Evanghelia

În vremea aceea, vorbind Iisus cu ucenicii Săi, a venit Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece, și cu el mulțime de oameni cu săbii și cu ciomege, trimiși de arhierei, de cărturari și de bătrâni. Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: Cel pe Care-L voi săruta, Acela este. Prindeți-L și duceți-L cu pază. Și, venind, îndată s-a apropiat de El și I-a zis: Bucură-te, Învățătorule! Și L-a sărutat. Iar ei au pus mâna pe El și L-au prins. Unul din cei ce stăteau pe lângă El, scoțând sabia, a lovit pe sluga arhiereului și i-a tăiat urechea. Și răspunzând, Iisus le-a zis: Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii și toiege, ca să Mă prindeți. În fiecare zi eram la voi în templu, învățând, și nu M-ați prins. Dar acestea sunt ca să se împlinească Scripturile. Și, lăsându-L, au fugit toți. Iar un tânăr mergea după El, înfășurat într-o pânză de in pe trupul gol, și l-au prins. El însă, smulgându-se din pânza de in, a fugit gol. Și L-au dus pe Iisus la arhiereu și s-au adunat acolo toți arhiereii și bătrânii și cărturarii. Iar Petru, de departe, a mers după El până a intrat înăuntru în curtea arhiereului și ședea împreună cu slujitorii, încălzindu-se la foc. Arhiereii și tot sfatul căutau împotriva lui Iisus mărturie ca să-L dea la moarte, dar nu găseau. Că mulți mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau. Și ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând: Noi L-am auzit zicând: Voi dărâma acest templu făcut de mână și în trei zile altul, nefăcut de mână, voi clădi. Dar nici așa mărturia lor nu era la fel. Atunci, ridicându-se în mijlocul lor, arhiereul L-a întrebat pe Iisus, zicând: Nu răspunzi nimic la tot ce mărturisesc aceștia împotriva Ta? Iar El tăcea și nu răspundea nimic. Iarăși L-a întrebat arhiereul și I-a zis: Ești tu Hristos, Fiul Celui binecuvântat? Iar Iisus a zis: Eu sunt și veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Celui Atotputernic și venind pe norii cerului. Iar arhiereul, sfâșiindu-și hainele, a zis: Ce trebuință mai avem de martori? Ați auzit blasfemia. Ce vi se pare vouă? Iar ei toți au judecat că El este vinovat de moarte. Și unii au început să-L scuipe și să-I acopere fața și să-L bată cu pumnii și să-I zică: Prorocește! Și slujitorii Îl loveau cu palmele. Și, Petru fiind jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului și, văzându-l pe Petru încălzindu-se, s-a uitat la el și a zis: Și tu erai cu Iisus Nazarineanul. El însă a tăgăduit, zicând: Nici nu știu, nici nu înțeleg ce zici. Și a ieșit afară, înaintea curții; și a cântat cocoșul. Dar slujnica, văzându-l, a început iarăși să spună celor de față că acesta este dintre ei. Iar el a tăgăduit iarăși. Însă, după puțin timp, cei de față ziceau iarăși lui Petru: Cu adevărat ești dintre ei, căci ești galileean și vorbirea ta se aseamănă. Iar el a început să se blesteme și să se jure: Nu știu pe Omul acesta despre care ziceți. Și îndată cocoșul a cântat a doua oară. Iar Petru și-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: Înainte de a cânta de două ori cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Și a început să plângă. Iar dis-de-dimineață, arhiereii, ținând sfat cu bătrânii, cu cărturarii și cu toată adunarea și legând pe Iisus, L-au dus și L-au dat lui Pilat.’’

Marcu 14, 43-72; 15, 1

Textul evangheliei de azi, text ce continuă lunga și detaliata redare a Pătimirilor Mântuitorului Hristos, conține pe alocuri expresii și situații ce necesită explicare și aprofundare.

În primul rând vedem că Iuda Iscarioteanu vine în grădina Ghetsimani însoțit de o ,,mulțime de oameni cu săbii și cu ciomege, trimiși de arhierei, de cărturari și de bătrâni’’. Se impune o întrebare: cine erau componenții acestei mulțimi?

Această mulțime de evrei adunată brusc de niciunde și foarte ostilă lui Iisus este într-un contrast izbitor și aproape inexplicabil cu popularitatea lui Hristos pe care tocmai am constatat-o în momentul intrării Sale în Ierusalim. De asemenea ura acestei mulțimi la adresa lui Hristos se va manifesta și a doua zi când vor alege eliberarea lui Barabas, nu a lui Iisus.

Între cei ce au însoțit pe Iuda au fost cu siguranță soldați ai templului din Ierusalim. Aceștia erau cei mandatați cu arestarea celor ce urmau să fie supuși judecății Sanhedrinului (organul de judecată suprem al poporului Israel compus din 70 de membri aleși din reprezentanții cei mai de seamă ai poporului și ai clerului, prezidați de arhiereul sau marele preot în funcție). Dacă acești soldați au fost într-adevăr însoțiți și de evrei, aspectul acesta arată că arhiereii și fariseii avea încă influență asupra unei părți a poporului.

Modul în care Iuda Îl predă pe Iisus contrastează puternic cu dăruirea de care dă Iisus dovadă când își oferă Trupul și Sângele sub forma pâinii și a vinului în binecuvântarea euharistică. Scena predării lui Iisus spre arestare arată o imensă răutate din partea lui Iuda. Acesta se bazează pe bunătatea lui Iisus pentru a-L indica soldaților cu o sărutare. Dionisiei al Alexandriei este impresionat de reacția lui Iisus: ,,cu câtă măreție rabdă răutatea Domnul care chiar și-a sărutat trădătorul’’ (Fragmente exegetice).

Ucenicului care scoate sabia (de fapt era un cuțit sacrificial de dimensiuni mai mari ce urma să fie folosit a doua zi, vineri 14 Nisan, pentru sacrificarea mielului pascal) Marcu nu îi amintește numele, însă este vorba de Petru. De asemenea Sf. Ev. Marcu nu amintește nici numele celui căruia urechea îi fusese tăiată: Malhus.

În urma scurtului episod de violență, Marcu continuă prezentarea graduală a modului în care Iisus este părăsit, menționând: ,,lăsându-L, au fugit toți’’ și amintind de un tânăr ce Îl însoțea pe Iisus, dar care, fiind prins, lasă cearșaful în care era acoperit și aleargă gol pentru a scăpa. Numeroși comentatori biblici consideră că acest detaliu ce se regăsește doar în evanghelia după Marcu este de fapt modul discret al evanghelistului de a arăta că a fost martor ocular al arestării lui Iisus și, de fapt, tânărul acela e chiar el. Scena ilustrează foarte sugestiv eșecul ucenicilor: cei care lăsaseră totul pentru a-L urma pe Iisus acum au lăsat totul pentru a-L părăsi. Se împlinește astfel încă una din numeroasele profeții despre Pătimirile lui Mesia: ,,depărtata-i pe cunoscuții mei de la Mine’’ (Psalm 87,8).

Deși toată evanghelia acestei zile este plină de dramatism, lepădarea lui Petru pare a atinge culmea dramatismului. În faptul că Petru Îl urmează pe Iisus arestat intrând în curtea casei arhiereului unde Iisus fusese dus inițial, Sf. Ioan Hrisostomul vede dragoste și curaj (doar Sf. Ap. Ioan făcuse același lucru). 

Marcu, ucenicul lui Petru, nu a consemnat în evanghelia ce îi poartă numele scenele în care Hristos îi acordă mare cinste lui Petru, însă a consemnat în detaliu lepădarea lui probabil tocmai la îndemnul lui Petru. ,,Marcu nu numai că n-a ascuns greșeala dascălului său (scrie Sf. Ioan Hrisostomul), ci a și istorisit-o mai lămurit decât ceilalți evangheliști, pentru că a fost ucenicul lui Petru’’ (Omilii la Matei).

Analizată din punct de vedere spiritual, căderea lui Petru pleacă de la siguranța (mândria?) cu care proclamă ,,dacă toți se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti” (Mt. 26,33). De aici încolo Dumnezeu îl lasă pe Petru să ajungă la limita slăbiciunii umane lipsite de susținerea harului divin și astfel urmează căderea, lepădarea.

Intensa judecată a lui Iisus în casa arhiereului se termină cu prima autoproclamare a lui Iisus ca Mesia (,,L-a întrebat arhiereul și I-a zis: Ești tu Hristos, Fiul Celui binecuvântat? Iar Iisus a zis: Eu sunt și veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Celui Atotputernic și venind pe norii cerului’’) primită de arhiereu drept o blasfemie suficient de gravă pentru a face un gest de mare scandalizare și tristețe (sfâșierea propriilor haine) și a-L condamna pe Iisus.

Prin această autoproclamare Iisus spune nu doar că El e Mesia, Mântuitorul, ci dă și detalii profetice despre a doua Sa venire în lume pentru o judecată finală. Dacă prima Sa venire ce tocmai se concretiza a fost una caracterizată de o uimitoare (pentru ucenici smintitoare) umilință a doua Sa venire va fi întru slavă ,,pe norii cerului’’.

Pătimirile lui Hristos au fost profețite în detalii de o precizie impresionantă. Autorul celor mai numeroase profeții mesianice a rămas Isaia (motiv pentru care teologia biblică îl numește evanghelistul Vechiului Testament). În generoasa sa carte acesta scrie patru cânturi ce au în centrul lor pe Ebed Yahve (Robul lui Dumnezeu) cu referire la Mesia. Vom menționa și mai departe detaliile profețite cu aproximativ șase secole înainte. Din evanghelia acestei zile amintim faptul că ,,unii au început să-L scuipe și să-I acopere fața și să-L bată cu pumnii și să-I zică: Prorocește! Și slujitorii Îl loveau cu palmele’’ , detaliu profețit la Isaia la 50,6: ,,Spatele l-am dat spre bătăi și obrajii mei spre pălmuiri, și fața Mea nu am ferit-o de rușinea scuipărilor’’.

Pr. Prof. Dr. Adrian DUȚUC