Abordând detalii importante despre identitatea lui Iisus, relația dintre credință și moarte/viața spirituală, textul evangheliei acestei zile este un fragment dintr-o mai lungă și intensă polemică dintre Iisus și iudei, dialog în care Mântuitorul face o serie de afirmații foarte puternice despre identitatea Sa divină și relația cu Dumnezeu Tatăl.
Scepticismul încrâncenat al iudeilor atinge punctul culminant în momentul când aceștia Îl acuză că are demon deoarece doar așa își puteau ei explica faptul că Iisus făcea afirmații care contraziceau scandalos experiența lor religioasă și istorică. Evreii nu sunt capabili să înțeleagă cum Iisus, un bărbat clar mai tânăr decât Avraam și prorocii (,,nu ai cincizeci de ani și l-ai văzut pe Avraam?’’), poate susține că cei ce primesc cuvântul Lui și trăiesc împlinindu-l nu vor muri niciodată. Este încă unul din numeroasele episoade în care evreii nu reușesc să înțeleagă sensul metaforic, de parabolă, al cuvintelor lui Iisus.
Atunci când Iisus proclamă, „Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam”, folosește o expresie foarte importantă din punct de vedere istoric și dogmatic „Eu sunt” (în greacă, „ἐγώ εἰμί”), cuvinte ce au rezonanță puternică cu numele divin revelat lui Moise în Exod (3,14): „Eu sunt Cel ce sunt”.
Această proclamație este fără îndoială un punct culminant al dialogului. Iisus arată fără dubiu că nu este un oarecare evreu, nici nu este unul dintre prooroci, ci este Cel care a văzut pe Avraam, ca Cel etern, Cel preexistent, care transcende timpul și istoria, fapt ce-i determină pe iudeii ce Îl ascultau să încerce să Îl lapideze (,,au luat pietre ca să arunce asupra Lui’’) pentru ceea ce ei considerau o mare blasfemie.
De asemenea, Iisus afirmă din nou care este legătura Sa cu Dumnezeu Tatăl, arătând că slava Sa nu vine de la Sine, ci de la Tatăl, pe care (spre deosebire de iudeii cu care vorbea) Îl cunoaște și păstrează cuvântul Lui. Alături de alte pasaje biblice, teologia creștină a folosit acest text pentru a înțelege dogma Sfintei Treimi și a relațiilor între Persoanele divine. De exemplu Sfântul Chiril al Alexandriei, tâlcuind aceste cuvinte, subliniază că Iisus arată că El și Tatăl sunt una în esență și că toate lucrurile Tatălui sunt și ale Fiului.
Aducând evanghelia acestei zile în contemporaneitate, putem lua promisiunea vieții veșnice pe care Iisus o face ca un leitmotiv al vieții noastre, împlinind cuvântul Lui, ghidându-ne viața după voia Lui. De asemenea evanghelia ne cheamă să recunoaștem divinitatea lui Iisus, recunoaștere fără de care nu ne putem numi cu adevărat creștini.
Pr. Prof. Dr. Adrian DUȚUC
