Liturghie arhierească la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, în „Duminica vindecării orbului din naștere”

În cea de-a șasea duminică după Sfintele Paști, când în bisericile ortodoxe a fost lecturată pericopa evanghelică ce relatează vindecarea minunată a unui orb din naștere, credincioșii veniți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” au fost părtași la o aleasă bucurie duhovnicească. În mijlocul lor și al obștii monahale au fost prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar.

Ierarhii au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe un podium special amenajat în incinta mănăstirii, nu înainte de a se închina la cinstitele moaște ale ocrotitorului Cetății Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Racla care adăpostește moaștele Sfântului Ioan cel Nou a fost așezată în dimineața acestei zile în baldachinul împodobit aflat sub teii din curtea așezământului monahal, pentru ca pelerinii ce și-au îndreptat pașii spre acest locaș de cult să aducă marelui mucenic din Trapezunt, cel ce le este mereu grabnic ajutător, prinosul lor de rugăciune și recunoștință. Alături de obștea mănăstirii și de slujitorii Catedralei Arhiepiscopale, din soborul slujitor au făcut parte clerici din cadrul Centrului Eparhial, între care arhimandritul Paraschiv Dabija, vicar-administrativ.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou”, dirijată de părintele Ionuț Lucian Tablan Popescu, cuvântul de învățătură fiind rostit în timpul împărtășirii clericilor de către PC Părinte Vasile Claudiu Miroș, de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” Burla, Protopopiatul Rădăuți. Pornind de la înțelesul duhovnicesc al pericopei evanghelice ce s-a citit astăzi, acesta le-a vorbit celor care s-au alăturat în rugăciune soborului slujitor despre contrastul dintre lumina pe care Mântuitorul a dăruit-o acestui orb din naștere, redându-i vederea, și invidia întunecată a fariseilor care L-au defăimat pe Mântuitorul Iisus Hristos, sub pretextul că El a încălcat sabatul, „ziua odihnei”, vindecând în zi de sâmbătă cumplita neputință a celui ce nu văzuse niciodată lumina soarelui. Mai mare boală este necredința sau orbirea spirituală, a subliniat sfinția sa, decât nevederea trupească și mai lesne este a te vindeca de orbirea trupească, decât de cea sufletească.

Înainte de încheierea Sfintei Liturghii, cei doi ierarhi ai Eparhiei Sucevei și Rădăuților au citit rugăciuni de dezlegare și rugăciuni pentru sănătate trupească și sufletească. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i-a mulțumit părintelui oaspete pentru cuvântul de învățătură, reamintind faptul că predica susținută de preacucernicul părinte va fi inclusă într-un nou volum de predici. Părintele arhiepiscop le-a transmis tuturor celor prezenți faptul că pe site-ul arhiepiscopiasucevei.ro poate fi lecturată exegeza textului biblic ce s-a citit astăzi, intitulată „Cred, Doamne! Și s-a închinat Lui”, în care a evidențiat mărturisirea de credință plină de curaj a celui care a înțeles taina vindecării sale, atribuind-o exclusiv lui Dumnezeu, căci orbirea din naștere nu își are până în zilele noastre remediu medical: „Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, l-a întrebat: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” Întrebarea lui Hristos viza mărturisirea lui de credinţă. Atunci, fostul orb L-a întrebat: „Dar cine este, Doamne, ca să cred în El?” Iisus i-a răspuns: „L-ai şi văzut! Și Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este.” (Ioan 9, 37). Mărturisirea a venit fără întârziere: „Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.” (Ioan 9, 38). I s-a închinat Lui ca lui Dumnezeu, copleşit fiind şi de minunea care i s-a întâmplat. A unit închinarea cu mărturisirea de credinţă.” Exegeza aduce în atenție și orbirea sufletească, cauzată de reaua voință și împietrirea inimii: „Şi unii dintre farisei, ascultându-L, L-au întrebat: „Oare și noi suntem orbi?” (Ioan 9, 40). Iisus le-a zis: „Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră.” (Ioan 9, 41). Indirect, le-a spus că sunt orbi spiritual. Pentru că dacă ei și-ar fi recunoscut orbirea sufletească, L-ar fi rugat să-i vindece. Or, ei nu L-au solicitat, pretinzând că văd, deşi nu-L vedeau, datorită orbirii lor spirituale, dobândită pe fondul răutăţii lor. Din păcate, astăzi sunt mult mai mulţi cei care nu pot sau nu vor să poată să-L vadă pe Hristos. Iată de ce judecata orbului este, indirect, judecata lui Hristos pentru toţi orbii spirituali ai zilelor noastre.”

Nu în ultimul rând, ierarhul i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul și întregului sobor pentru împreuna slujire, precum și corului Catedralei Arhiepiscopale pentru răspunsurile liturgice date și a anunțat faptul că la sărbătoarea Înălțării Domnului, joi, 13 iunie 2024, Preasfinția Sa va fi delegat la hramul Mănăstirii Neamț, în timp ce la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” va fi prezent Înaltpreasfinția Sa.

Pr. Ștefan Mihalcea

foto credit: Cristi Turculeț