Este o frumoasă tradiţie ca în fiecare 15 ianuarie să se aducă omagiul aparte românului cel mai reprezentativ, care a fost mai mult decât poetul naţional, care a ilustrat destinul pe care un om de cultură îl are în spaţiul românesc.
Eminescu este şi va fi mereu actual! A fost – nu încape îndoială – un geniu de maximă intensitate şi înălţime să ia loc, alături de Shakespeare, Goethe, R. M. Rilke ori Puşkin. Ca şi Tolstoi, Dostoievski, Cehov, Eminescu a intrat în conştiinţa umanităţii ca revelator al unei structuri spirituale, ca purtător de cuvânt al unui mod de a explora realitatea şi adâncurile umane, propriu unui popor, unui spaţiu geografic – De la Nistru pân la Tisa – unei tradiţii culturale.
În ajun de 15 ianuarie descoperim cât de aproape, cât de necesar ne este autorul Rugăciunii unui dac, în care ca în tot ce este sufletul neamului românesc, o aspră luciditate unită cu o formidabilă sete de viaţă, cu arta de a supravieţui în istorie şi de a trăi bucuria lumii fără a ignora nimic din tragismele ei, artă care s-ar putea ca omenirea contemporană să aibă nevoie mai mult decât de orice, spre a se mântui de fantasmele ce o bântuie.
În umbra ctitoriei lui Bogdan I Întemeietorul, la Biserica Sf. Nicolae Mănăstirea Bogdana Rădăuţi – locul unde sunt înmormântaţi primii domnitori ai Ţării Moldovei, versurile Rămâneţi în umbră sfântă/ Basarabi şi voi Muaştini au astăzi un ecou aparte.
Când scriu aceste rânduri mă gândesc la ceea ce scria N. Iorga în 1934 în a sa Istorie a literaturii române despre Eminescu, şi anume Eminescu stăpânea cu desăvârşire conştiinţa trecutului românesc şi era perfect iniţiat în istoria universală. Nimeni din generaţia lui (care este şi a lui A.D. Xenopol) nu a avut în acest grad instinctul adevăratului înţeles al istoriei .
Constantin Noica la rândul său vorbind despre Caietele lui Eminescu spunea că Eminescu din Caiete ar fi expresia integrală a sufletului românesc..
S-a vorbit şi se va vorbi încă multă vreme despre poziţia lui Eminescu privitoare la „chestiunea românească“ în secolul XIX. Eminescu a fost un fervent apărător al românilor din toate provinciile româneşti şi a militat pe plan politic, economic şi social pentru dreptul natural al celor care locuiesc un teritoriu în detrimentul dreptului statal al unei puteri ocupante. Eminescu a spus că starea românilor din Imperiul Austro-Ungar era precară din punct de vedere material pentru că sărăcia era o politică pe care puterea ocupantă o folosea ca armă pentru stăpânirea popoarelor din imperiu.
Eminescu a fost şi a dovedit pe deplin că este un iubitor al neamului românesc şi a suferit pentru el. Plecând de la cunoscutele versuri din Doina, – Cine-au îndrăgit străinii,/Mâncă-i-ar inima câinii,/Mânca-i-ar casa pustia, prin sintagma „străini“ Eminescu se referea în mod explicit la austro-ungarii care stăpâneau în Banat, Bucovina, la ruşii care ne furaseră la 1812 Basarabia, şi la maghiarii care îi oprimau pe românii din Transilvania, această provincie fiind integrată în acea vreme Ungariei. Eminescu nu trebuie judecat în afara contextului istoric, ci trebuie avut în vedere că a fost un iubitor al poporului român şi în special al ţăranului român.
Eminescu este nu numai o personalitate românească, ci a devenit un mare gânditor european, un om care cunoştea foarte bine timpul său şi este şi un reper pentru vremurile noastre.
Preafiericitul Părinte Patriarh Daniel, într-un cuvânt rostit la Academia Română, cuvânt intitulat Patriot român și om universal spunea referitor la Mihai Eminescu „Din opera poetică și din publicistica lui Mihai Eminescu se desprind trei mari sinteze creatoare:
- Iubirea față de spiritualitatea poporului român și pasiunea pentru cultura universală;
- Admirația față de frumusețile peisajului natural românesc și pasiunea pentru înțelegerea universului fizic;
- Elogierea istoriei poporului român și pasiunea pentru analiza critică a problemelor prezente din societatea românească.
Tudor Arghezi într- o însemnare a sa spunea atât de frumos Într-un fel Eminescu, e sfântul prea curat al ghiersului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un crucificat. Pentru pietatea noastră depăşită, dimensiunile lui trec mult mai departe, peste noi.
Eminescu va fi întotdeauna citit şi studiat. Fiecare intelectual român ar trebui să stea cât de puţin în preajma Manuscriselor Eminescu, pentru o călătorie în lumea eminesciană – „o lume de cultură, o lume pe care nimeni nu a mai atins-o în civilizaţia românească”.
Pe bună dreptate academicianul Răzvan Theodorescu afirma Eminescu şi Iorga sunt „doi titani, probabil, irepetabili”.
Eminescu a fost un dar al lui Dumnezeu pentru români şi a avut şi va avea un impact profund asupra istoriei şi culturii româneşti.