Puteți contribui la realizarea volumului-reportaj „Monumente, statui și busturi dedicate lui Mihai Eminescu”

Vă invităm să participați la activitățile  proiectului de parteneriat cultural Monumente, statui și busturi dedicate lui Mihai Eminescu”, organizat cu binecuvântarea Înaltreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, propus și coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Mănăstirea Putna și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectoarele Exarhatul Mănăstirilor (Exarhat Cultural) și Media și comunicare. Inițiativa are ca obiectiv general cunoașterea și valorificarea tezaurului cultural național Mihai Eminescu și propune, ca produs final, alcătuirea și publicarea unui volum-reportaj omonim, nonexhaustiv, care să cuprindă imagini și date relevante despre Monumente, statui și busturi dedicate lui Mihai Eminescu, existente la această dată pe teritoriul României.

Calendarul proiectului:

1-10 martie 2024, transmiterea invitațiilor de participare și a regulamentului;

5 martie – 7 aprilie 2024, transmiterea, în format electronic, a înscrierilor și a miniproiectelor realizate de către participanți;

8 aprilie -31 mai 2024, conceperea designului, editarea și tipărirea volumului-reportaj;

5 iunie 2024, lansarea volumului-reportaj Monumente, statui și busturi dedicate lui Mihai Eminescu, în cadrul evenimentelor celebrative devenite tradiție la Mănăstirea Putna.

Înscriere și participare:

Fiecare participant va transmite pe adresa [email protected] două tipuri de materiale:

  • 3-5 fotografii realizate personal, relevante și la rezoluție bună, ale monumentului/statuii/bustului dedicat/dedicată lui Mihai Eminescu, din localitatea de domiciliu sau despre care a aflat dintr-o activitate școlară, educațională, culturală etc.;
  • o descriere succintă a obiectivului cultural pe care a ales să-l prezinte – localitatea și județul unde se află monumentul/statuia/bustul dedicat/dedicată marelui poet național; numele obiectivului cultural; anul/contextul realizării/inaugurării; detalii privind elemente de arhitectură, design, materiale cu care e realizat; elemente de cultură locală și alte informații care să contribuie la constituirea publicației propuse.

În același document vor fi precizate: numele și prenumele participantului, instituția/școala de proveniență, coordonator, date de contact și adresa pentru transmiterea ulterioară a diplomelor de contributor și a volumului-reportaj.

Puteți contribui la reușita proiectului și împărtășind în grupul de prieteni propunerea noastră.

prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar, membru în echipa de proiect

            *În imagine, Bustul lui Mihai Eminescu de la Mănăstirea Putna, dezvelit în anul 1926. Pe soclul acestuia se află inscripţia „În amintirea primului Congres studenţesc şi a primei serbări a românilor de pretutindeni, ce a avut loc în 1871, la mormântul lui Ştefan Voievod, prin îndemnul lui Mihai Eminescu”.

            Fotocredit: Mănăstirea Putna