt, trafic de fiinţe umane. A obliga o persoană să se prostitueze, să cerşească sau să săvârşească alte infracţiuni constituie o adevărată crimă împotriva demnităţii umane şi, din acest motiv, traficul de fiinţe umane trebuie să constituie prioritatea numărul unu pentru toţi cei care pot eradica sau măcar limita proporţiile acestui fenomen.

Pe de altă parte, faptul că sunt români care săvârşesc infracţiuni în occident, intens mediatizate, constituie uneori pretextul de a eticheta în mod negativ pe toţi românii dintr-o anumită zonă,de a jigni sau chiar de a agresa pe unii dintre aceştia. unii români sunt trataţi fără respect sau chiar cu ură întrucât, pe bani mai puţini, ocupă locuri de muncă ce ar fi revenit altfel localnicilor.

3. Efecte demografice şi sociale.

Prin plecarea în străinătate, în special a tinerilor, se produce o scădere a numărului de locuitori şi o îmbătrânire a populaţiei.

La ţară, mai ales, sunt sate în care au mai rămas acasă doar cei în vârstă şi care nu se pot ocupa de agricultură la un nivel satisfăcător.

Tinerii cu performanţe deosebite la învăţătură sau în profesia lor sunt tentaţi să-şi caute în străinătate un loc de muncă, unde să fie recompensaţi pe măsura valorii şi a muncii depuse.

Emigrarea unei părţi importante a intelectualităţii are un impact negativ, în special asupra învăţământului românesc şi asupra cercetării ştiinţifice din ţară.

4. Pierderea identităţii confesionale

Căsătoria românilor ortodocşi cu persoane din străinătate, de alte confesiuni, a însemnat, uneori, trecerea acestora din urmă la ortodoxie, alteori, pierderea credincioşilor  proprii, care au renunţat la credinţa în care au fost botezaţi.

De exemplu, multe dintre femeile care s-au căsătorit cu persoane din turcia sau din ţări arabe au trecut la islam.

Faptul că, în anumite zone din occident, nu există încă parohii ortodoxe sau sunt la distanţe foarte mari a dus la răcirea credinţei unora dintre emigranţii români.

Fără a participa la slujbe, fără a se spovedi şi împărtăşi, aceştia s-au îndepărtat, cu sau fără voia lor de Biserică.

Alţii sunt ademeniţi cu anumite avantaje materiale pentru a renunţa la credinţa lor şi a trece la o altă confesiune, mai ales în condiţiile în care rămân  fără un loc de muncă sau  fără locuinţă, aceste persoane sunt foarte vulnerabile în faţa unor oferte tentante care le rezolvă unele probleme presante de ordin material.

PERSPECTIVE PASTORALE

Având în vedere toate aceste aspecte negative ale fenomenului migraţiei, cât  şi faptul că un preot poate interveni mai eficient pentru combaterea lor decât instituţiile de stat, având o legătură mai strânsă, de suflet, cu cei pe care-i păstoreşte, considerăm că Biserica are datoria şi dreptul moral de a interveni, cu mijloace specifice, pentru a influenţa, în mod benefic, în special viaţa spirituală a fiilor săi.

Se constată deja existenţa, în cadrul pastoraţiei, a unui capitol special dedicat celor care sunt afectaţi de fenomenul emigrării, adică emigranţii şi familiile lor,  alături de alte ramuri speciale ale acestei discipline practice, cum ar fi pastoraţia dedicată copiilor, intelectualilor sau bolnavilor.

Biserica trebuie să conlucreze cu instituţii ale statului care au atribuţii în domeniul migraţiei.

Preoţii parohi pot ajuta la mediatizarea unor informaţii cuprinse în broşurile furnizate de aceste instituţii, extrem de necesare celor care vor să emigreze.

În primul rând,  preotul trebuie să se informeze şi să explice celor care doresc să emigreze riscurile pe care le presupune o astfel de decizie .

În cazul în care această decizie este irevocabilă,  preotul îi va sfătui pe cei care merg la muncă, în străinătate, să o facă pe căi legale şi să revină cât mai des posibil acasă.

Orice acţiune pe care o întreprinde preotul în legătură cu pastoraţia migranţilor trebuie să fie caracterizată de tact şi discreţie, astfel încât să nu fie răstălmăcită într-un sens negativ intenţia lor.

Cei care sunt veniţi din străinătate vor fi încurajaţi să împărtăşească din experienţa lor şi altor membri ai comunităţii care intenţionează să emigreze.

Având în minte cele expuse mai sus, preotul trebuie să fie părinte şi pentru cel de acasă, dar şi pentru cel care este departe de cei dragi şi de locurile natale, amintindu-i mereu îndemnul Sfântului Apostol Pavel care zice:

„Nu vă lăsați furați de învățăturile străine cele de multe feluri” (Evrei 13,9), ci „Bucurați-vă pururea. Rugați-vă neîncetat. Dați mulțumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. Duhul să nu-l stingeți. Proorociile să nu le disprețuiți. Toate să le încercați; țineți ce este bine; Feriți-vă de orice înfățișare a răului” (I Tesaloniceni 5, 16-22).

Pr. Filip Daniel
 

Bibliografie

BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2001.

MUREȘAN, Radu, „Provocări și perspective ale Bisericii Ortodoxe în Uniunea Europeană”, în Biserica Ortodoxă în Uniunea Europeană – Contribuții necesare la securitatea și stabilitatea europeană, București, Edit. Universității din București, 2006.

Păcurariu Mircea Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru Institutele Teologice – 3 vol. (ed. I, București, 1980-1981; ed. a II-a, București, 1992-1994);

https://www.tuttitalia.it/statistiche/cittadini-stranieri-2019

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.