Sunt date hotărâtoare în istoroia unui popor. Fie că încheie o epocă, fie că deschid o alta nouă, ele marchează dezvoltarea viitoare a acelui neam, se înfig puternic în conştiinţa lui, îi crează o stare de spirit de lungă durată şi îi dinamizează forţele de creaţie de afirmare în lume şi în timp. O asemenea dată a fost anul 1871, Anul Serbării de la Putna, anul 1875 Anul înfiinţării Universităţii din Cernăuţi, Anul 1877 anul cuceririi Independenţei.
După înfiinţarea Universităţii din Cernăuţi, una dintre consecinţele fireşti şi imediate din viaţa studenţească, a fost că studenţii români s-au grupat n Societatea academică studenţească Arboroasa Scopul major Arboroasei – înfăptuirea unităţii naţionale în pofida separaţiei politice vremelnice – era înscris în deviza UNIŢI SĂ FIM ÎN CUGETE/ UNIŢI ÎN DUMMNEZEU !
Această deviză, al cărei autor se pare că a fost Ciprian Porumbescu, nu şi-a manifestat imperativul îndemn numai în ceea ce priveşte unitatea internă a Societăţii Arboroasa, ea a avut după cum se ştie o bătaie mult mai lungă, cu consecinţe care vizau conţtiinţa unităţii naţionale, relevante în acest sens fiind relaţiile Societăţii Arboroasa cu alte societţi studenţeşti din diferite centre universitare, precum Pesta, Graz, Burxelles, Berlin, Viena, Roma.
Vorbind despre legăturile pe care le-a avut Societatea academică studenţească Arboroasa cu celelalte societăţi studenţeşti, nu putem să tăgăduim răspândirea la toate societăţile academice studenţeşti, a celor două creaţii muzicale, ne referim la Hora naţională şi Dorinţa, aceste două piese muzicale prezentând o valoare deosebită pentru acele vremuri când spiritul naţional era în pericol de a fi omorât, când toate naţiunile din Dulcea noastră Bucovină progresau în cultura spirituală, în vreme ce românii rămâneau înapoi. Dorinşa şi Hora naţională trebuiau să -şi aducă contribuţia la unirea junimii studioase academice pe lângă stindardul Societăţii Arboroasa.
Unirea în acţiune se cerea pentru că numai Unirea era aceea care va aduce acele fructe binecuvântate ce le aşteaptă cu drept cuvânt şi atunci va putea fi sigură de simpatiile şi de încurajarea publicului român, cum se sublinia în Calendarul Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română din Bucovina.
Unul dintre cei care au fost aprigi susţinători ai ideii de unitate naţională şi de credinţă a fost studentul teolog Ciprian Porumbescu.
Chermarea la luptă pentru unitate, entuziasmul arborosean s-au manifestat în versurile şi partiturile muzicale pline de patriotism ale lui Ciprian Porumbescu şi Constantin Morariu, precum şi în versurile bardului Bucovinei – D. Petrino. Acum Ciprian Porumbescu avea să compună Hora detrunchiaţilor – o aluzie la detrunchierea de la 1775, iar Constantin Morariu răspundea prin Cântecul nedetrunchiaţilor. În versuri pline de muzicalitate poetul reaminteşte că hotarele politice vremelnice nu au separat poporul român unit prin sânge şi limbă Până când o să mai fie/ Încă limbă românească/ Graiul fraţilor din lume/Ce- s de-un sânge şi de-un nume/ Pân- atunci la Poli să fim /Detrunchiaţi nu ne numim !.
Dimensiunea istoriei a fost expresiv ălmăcită în muzica românească după cum afirma Doru Popovici, arătând şi susţinând cu dovezi atât de grăitoare faptul că Istoria neamului nostru a fost, este şi va fi izvor de cântec românesc.
Ciprian Porumbescu, inspirat din războiul pentru neatârnare, din eroismul dorobanţului român, compune piese corale şi muzică instrumentală de cameră precum Sergentul; Plevna; Peneş Curcanul etc.
Vorbind despre creaţiile muzicale ale lui Ciprian Porumbescu, George Derieţeanu afirma nima sa incadescentă a luminat ca o torţă peste cultura spirituală a ţării.
În memoriabilele zile le lui 1877, când moldovenii, muntenii şi transilvănenii şi bucovinenii şi-au dat întâlnire, ca n singur om la Plevna, la Griviţa, la Rahova şi Smârdan, Ciprian Porumbescu a gândit şi compus Cântecul Tricolorului, publicat la numai doi ani de la terminarea Războiului de Independenţă, ale cărui acorduri şi astăzi răsună în toată România şi până de parte în lume, încorporând în graiul său muzical, ca şi Mioriţa în versurile sale, o parte din semnificaţiile şi dimensiunile istoriei poporului nostru.
Ca semn al dragostei neţărmurite pentru steagul naţional, pe crucea ce străjuieste la căpătâiul mormântului lui Ciprian Porumbescu din Stupca Sucevei este scris cu litere mari Iar când fraţilor m-oi duce/ Şi o fi să mor/ Pe mormânt atunci să-mi puneţi/ Mândrul nostru Tricolor.
Împlinindu-se treptat în cugetul şi simţirea tuturor românilor, Unirea a fost motorul unor grele dar şi avântate, complexe deveniri istorice, constituindu-se în stratul cel mai adânc al conştiinţei de sine a poporului român, în principalul fundament al unicei sale identităţi, statornice pe deasupra tâtor trecătoare şi nedrepte despărţiri, biruitoare prin aspiraţiile triadei REÎNTREGIRE/ LIBERTATE/ INDEPNEDENŢĂ.
Arhid. Vasile M Demciuc