La 14 octombrie 1906, se năștea Nicolae, penultimul din cei șase copii ai familiei Dumitru și Vasilca Penteleiciuc din comuna Voloca pe Derelui – Cernăuți, familie ce și-a educat copii în spiritul înaltelor idealuri creștine – iubirea față de credință, grai, tradiții. După terminarea cu mențiune a școlii primare din localitatea natală, urmează studiile secundare la Liceul Aron Pumnul din Cernăuți, iar apoi devine student la Facultatea de Teologie a Universității din Cernăuți, pe care o absolvă în 1932 cu calificativul foarte bine. În același an, după ce s-a căsătorit, a fost hirotonit preot pe seama parohiei Crasna -Storojineț, apoi fiind preot la Arbore, Iacobeni.
În anii celui de al Doilea Război mondial este nevoit să se refugieze cu familia în Banat, lângă Timișoara, slujind la parohia Denta, suferind enorm când parte din trupul Bucovinei, în care se afla satul natal, a fost detrunchiat de trupul țării mamă. După revenirea în zonă, avea să mai slujească o perioadă de timp la Câmpulung Moldovenesc pentru ca începând din 1957 să se stabilească în Suceava unde, după ce va sluji o scurtă perioadă la Biserica Sf. Nicolae, va sluji ca preot paroh până la pensionare la Biserica Sf. Dumitru, până în 1987.
A fost un teolog cu o vastă cultură, de o subtilitate și sensibilitate aparte, personalitatea sa dominantă și totodată seducătoare rămâne de necuprins și aproape imposibil de exprimat în doar câteva cuvinte.
Părintele Nicolae Pentelescu a fost cunoscut în cercurile intelectuale ale Bucovinei și nu numai, ca un neobosit cercetător în arhive și biblioteci. Una dintre primele lucrări a fost dedicată satului natal – Voloca pe Derelui, acolo unde a văzut lumina zilei, unde și-a petrecut anii frumoși ai copilăriei, sat pe care îl purta în suflet ca pe o sfântă icoană. Deseori, la ceas de seară când poposea în casa părinților mei spre a mai rememora câte ceva din anii tinereții, recita cu lacrimi în ochi versuri din Coșbuc, dar mai ales versurile Din codru rupi o rămurea/ Ce-i pasă codrului de ea/ Ce-i pasă unei lumi întregi de viața mea ?fiindcă trăia mereu senzația că rătăcește ca o frunză ruptă de pe ram în bătaia vântului.
A fost un pasionat organizator de coruri laice și bisericești, a efectuat cercetări privind istoria unor biserici și viața culturală din Bucovina, însuflețit în primul rând de dragostea și pasiunea sa pentru muzică, lăsând studii monografice despre diverse coruri bisericești, despre preoți cărturari, despre biserici din Țara Fagilor.
În manuscris au rămas Cartea de aur, Meditații asupra morții, Fețe bisericești din Bucovina, Creația lui Cirpian Porumbescu în repertoriul corurilor țărănești din Bucovina. Nu era dată când sosea la Suceava de la București profesoara Nina Cionca, strănepoata lui Ciprian Porumbescu, să nu se întâlnească și să caute să obțină cât mai multe date despre cel ce din Stupca Bucovinei a făcut locul de naștere al Tricolorului.
Prin purtarea de grijă a părintelui Remus Justinian Cojocar slujitor la biserica Sf Dumitru Suceava, postum, a văzut lumina tiparului o lucrare impresionantă, cu adevărat monumentală, bogat ilustrată documentar, ce conține 15 volume din manuscrisele părintelui Nicolae Pentelescu, în care sunt prezentate coruri bisericești și laice, patriotice și folclorice din Țara de Sus a Moldovei. Este vorba de monografia Un veac de muzică corală în Țara de Sus – Istoria corurilor bisericești și laice, patriotice și folclorice din zona Bucovinei și a Moldovei de Nord (1860-1970) (Suceava, 2013).
După 30 de ani de slujire sacerdotală la Biserica Sf. Dumitru Suceava, părintele Nicolae Pentelescu s-a retras din viața-i pastorală, dar a continuat munca de cercetare prin adunarea de materiale care așteaptă să vadă lumina tiparului.
Ultimii ani din viață i-a petrecut împreună cu soția sa Olga, la Târgu Mureș, la fiica sa Despina, strămutându-se la Domnul în miez de vară, la 28 iulie 1994.
A lăsat, așa cum mulți preoți formați la prestigioasa Facultate de Teologie din Cernăuți au lăsat, un model de trăire duhovnicească, de trăire spirituală și de râvnă cărturărească.
Pentru toți cei ce l-au cunoscut, exemplul său de sobrietate, modestie și dăruire de sine pentru binele Bisericii, pentru cultură, va rămâne mereu viu în conștiința noastră.